françois villon – Versuri.pro

Radu Gyr - Rondel Pentru François Villon

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

François Villon, François Villon,
te-au pus la mare înălțime,
curvar cu ochi de limpezime,
tâlhar ceresc, superb cocon.
Și-acum te legeni, beat de râme,
în ștreang, dat ciorilor plocon.
François Villon, François Villon,
te-au pus la mare înălțime.
Dar cum stai sus peste prostime,
pari spânzurat cu-n sfânt piron,
de toate stelele sublime.
Te-au pus la mare înălțime
François Villon, François Villon.

Petiție la Ducele de Bourbon

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Stăpân al meu şi prinţe preatemut,
Lujer de crin, din rege zămislit,
François Villon, ce soarta l-a bătut
Cu vânătăi avane, crunt lovit,
Te roagă prin scrisoarea lui, smerit,
Să-i dai un împrumut dacă ai vrea;
La toate Curţile e gata a jura
Că-ţi dă ‘napoi, nu pierde-ncredinţarea:
Nici pagubi, nici câştig nu ai avea,
Nimic n-ai pierde, decât aşteptarea.
De la alţi prinţi lescaie n-a cerut,
Doar de la tine, robul tău, cel care
Din şase scuzi primiţi cu împrumut,
Mai toţi i-a cheltuit pentru mâncare.
De-odată a-i plăti, după onoare,
Uşor şi de îndată se-mplineşte;
În codrul din Patay ghinzi de găseşte
Şi din castane împlinind vânzarea,
La ţanc, fără zăbavă te plăteşte;
Nimic n-ai pierde, decât aşteptarea.
Ci de puteam să-mi vând din sănătate
Unui lombard, ce-i lacom prin natură,
Lipsa de bani cum mă mâna din spate,
Poate-ncercam şi astă aventură.
N-am bani în sân, nici pungă la centură;
O, Doamne bun, îţi spun mirarea toată,
Că orice cruce-n cale mi se-arată,
De lemn ori piatră-i, asta mi-e onoarea;
De-ar fi s-o văz pe cea adevărată,
Nimic n-ai pierde, decât aşteptarea.
O, prinţ de crin şi plin de bunătate,
Ce greu mi-ar fi, vei înţelege poate,
De nu mi s-ar plini acum rugarea.
Ascultă, rogu-te, m-ajută şi socoate:
Nimic n-ai pierde, decât aşteptarea.
Du-te scrisoare, iute saltă,
Chiar de n-ai limbă, nici picioare,
Să spui în a ta cuvântare
Că sărăcia rău m-asaltă.
în româneşte de Dan Dănilă

Nicolae Labiș - François Villon

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pitic cu zâmbet tragic, găsesc oricând în tine,
Când osteneala vine, renăscător imbold –
În răzvrătirea penei cu cioc tăios și ager
Și-n crunta răzvrătire a spadei de la șold.
Ți-a curs pe buză vinul și cântecul ca valul
Pătruns de-un neastâmpăr voios și epocal,
Mai plin ca madrigalul ce-l încrusta rivalul
Cu diamantul rece, la chefuri, pe pocal!
Sub ștreangul stăpânirii tu stăpâneai o lume,
Oceanele baladei le străbăteai înot –
Flori albe și flori negre-s pe câmpurile tale
De Martha descântate ori lubrica Margot.
Și-acuma, peste veacuri, mânia ta o fluturi,
Primejdioasă, aspră, cu ascuțișuri lungi –
Iluminat feeric de fulgere de săbii
Râzi și acum sub faldul zăpezilor de-atunci.
Dă-mi voie, la picioare să-ți desfășor în pripă
Acest poem balcanic – umil covor să stea –
E veșnică din viața ta fiecare clipă
Prin zâmbetul tău tragic, vibrând de febra ta.