Francisca – Versuri.pro

Charles Baudelaire - Lauda Franciscăi Mele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Iarăși te cinstesc din strună,
Tu, lăstar de voie bună
Din a inimii-mi genună.
Fii pe veci încoronată,
O femeie delicată,
Cu păcatul neîmpăcată.
Ca dintr-un benefic Lethe,
Beau la sărutări cu sete,
De pe gura-ți ce magnet e.
Când a viciilor furtună
Pe potecă îmi cășună,
Îmi apari tu, zee bună.
Precum steaua salvatoare,
În naufragiile amare…
Inima-mi ți-o pun pe-altare.
O, fântână de virtute
Și eternă iuventute,
Voce iar dă gurii-mi mute.
Ce fu josnic tu stârpiși,
Ce fu aspru îmblânziși,
Ce fu slab tu întăriși.
Când mi-e foame ești tavernă,
Când e noapte îmi ești pernă,
Călăuză-mi fii, eternă.
Dă-mi mai proaspătă vigoare,
Parfumată scăldătoare
Cu arome-amețitoare.
Strânge-mi șoldul cât se poate,
Cinga mea de castitate,
Apă de spălat păcate.
Prețioasă besactea,
Pâine albă ca o nea,
Vin divin, Francisca mea.

Johann Wolfgang Von Goethe - Despărțire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ochii ei șoptesc iubirea,
Buzele-mi nu spun nimic.
Grea, ce grea e despărțirea
Chiar pentr-un bărbat voinic.
Triste sunt și parcă plâng
Și se cheamă-n limbă mută:
Mâinile ce ni se-ating,
Buzele ce se sărută.
Cum pe vremuri, jucăușo,
Îți sorbeam al gurii mied,
Șoapte – floare de brândușă
Ce-a ieșit de sub omăt.
N-o să-ți fac coroană iară,
Roze-n mână n-o să-ți pun.
O, Francisca, -n primăvară
Ne-a ucis un ger nebun.

Ruben Dario - Pentru Francisca

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Simțiri viclene duse-s, durerea-i dispărută,
de-ncrederea-n iluzii privirile-mi sunt pline,
tu, rază neașteptată în calea mea crescută,
Francisca Sánchez, vino cu mine.

În viața mea de doliu și chinuri nesfârșite,
tu, fără a cunoaște, ai pus de-odată miere,
iar laurii pe fruntea-mi, cu frunze veștejite,
întineriți sunt astăzi, crini albi peste tăcere.

Tu, ce-ai știut mâhnirea din mine cum s-alinte,
și te-ai făcut iubită, iubirea făr’ să știe,
în ceasuri de tristețe aducând lumină
și dragoste pe unde nu mai putea să fie.

Neîndoielnic, soarta, din zarea disperării,
te-aduse să-nvii iarăși crengi de-ndoială pline.
Pân’ la izvorul nopții și-al uitării,
Francisca Sánchez, vino cu mine