febre – Versuri.pro

Ion Caraion - Febre VII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ascuțite de lăstuni peste irugi,
odaia toată freamătă și-adulmec,
Iuțeala crudă-a cojilor de ulm
amirosind a sânge de la slugi.
Arare mâini cu degetele scurte,
la graba mea în timpul nepereche,
metecăie de-atâtea mii de leghe
și-aidoma de albe-mi intrară-n curte,
ca și pe vremea moinelor, când storul,
umbrit de liliac și dimineață,
uda la geam c-o liniște mistreață;
iar ferigile-neacă foișorul
și-n bocete de moarte vin sub pom
la lepădarea omului de om.
E-atât de mare liniștea și-atât
de multă noapte-mi bâlbâie în gât,
că nici n-alegi ca lumea, din mulțime –
topit la fund ca sub o carapace,
a cui nesoartă din atâtea clime
se-așterne-n ochi și care tâmplă tace;
că mâinii mele i-am uitat vechimea,
că ochilor le-au stat la ei toți cerbii
și nu mai dă-n orașe firul ierbii.

Ion Caraion - Febre V

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

La trecătoarea veche, bacii spun,
Și-și râd în sarici lungi ca de Crăciun,
Că sta acolo, vraiște, la foc,
În sinea orii și-amețit de rut.
În cherhanaua lunii l-au văzut
Gonașii, cămilarii, trecătorii;
Pe arcul ars de șarpele comorii,
Cutremurat în leaturi, pân-la urmă,
Ciulind urechea, l-auzeau cum scurmă-n
Bursucii iernii, la saiaua veche.
Iar bacii l-au crezut într-o ureche.

Ion Caraion - Febre I

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sub lujerii de crini cu lobii mari
de tatuate blăni de jaguari,
ca florile, Ioane-fără-Țară,
cocoși de clime tiara-și dezbrăcară
și-n stema lor culcată-aprins pe steag
pridvorul nalt da soarele-n vileag;
un cântec vechi da sângele la fund
și-arici de-aramă-nvinși luceau pe prund
și zvârcoliți pe-arniciurile din scuturi,
tu-n lotci vâsleai ca lebedele-n fluturi
și-n regi urcai cu-amurgul după fauni
la curtea serii brumele să-nscauni.
Pestriță de glotași, vicari și-arhonți,
o lume trece, altele-au trecut.
Pe vamă și tăgadă, din ochi bonți,
năvala cu-umeri tulburi, arși în lut,
înțeapă goane, zodii și comori,
cum lasă-n câmp, din mersuri mari, cocori
de plastilină-o linie cuminte.
Și tainele rămân ca mai-nainte.