filozofic – Versuri.pro

Eugen Jebeleanu - Întocmai

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ea se gândește numai la ea
și el se gândește numai la el
și eu mă gândesc numai la mine
și totul se-nvârte în jurul
unui inel
ce ne cuprinde pe fiecare-n parte
și asta e Viața
și asta e Cel
ce spune că Umanitatea
nu e o fiară
ci este un miel.

Mihai Eminescu - Archaeus

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Netăgăduit că sunt multe lucruri la priceperea cărora nu-l ajunge capul pe-un membru gros de la primărie sau pe-un subcomisar de poliție — deși aceștia sunt în genere oamenii cari pricep tot. Cel puțin când e vorba de espropriarea unei găinării, de insuflarea de respect în cetățeanul măcelar cu măsuri false, oameni mai îndemânatici decât cei doi de sus nu cunosc. Totuși ni se pare — se ‘nțelege că nu impunem nimănui părerea — că, afară de cumpene strâmbe și găinării în fața uliței, mai există oarecari lucruri, de-o însemnătate secundară într-adevăr, de ex. filozofia, poezia, artele, tot lucruri cari scapă perspicacității numiților domni, dar a căror existență nu se poate nega.
Se vede că autorul vrea să ‘nceapă de la az buchi. Într-adevăr, lumea cum o vedem nu există decât în crierul nostru. Nimeni nu va tăgădui că este deosebire între gânsac și câne. Privirea cânelui e inteligentă, el pricepe din lumea această o porție mult mai bună decât gânsacul; cu toate acestea amândouă aceste ființe au ochi și crieri. Lumea nu-i cumu-i, ci cum o vedem; pentru gânsac, cum o vede el, pentru câne item, pentru membru de la primărie — pentru Kant item. Totuși câtă deosebire între ochii de porc a susînțelesului membru și privirea adâncă a înțeleptului de la Königsberg.
Care-i adevărul? Cel văzut clar de un gânsac sau cel abia întrevăzut ca printr-o negură de Kant? Într-adevăr, iată un lucru ciudat. Cel dintâi deosebește lămurit grăuntele de porumb de prundul galbăn, el înoată cu siguranță pe apă, măsură, cu ochiul distanțele ce le poate ajunge și nu-i fără oarecare înduioșare în fața unei gâște în epoca virginității. Cel de-al doilea uită să mănânce, voind să sară peste o groapă cade-n mijlocul ei, iar frumusețile virgi – sau nevirginale trec pe lângă dânsul fără ca el să-și [fi] ridicat ochii.
Cu toate acestea noi presupunem că filozoful e mai cuminte decât un gânsac, ba că în problemele aceluia e mai mult adevăr decât în siguranțele acestuia.
Un semn că pentr-o minte mare totu-i problem[ă], iar pentru 75 de dramuri de crier totu-i sigur.
E știut că regula pitagoreică din geometrie se numea puntea măgarilor. Puntea măgarilor pe care trebuie să treci în orice cugetare mai adâncă este: că nu putem pricepe lumea în sine, și că toată esplicarea ei este esplicarea unor reacțiuni a crierilor noștri și nimic mai departe. Lumea-n sine rămâne un problem înlăuntrul căruia se rătăcește câte – o rază slabă, câte – o fulgerătură pe care cugetătorul adânc o ‘ncremenește pe hârtie, pe care, citind-o, se naște în păreții capului tău acea rezonanța lungă care face să vezi într-adevăr că lume și viață sunt un vis.
Dar, cum am zis, toate acestea sunt fleacuri pentr-un membru de la primărie. Viața are pentru el însemnătate numai întrucât se percepe taxa pentru înscrierea în condicele stării civile, moartea întrucât se percepe o taxă pentru îngropăciune și întrucât se adaogă cu unul numărul născuților și al morților. Membrul de la primărie nu vede în acești oameni decât indivizi impozabili, subcomisarul — indivizi ce trebuiesc privegheați ca să nu [se] fure unii pe alții și să se ție în regulă.
După această pătură de oameni urmează învățații cuvântului. Aceștia întreabă totdeauna quid novissimi? Cartea cea mai nouă e pentru dânșii cea mai bună. Ei citesc mult și au în capul lor o mulțime de definiții, formule și cuvinte despre a căror adevăr nu se îndoiesc niciodată, căci n-au vreme de-a se îndoi. îi numesc ai cuvântului pentru că înțelepciunea lor consistă în cuvinte, în cojile unor gândiri pe cari memoria lor le păstrează. Căci o gândire este un act, un cutremur al nervilor. Cu cât nervii se cutremură mai bine, mai liber, cu atâta cugetarea e mai clară. La ei acest act, prin care cugetarea străină să se repete întocmai în capul lor, nu se ‘ntîmplă, pentru că mulțimea citirei și obosirea creierului n-o permite. Cele citite trec ca niște coji moarte în hambarul memoriei, de unde iese la iveală apoi tot în aceeași formă.
Iar eu din parte-mi gândesc așa: orice-a gândit un om singur, fără s-o fi citit sau s-o fi auzit de la alții, cuprinde o sămânță de adevăr. De-aceea cărțile vechi, pe – cari oamenii nu le scriu numai iac-așa, numai ca să le scrie, ci pentru că gândise ceva ce le apăsa inima și voiau s-o spuie și altora; cărțile vechi eu unul le citesc și găsesc între lucruri absurde unele semințe de lumină pe cari apoi le țin minte.
Așa în una din zile stam fluierând la fereasta deschisă, era zăpadă și frumos afară, când iată văd trecând un bătrân c-o manta lungă în spate și cu pălăria cu marginile foarte largi. Il văd intrând la Corabia lui Noe. Corabia aceasta este o crâșmă unde se găsește vin unguresc bun. Acolo aveam și eu masa mea de baștină și sara, când mi se ura cu cititul și scrisul, mă duceam la mesuța din colțul corăbiei și mi se părea că mă făceam iar copil, că eram în vremea lui Sim, Ham și Iafit. Când îl văd intrând pe bătrân zic; „Ce drac! pe acesta nu l-am văzut niciodată.. hai să vedem cine-i?

Mihail Lermontov - Monolog

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Te-asigur, nulitatea-i un dar pe-această lume.
La ce bun glorie, profunde cunoştinţe,
Talent şi dor imens de libertate
Când nu prea ştim ce-i de făcut cu ele?
Noi, fii ai nordului, ca plantele-i suntem,
O zi-nflorim şi repede pălim..
Ca astrul iernii pe un cer de plumb
La fel ni-i mohorâtă viaţa. Şi la fel
De scurtă-i monotona ei poveste.
Şi patria ne pare de năduf,
Şi pieptu-i greu, şi sufletul tânjeşte..
Fără a şti iubire, nici frăţie,
Vâltori sterile ne-ameţesc juneţea
Şi prea devreme bem otrava urii,
Şi cupa vieţii pare mai amară,
Şi nici o rază-n suflete, nimic.

Jorge Luis Borges - O Busolă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sunt lucrurile toate numai șoapte
Dintr-un idiom în care, încropită,
Galimatia aceasta infinită
O spune-ntruna omul, zi și noapte.
Istoria e toată-aici. Tu, eu.
Cartagina și Roma, agonie,
Hazard și taină și criptografie
Și Turnul Babel, năruit mereu.
Ascuns de nume-i lucrul nenumit.
Simțit-am azi cum umbra-i gravitează
În ac lucid, ușor, ce stă de pază.
Și stăruie s-ajungă-n infinit,
Având ceva de ceas de vis ivit
Și somn de pasăre ce s-a trezit.

Gheorghe Tomozei - Istorisire