Charles Baudelaire – Havuzul

Ți-s ochii osteniți, iubită!Închide-i, și pe-adâncul patRămâi culcată, toropită,Cum desfătarea te-a lăsat.Havuzul murmură afarăZi, noapte, și-mprumută glasIubirii care-n astă searăM-a prins în dulcele-i extaz.Clarul snop defoaieMii de flori,Phoebe le înmoaieÎn culori,Lacrimi ca o ploaie –Stropi sonori.Asa și duhul tău, văpaieDe pătimașe fulgerări,Cutezător o cale-și taieSpre vaste și vrăjite zări.Apoi, astâmpărată undă,Ca un izvor care-a scăzutÎn … Citește mai mult