ierarhie – Versuri.pro

Grigore Alexandrescu - Dreapta Leului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Leul, de multă vreme, ridicase oștire,
Să se bată cu riga ce se numea Pardos;
Căci era între dânșii o veche prigonire,
Și gâlceavă mare, pentru un mic folos.
Vrea, adică, să știe
Cui mai mult se cuvine
Să ție pentru sine
Un petic de câmpie
Și un colț de pădure, de tot ne-nsemnător,
Ce despărțea ținutul și straturile lor.
Acum sânge mult curse, și multe luni trecură,
Far-a se putea ști
Cine va birui.
Elefantul năsos,
Și bivolul pieptos,
Cu lupul coada-lungă
Multe izbânzi făcură.
Fiecare tulpină era plină de sânge.
Ici se vedea un taur jumătate mâncat;
Lângă el un tovarăș ce zbiară și îl plânge;
Colo, un porc sălbatic fără două picioare;
Și mai la vale, vulpea se tăvălește, moare,
Oftând după curcanii ce încă i-au scăpat!
Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,
De două coarne groase în inimă pătruns.
Leul, văzând că lupta nu se mai isprăvește,
Trimise la maimuța, vestită vrăjitoare,
Ce spun că știa multe, și că proorocea
Întâmplările toate, după ce se trecea:
Trimise, zic, la dânsa să-i facă întrebare.
Cum poate să ajungă sfârșitul ce dorește.
Ea se puse pe gânduri, tuși, apoi răspunse,
Rozând cu mulțumire darurile aduse:
„Ca să poată-mpăratul lesne să biruiască,
Trebuie să jertfească
Pe acel ce în oaste e decât toți mai tare,
Mai vestit în războaie, mai vrednic și mai mare.”
Auzind astea leul strânse a sa oștire:
„Lighioanelor! zise, viu să vă dau de știre
Că astăzi din noi unul trebuie să murim:
Așa vă proorocul. Rămâne-acum să știm
Cine este mai tare.
Cât pentru mine unul, cum vreți… dar mi se pare
Că nu prea sunt puternic, căci pătimesc de tuse.”
Vulpea era aproape: „Ce-are a face! răspunse,
Înălțimea ta ești
Oricât de slab poftești.”
– „Dar și puterea noastră
E-ndestul de proastă”,
Strigară tigrii, urșii, și cu un cuvânt toate
Lighioanele-acelea ce erau mai colțate.
„Nu rămâne-ndoială”, le răspunse-mpăratul.
Iepurele, sărmanul – crez că-l trăgea păcatul,
Sau păcate mai multe
De moșii lui făcute -.
Veni să-și dea părerea. Dar toți, cât îl zăriră,
Asupra-i năvăliră.
Ia vedeți-l! strigară. Cu bună-ncredințare
El este cel mai tare!.
S-ascundea urecheatul, și nu-i plăcea să moară
Ca să ne facă nouă biruința ușoară!
Pe el, copii! Luați-l: el are să-mplinească
Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească!”
Câinii atunci săriră
Și-n grab’ ti-l jupuira.
Se află vreo țară, unde l-asa-ntâmplare
Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare.
Nu știu cum se urmează, nu pricep cum se poate,
Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate.

Emily Dickinson - Mă Tem De-Un Om Zgârcit La Vorbă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mă tem de-un Om zgârcit la Vorbă
Mă tem de Taciturn –
Întrec un Vorbăreț – și cu
Flecarul mă descurc –.
Cu cel ce-și drămuiește vorba
Când Restul dă ce are –
Sunt mai precaută și-l bănui
Că e de-un Rang mai Mare –.

Eugenio Montale - Doctorul Schweitzer

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Aruncă pești vii pelicanilor famelici.
Viață sunt și peștii, s-a arătat,
dar de o ierarhie inferioară.
Cărei ierarhii îi aparținem noi
și în ce gâtlej…? Aici teologul tăcu și-și șterse sudoarea.

Libelullah - Și-Au Uitat Statutul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Strofa 1:
Te provoc, dă-mi un alt motiv să mă iau după cum zici tu
Când tot ce ai făcut tu l-a înghițit infinitu’
De ce s-urmez sfaturi, ce, eu nu știu să trăiesc?
Se bagă toți peste mine, o să-ncep să-i lovesc
Și-au uitat toți statutul, zici că sunt aici de ieri
Nu suntem la fel, fac asta-ncă din ierni și veri
Încearcă să stai lângă mine și vezi dacă reușești
Întâlnește-mi așteptările, că altfel o belești
Nu-mi vorbi de cristale când suntem diamante rare
M-am zbătut să-mi fac loc printre atâtea animale
Care sunt ca niște fiare… și cred că-mi pare
C-au apărut mulți neica nimeni dacă cântă, fac întinderi
Poți spune că m-au luat dracii, da’ nu știu câtă dreptate ai
Icoană după tine să te ajute la rime
Dacă nu ești serios, normal că n-o să scoți parai
Nu spun de muzică, ci orice domeniu ai.

Refren x2:
Și-au uitat toți statutul, zici că sunt aici de ieri
Nu suntem la fel, fac asta-ncă din veri și ierni
Încearcă să stai lângă mine și vezi dacă reușești
Întâlnește-mi așteptările, că altfel o belești.

Strofa 2:
Dacă dau strofa ca refren nu înseamnă că-s burned out
E atât de bună, am vrut s-o mai asculți o dată
Mi-am planuit din timp absolut fiecare faptă
De n-ai înțeles nici acum, dă-i replay încă o dată
Dac-aș zice-o pe față, nu ar avea niciun farmec
Decât să-i omor, sincer aș prefera să-i spintec
Ești băiat cuminte doar că genu’ fără minte
Și de-ai vrea nu mă poți minți că citesc printre cuvinte
Nu mă grăbesc nicăieri, dacă se-ntâmplă, se-ntâmplă
Nu știi cum arăt dar sunt distinct în lume multă
Urc în primu’ tren, o să-i las această onoare
Și celor ce mă plac, pace la fiecare
Eu încă-o piesă gata dar tu tot dai cu lopata
Dacă mă chinui puțin, mă pune-n boxe armata
Celor ce fac spume pot numai să le zâmbesc
Cu asta-am spus destule, e timpu’ să mă opresc.

Fabule feat Grigore Alexandrescu - Dreptatea Leului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Leul, de multă vreme, ridicase oștire,
Să se bată cu riga ce se numea Pardos;
Căci era între dânșii o veche prigonire,
Și gâlceavă mare, pentru un mic folos.
Vrea, adică, să știe
Cui mai mult se cuvine
Să ție pentru sine
Un petec de câmpie
Și un colț de pădure, de tot neînsemnător,
Ce despărțea ținutul și staturile lor.
Acum sânge mult curge, și multe luni trecură,
Far-a se putea ști
Cine va birui.
Elefantul năsos,
Și bivolul pieptos,
Cu lupul coada-lungă
Multe izbânzi făcură.
Fieșcare tulpină era plină de sânge.
Ici se vedea un taur jumătate mâncat;
Lângă el un tovarăș ce zbieră și îl plânge;
Colo, un porc sălbatic fără două picioare;
Și mai la vale, vulpea se tăvălește, moare,
Oftând după curcanii ce încă i-au scăpat!
Iar mai vrednic de jale era viteazul urs,
De două coarne groase în inimă pătruns.
Leul, văzând că lupta nu se mai isprăvește,
Trimise la maimuța, vestită vrăjitoare,
Ce spun că știa multe, și că proorocea
Întâmplările toate, după ce se trecea;
Trimise, zic, la dânsa să-i facă întrebare,
Cum poate să ajungă sfârșitul ce dorește.
Ea se puse pe gânduri, tuși, apoi răspunse,
Rozând cu mulțumire darurile aduse:
„Ca să poată-mpăratu lesne să biruiască,
Trebuie să jertfească
Pe acel ce în oaste e decât toți mai tare,
Mai vestit în războaie, mai vrednic și mai mare.”
Auzind astea leul strânse a sa oștire:
„Lighioanelor! zise, viu să vă dau de știre
Că astăzi din noi unul trebuie să murim:
Așa vă proorocul. Rămâne-acum să știm
Cine este mai tare.
Cât pentru mine unul, cum vreți.. dar mi se pare
Că nu prea sunt puternic, căci pătimesc de tuse.”
Vulpea era aproape: „Ce-are a face!”, răspunse,
Înălțimea ta ești
Oricât de slab poftești.”
– „Dar și puterea noastră
E-ndestul de proastă”,
Strigară tigrii, urșii, și cu un cuvânt toate
Lighioanele-acelea ce erau mai colțate.
„Nu rămâne-ndoială”, le răspunse-mpăratul.
Iepurele, sărmanu – crez că-l trăgea păcatul,
Sau păcate mai multe
De moșii lui făcute –
Veni să-și dea părerea. Dar toți, cât îl zăriră,
Asupra-i năvăliră.
„Ia vedeți-l! strigară. Cu bună-ncredințare
El este cel mai tare!
S-ascundea urecheatul, și nu-i plăcea să moară
Ca să ne facă nouă biruința ușoară!
Pe el, copii! Luați-l: el are să-mplinească
Ce ne-a zis proorocul din porunca cerească!”
Câinii atunci săriră
Și-n grab’ ti-l jupuira.
Se află vreo țară, unde l-asa-ntâmplare
Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare.
Nu știu cum se urmează, nu pricep cum se poate,
Dar văz că cei puternici oriunde au dreptate.

Viorel Burlacu feat Culegerea „a Fi Sens” - Subalternul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Subaltern să fii e fain –
Toți te scuipă și te calcă
În picioare ca pe-o cârpă
Cu scărbosul ei design.
Lămuriri îți cer întruna
Cei care au treburi la șef,
Unii intră ca furtuna,
Alții de vorbă au chef.
Vine unul și te-ntreabă:
„Unde-i șeful?. ” – și de nu-i –
„.. Unde-i dus și cu ce treabă,
Când se-ntoarce dumnealui?. „
Uite-o doamnă.. domnișoară..
Naiba știe ce mai e,
Că fardată e și zboară
Prea pe sus nu știu de ce.
Cred că-i este vreo amantă –
Ne rămâie ca secret –
Căci când m-a privit odată
Mai că m-am împrăștiet..
Mi-a mai zis ceva, frumoasa
Nu contează ce că m-am
Trezit albiu la față
Și deloc nu auzeam.
Nu-i nimic. S-a dus și asta –
S-a trecut. Când vine șeful
Îmi zâmbește arătându-mi
Colțișorii cu încetul.
Însă, nu asta mă doare..
Altceva e la mijloc,
Eu, un șef am, ca atare
Dar prea mulți îi stau în loc.
Peste șeful meu, mai mare
Este doar un singur șef,
Însă-al doilea – mai tare
Mă strunește -.. super-șef..
Uite-așa îți treci din zile
Și te ștergi încet din lut,
Și regreți amar, copile
Că nimic mai n-ai făcut..
Și se scurge din viață,
Te prefaci în infinit,
Ești o clipă dimineață
Și-ntr-o clipă asfințit..
25 august 1995
Domnului A. V.

William Shakespeare - Sonetul XCIV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cei ce-ar putea răni, dar nu-ți fac rană,
Și nu sunt cruzi chiar când ne par cumpliți,
Cei ce, clintind pe toți, rămân de stană
Și nu se pleacă dacă-s ispitiți.
Primesc pe drept cereasca moștenire
Și-al lumii rost să-l cheltuie cum vor;
Sunt domnitori pe propria lor fire;
Ceilalți doar slugi ai înălțimii lor.
Și floarea verii vara o îmbată
Trăind și dându-și viața pentru ea,
Dar când se vestejește e uitată
Și-i mai de preț o buruiană rea.
Tot dulcele se înăcrește iute,
Iar crinul veșted ca și bozul pute.