iarba uscata

Săgețile frământărilor,se îndreaptă,către destinațiile fără țintă,ale pașilor incomozi,în cizmele de plumb,ale norilor de vise,ce ne apasă,sentimentele,cu ploile lor de sfârșit de lume,prin care ne ducem,inimile speranțelor de iarbă,uscate acum,să fie păscute,de câte o privire flămândă,a nimănui,ce aleargă spre nicăieri,mai demult de când,ni s-a născut timpul,absurdului.