elis – Versuri.pro

Georg Trakl - Elis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Perfectă e tăcerea acestei zile de aur.
Sub stejari vechi
Apari tu, Elis, odihnind, cu ochi rotunzi.
Albastrul lor reflectă somnul îndrăgostiților.
La gura ta
Au amuțit suspinele rozacee.
Seara pescarul trase plasa grea.
Un bun păstor
Își mână turma la marginea pădurii.
O! cât de drepte, Elis, sunt ale tale zile.
Încet se prelinge
Pe zidurile goale liniștea albaștrilor măslini,
Se stinge unui bătrân întunecat cânt.
O barcă de aur
Se leagănă, Elis, inima ta pe cerul singuratic.
Un cântec blând sună în pieptul tău
Seara,
Căci capul se scufundă în negre perne.
Un vânat albastru
Sângerează în tufișul de spini.
Un copac maro se află acolo retras;
Fructele lui albastre au căzut.
Semne și stele
Se scufundă ușor în al serii iaz.
S-a făcut iarnă după deal.
Porumbei albaștri
Beau noaptea sudoarea înghețată
Care curge de pe cristalina frunte a lui Elis.
Mereu se aude
Vântul lui Dumnezeu pe negri pereți.

Georg Trakl - Băiatului Elis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Elis, când mierla cheamă în neagra pădure,
Să ştii că e sfârşitul tău.
Buzele tale sorb răcoarea albastră a izvorului de munte.
Lasă, dacă fruntea ta potolit sângerează
Străvechi legende
Şi tâlcul tainic al zborului de pasăre.
Dar tu străbaţi cu pas văluit
Noaptea ce-atârnă plină de ciorchini purpurii
Şi braţele ţi le mişti mai frumos în albăstrime.
Sună răsura
Unde-s ochii tăi de lună.
O, Elis, ce mult e de când ai murit!
Ţi-e trupul o zambilă
În care un schivnic îşi înmoaie degetele de ceară.
Tăcerea noastră-i un hău negru.
Din cre iese uneori o vietate blajină
Ce pleoapele grele şi le coboară uşor.
Picură pe tâmplele tale o rouă neagră
Ultimul aur al stelelor prăbuşite.

Georg Trakl - Pentru Băiatul Elis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Elis, când mierla sună chemarea în pădurea cernită
Va veni sfârșitul tău.
Gura ta în zadar mai soarbe izvorul albastru de munte.
Uită, căci din fruntea ta se-mprăștie
Vechi mituri
Și neînțelesul zbor de pasăre.
Străbați mai departe cu pas uitat
Noaptea plină de râsuri sângerii
Și brațele le arcuiești în albastru.
Sună mărăcinișul
Pe ochii tăi lunatici.
O! Elis, de mult ai dispărut!
Și doar o floare ți-e trupul
În care un monah întinge degetele de ceară.
Tăcerea a devenit un abis negru.
Din care iese o jivină
Care-și închide pleoapele grele.
Și din tâmplele tale cade rouă cernită –
Aurul sfârșit al stelelor căzânde.

Georg Trakl - Pruncului Elis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pruncului Elis.
Elis, când mierla în pădurea neagră cântă,
Acesta ți-e sfârșitul.
Buzele tale beau albastra răcoare a stâncilor izvor.
Lasă, când fruntea-ți firav sângerează
Străvechi legende
Și-ale păsărilor întunecate mărturii de zbor.
Tu însă mergi în noapte cu pași moi,
Cea-n care-atârnă struguri purpurii
Și tu-n albastru brațele-ți întinzi.
Un rug aprins răsună,
Mondenii ochi unde îți sunt.
O, de cât timp ai murit, Elis.
Ți-e trupul o zambilă
În care degetul de ceară un călugăr își cufundă.
O grotă neagră ni-e tăcerea,.
Din care, rar, un animal blajin pășește
Și-ncet el geana grea coboară.
Pe fruntea-ți se prelinge neagra rouă,.
Ultimul aur al stelelor căzute.