Johann Wolfgang Von Goethe – Ecou
Splendid răsună când poetulBa cu un soare, ba c-un rege se comparăDar când străbate sumbre nopți, cu-ncetulEl își ascunde fața lui amară.De nouri fermecat și ceațăCăzut-a-n noapte cerul de azur.Slăbită, palidă mi-e fața,Șirul lacrimilor sur.Nu mă lăsa, tu, nopții și durerii,Prea-scumpo, cu obraji de stea.Tu, fosfor, tu făclie-a serii,Tu soare, tu lumina mea.