feminin – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Impotența Redării

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ați fost vreodat’ epuizați de frumusețea
Ce-o găzduiți alături, zi de zi;
Să nu mai știți părinți și nici copii..
Să nu mai știți c-ați trecut tinerețea?.
E straniu ca-ntr-un gând de masochist,
Dorindu-ți certă exclusivitate,
Dar și-a-mpărți-n același timp, cu altul, parte
Ce ai să iubești?.. Ești Mefisto și Christ!.
De câte ori n-ai regretat norocul
Ce nu-ți dă șansă să expui sublimul,
Să-l vadă o lume-ntreagă; femininul
Când e superlativ și i-ai vrea public locul?!.
Cert sunt că ce-i frumos este simbol mândriei,
Căci e-un mister plăcutul, nu-i un viciu;
Finețea, gustul, fizicu-n deliciu
Se-ngemănează caracterului, moralei, datoriei!.
Natura însăși se desparte greu
De frumusețe, veșnica sa parte,
Și de un timp naște tot mai frumos, decât dă moarte..
Și-s parte a naturii-n fond.. Iubesc frumos, mereu!

Grigore Vieru - Feminină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Te-am iubit așa de tare,
că-nverzea pădurea-n cale.
Și așa numai pe tine,
că de zmeură și rouă
erau locurile pline.
Te-am iubit așa de-aproape!
Că pe margine de lacuri
Stelele ieșeau din ape.
Te-am iubit așa de tare
Te-am iubit așa de-aproape!
Și așa de înainte –
mai departe de morminte!

Johann Wolfgang Von Goethe - Vremelnic Sensibilul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vremelnic sensibilul / Doar ca simbol survine; / Aici intangibilul / Evidență devine; / Aici ... →

Adrian Păunescu - Închinare Femininelor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Din casă în casă, din floare în floare,
Viața răsare, viața mai moare,
Dar ce e durabil, în inimă, oare?.
Și calea începe și calea se-ncheie,
Dar tot ce-i durată e numai femeie,
Doar ea e menită de-a pururi să steie.
Bunică, iubită, și mamă, și fiică,
Ea este regina ce-n veci nu abdică,
Oricât de firavă-i și blândă, și mică.
E șarpele casei și stă între astre,
Mereu între trudă, nesomnuri și glastre,
Tămadă, în veci, ostenelilor noastre.
Bărbații pământului, toți se înclină
Spre tine, ființă curat feminină,
În tot ce-i păgân, tu ești partea divină.
De gen feminin sunt atâtea pe lume,
Idei, simțăminte și lucruri și nume
Au fost hărăzite într-astfel, anume.
Un vechi feminin se numește natură,
Organul rostirii, la noi, este gură
Și milă e inima care se-ndură.
Și e mângâiere în fiece mână
Și-o oaie mioară la fiece stână,
Și-o veche baladă și-o doină se-ngână.
Destinul se cheamă, mai limpede, soartă,
Venim din țărână, intrăm pe o poartă
Și muzica este o parte din artă.
Iubirea, la noi, tot acolo se pune,
Miracolul însuși își spune minune,
De gen feminin sunt cuvintele bune.
În ziua aceasta, de dulce și bine,
Noi, asprii bărbați ai tandreții puține,
Adânc ne-nclinăm către voi, feminine.
Cinstim primăvara, în voi înviindă
Și nu-i mărțișor ce-ar putea să cuprindă
Această chemare și-această colindă.
Colinda cu mamă, colinda cu țară,
Colinde ce-n veci s-au născut să nu moară,
Colinda de iarnă, colinda de vară.
Colinda uitare, colinda idee,
Colinda lumină, colinda scânteie,
Colinda iubire, colinda femeie.
La fel e și pâine, la fel e și casă,
Spre dulci feminine stă floarea să iasă,
În ploaie e iarba mușcată de coasă.
Cădere, suire, și mare, și zare,
Și dicționarul aproape că doare
Cântând femininele lui tutelare.
Și e îndrăzneală, mereu peste teamă,
Colindă acum, feminine de seamă:
Sărut mâna, Țară! Sărut mâna, Mamă!