Adrian Păunescu – În Contumacie
Dacă atunci când o iubeamȘi mă ridicam deasupra eiȘi o făceam să urle de plăcereAș fi lăudat-o, era explicabil,Era justificat. Dar, neputând-oPonegri acum, când a plecat absurdȘi mi-a rănit demnitatea,Nu cumva mă pot considera om,Nu cumva ea este dumnezeiască,Nu cumva o iubesc inoperabil?.(Liber să sufăr, 2003)