fragment – Versuri.pro

Sandor Petofi - Janos Viteazul (Fragment)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Înflăcărate bat razele de vară
Pe cioban, de pe bolta cerească.
Este de prisos să bată așa tare,
Ciobanul rabdă o căldură mare.
În inimă arde focul dragostei,
Cum paște turma la capul cătunei.
Până când le lasă oile să pască,
El stă pe șubă întinsă în iarbă.
În juru-i mii de flori pestrițe,
Dar el nu e interesat de florile;
La o aruncare un pârâu curge,
Privirea sa doar acolo fuge.
Dar nu la luciu, la apa spumată,
Doar la o fată, care stă în apă,
La statura zveltă a fetei blonde,
La părul ei lung, la forme rotunde.
Fusta ei la genunchi întoarsă,
Căci la pârâu ea rufe spală;
Din apă abia se văd genunchii,
O plăcere pentru Kukoricza Jancsi.
Că ciobanul tolănit în iarbă
E Kukoricza Jancsi, în persoană?
Iar în pârâu, cine spală rufe,
Mărgăritara lui Jancsi, Ilus e.
„Perla inimii tu, Iluska dragă!”
Kukoricza Jancsi, o apalează:
„Uite-te aici, căci în lume
Doar tu ești vrăjile mele scumpe.
Privește-mă cu ochii tăi negri,
Vino din apă, pentru a te cuceri;
Ieși la mal doar pentru o clipă,
Las sufletul pe buza ta rumenită.”
„Știi Jancsi, aș veni bucuroasă,
Dar spălatul vreau să gat în grabă;
Mă grăbesc, că am viață grea,
Sunt fată vitregă pentru mama mea.”
Astea-s vorbele blondei Iluska,
Și rufele spăla harnică, într-una.
Dar păstorul se ridică de pe subă,
Se apropie seducător, să spună:
„Vino porumbită, vino turturică!
Sărutul, apucatul fac acusică;
Mama ta vitregă nu-i aproape,
Nu-l lăsa iubitul cu o chemare.”
A scos-o pe fată cu vorbe gingașe,
I-a prins talia cu ambele brațe,
Cât a sărutat-o, nimeni nu știe,
Cel ce știe tot, numai ăla știe.

Camil Petrescu - Fragment I

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Treci pe lângă mine în această albă zi,
Ca o făptură vie fără umbră, și
Fără ca nimeni să te poată ști.
Cum, ca fierul cenușiu, să nu mai fie
Ceea ce a fost atât de mult?
Atâta rece vecinicie
După atâta zbatere și-atât tumult?
Poți să respiri în timp rarefiat, fără răspuns?
Pentru piscurile neființei, pasul ți-e de ajuns?
De ce am ales oare
Cerbicia de a vrea totul sau nimic?
Arderea, fără fum și rest, orbitoare?
Aruncarea-n golul gândului cu ochi închiși?
N-am vrut părelnicul păienjeniș
Surâsul ca un fir de borangic
Ne-a înghețat făgăduiala fără soroc.
O, nebunia de a fi vrut totul sau nimic!
Fug de tine, căutându-te în ceas, în loc.
M-am întors în sala goală a Universității vechi
Necunoscut de pereți, de băncile perechi,
Ca un gladiator în arena unui amfiteatru
Deșert.
În capătul pupitrului de lemn inert,
Fata cu părul de-aramă și-obraji de nufăr
Era, dar nu era decât stihia unui număr
Așa cum și pentru vecinicia cerului, patru
Și cu trei fac șapte.
Stam, descumpănit între cer și noapte.

John Milton - Paradis Pierdut (Fragment)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

PARADIS PIERDUT (Fragment).
John Milton.
Cartea I.
De-a Omului primă nesupunere, și fructul
Acelui interzis copac al cărui gust de moarte
Aduse moarte în Lume, și tot necazul nostru,
Cu dorul Edenului, până un Om mai înalt
Ne readuse, redând tronul de har,
Cântă, Muză cerească, cum, pe vârful tainic
Al Orebului, ori Sinai, ai inspirat
Acel cioban ce primul învăță alesul grâu
În început cum ceruri și pământ
S-au ridicat din Caos: ori, dacă muncelul Sion
Te-ncântă mai mult, și izvorul Siloa ce curse
Iute la oracolul lui Dumnezeu, atunci
Invoc ajutoru-ți cântului meu cu țipăt,
Că nu cu zbor jos vreu să trec
Peste muntele Aonian, în timp ce urmărește
Lucruri neîncercate încă în prosă ori în rime.
Și înalt tu, O Spirit, ce preferi
În loc de orice temple inima dreaptă și pură,
Mă învață, căci tu afli; tu dintâi
Fuși și cu aripi sfinte întinse,
Turturea dormind în vast Abis,
Dându-i viață: ce în mine-i bezne
Iluminează, ce-i slab apără și păzește;
Că, la înălțimea acestei mari lupte,
Să pot declara Providență Eternă,
Și să justific căile Domnului în oameni.
Spune întâi – căci Cerul n-ascunde nimic vederii tale,
Nici adâncul câmp al Iadului – spune întâi ce cauză
Ne mișcă strămoșii, în starea fericită,
Iubită de Cer atât, să cadă
Din Demiurg, să-i calce testamentul
Pentru o poruncă, domni ai Lumii mai mult.
Cine-i seduse întâi către hâda revoltă?
Al infernului șarpe; a fost el cel a cărui-nșelăciune
‘Zvorâtă din pizmă și întoarcere de rău, minți
Muma omenirii, în timp ce mândria-i
îl izgoni din cer, cu toată oastea
De Angeli rebeli, de-al căror ajutor, dorind
În glorie fii peste-ai lui tovarăși,
Credea că l-a ajuns pe Cel Înalt
De se luptă, și cu vană țintă
Împotriva tronului și monarhiei de zeu,
Cercă profan război în cer, bătaie mândră,
Cu deșartă luptă. El Puterea fără Capăt
Îl azvârli în flăcări din spațiul de eter,
Cu slută ruină și combustie, jos
În pierzare fără fund, unde să vie
În lanțuri fără leac și foc urgii,
Cel ce-ndrăzni să cheme pe Dumnezeu la luptă.
(..).
{traducere de Felix Rian Constantinescu}

Jan Lulu Stern - Fragment

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cartea a rămas deschisă la o pagină, anume
Când contesa, fericită, se lasă alene-n perne
Iar pajul, foarte tânăr, rușinat închidea ochii
Să nu vadă, doar s-audă fâșitul unei rochii
Ce se lasă ca să cadă pe covorul din budoar
Iar contesa, goală-acuma, îl privește printre gene
Savurând cu voluptate tot ce-i poate oferi
atât tânărul timid din fața-i, dacă ea va porunci
Nu știu ce se-ntâmplă cu ei mai departe,
Acum e deschisă cartea-n altă parte.

Tristan Tzara - Panta (Fragment)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Îngân cântece de leagăn în limba luminii tale
Cu prospețimi de nopți presbite învelite în scutecele vântului
Mamă a cântecelor gâtuite în val înecate
Mâna ta știe să agite atâta limbaj fragil

Eugen Cioclea - Fragment 21/3

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Aseară
după ce-am terminat de citit amintiri (le)..
lui C. G. Jung
am avut un vis zăpăcit
și-am sărit brusc
din somn,
transpirat.
Treaba se întâmpla la Ambasada Română
din Republica Moldova,
altfel zis
Basarabia.
Un ostaș din garda de pază s-a sinucis,
împușcându-se de-a-dreptul în cap,
reușind înainte de asta
să-mi lase-o
țidulă:
M-am plictisit.
Oare cât o să stau
mai parșiv decât astăzi
la poarta
propriei
țări?

Ezra Pound - Canto II (Fragmente)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Dă-o-ncolo, Robert Browning,
nu poate fi decât unul „Sordello”.
Dar Sordello, şi Sordello-al meu?
Lo Sordels si fo di Mantovana.
Șo-șu prin spuma de mare.
Foca se zbenguie-n rotocoale de stropi albi, valuri plescăie-n stânci,
Fiica lui Lir, cu cap lucios,
ochi de Picasso,
Sub neagră glugă-mblănită, fiică sprintenă a Oceanului;
Și dă năvală talazu-n crângul de pe mal:
„Eleanor: έλένας şi έλέπτολις!”
(..).
Iar pe faleză, la Tyro,
Brațele răsucite ale-zeului mării,
Mlădioasele apei puteri, înșfăcând-o, cruciș,
Sticla de plumb albastru a valului își întinde peste ei cortul,
Orbitor azur de unde, rece bălăceală, văl înfășurător.
Domol soare pârjolește-ntinderea de nisip,
Își desfac pescărușii aripile larg,
pigulind printre penele piezișe;
Brațele vin să se scalde și-și îndoaie
încheieturile aripelor,
Și-ntind ude aripi în ceața soarelui.
(..)
Îndemânare zeiască-n acea clipă, zeiască-ndemânare:
Corabia sfruntă aprig vârtejul mării,
Iederă pe vâsle, regele Pentheus,
ciorchini de struguri cu-ale mării spume drept sâmburi,
Iederă-n preduful navei.
(..)
Și după-un an,
palidă-n algele rubinii,
De te vei pleca asupra stâncii,
chip de mărgean sub sineală de valuri,
Paloare de trandafir la nestatornicie de ape,
Ileuthyeria, grațioasă Dafne a țărmurilor pustii,
Brațele înot s-or preface în crengi,
Și cine-o va spune oare-n ce an,
de care zăpor de tritoni tu fugind,
Ca de frunți line, văzutele, jumătate văzute,
acum viorie liniște.
Și Șo-șu-nspuma valuri, cu prăjina lunii
în mână Șo-șu..
(..)
Cenușie coamă de talaz, talaz,
culoare de pulpă de strugure,.
Sur măsliniu în apropiere, departe –
cenușiul fum al stâncii în pantă,
Aripi vineții de herete de mare
azvârle pe apă umbre ca plumbul,
Turnul doar c-un ochi, ditai gâsca,
și-ntinde gâtul din crângul de măslini,.
Și-auzit-am faunii dojenind pe Proteus,
în iz de fân sub măslini,
Iar broaștele-gânându-i în amurg.
Și..

Ioanid Romanescu - Antares (Fragment)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

VII.
Ascultă cum cade lumina
ca invizibile degete pe o imensă claviatură.
Totuși un singur sunet –
pentru că Dumnezeu nu este omul.
Nu din perfecțiune
ci din greșeală nu există
asemănare între noi.
Și pentru că orice diferențiere
are nevoie de ordine,
cine să o facă decât omul?
Fluvii de sunete au curs
prin urechile mele ascultătoare,
dar nici un cântec.

Anna Ahmatova - Fragment

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Și cineva, în bezna copacilor suie,
Trece prin frunze, călcând,
Și-mi strigă: “Ce-a făcut cu tine, gălbuie?
Ce-a făcut dragul tău pe pământ?.
Parcă-n neagra culoare, uscată,
Se-ating veacuri ce-ți aparțin.
Te-a trădat rugăciunii și cată
Dulci otrăvuri să-ți picure, lin.
Să mai numeri injecții încetat-ai demult
Pieptu-i mort sub înăspritul de ac
Și-nzadar mai încerci să fii veselă-n lut,
Mai ușor să te culci, mai pe plac!. “.
Eu i-am spus obiditului negru, șiret:
“Adevăr spun, că nu ai rușine.
El e blând, liniștit și mă poartă în piept,
Îndrăgostit totdeauna de mine”.
Versuri tălmăcite de Traianus

Anna Ahmatova - Fragment (Varianta)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Și mie-mi părea că măcar până-n zori
Zbura-voi pe-aripi de lumină,
Și nu-mi dădeam seama ce stranii culori
Au ochii cu proaspătă vină.
Și totul în jur era cântec gingaș.
Și nu știam frate de-mi ești ori vrăjmaș,
De-i iarnă sau vară senină.
1959