eclipsa – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Eclipsa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mi-am privit singur sfera, gazdă-n zbor murindă
Mascând portocaliu cu umbra-i gigantescă,
Dar vai ce mică-i.. O priveam, proiecţie terestră
‘n suspans straniu, disperând o Lună să reaprindă.
O şansă-i că-s ş-alţi mii de sori ce scânteiază
Să-i ţină pedepsitei, satelitei, becu-aprins
Spre neîngheţ năprasnic de neagră-n noapte trează..
O rocă prăfuită pierind de dor nestăvilit, nestins.
Mă-ntreb pe neaşteptate-n gând sinistru;
De s-ar opri mişcarea brusc, doar o secundă,
Sau mai puţin, un fir de timp.. pierdut registru
De glob uitând de sine.. Am fi Icari zburând în umbră?!?
M-agăţ cu jind de-un fes gălbui pe-o bulă brună
Şi nu-mi revin că bula-s eu încontopit pe-o rocă
Şi, sunt şi-aici în noaptea începândă şi sus-pus pe Lună,
Ce-o privesc spre craterele ei grisate, cu gropiţe-n cocă.
M-a răvăşit o teamă nesfârşită despre-un negru
Lăsat pe-un loc ştiut de-argint.. Mi-am spus că-i tot posibil
Într-o zi.. Poate nu eu să pierd pe rând tot; cer sclipind, integru..
Şi tot mai mult mă văd peste milenii-n hău.. Irezistibil!!!.
O licărire tot gălbuie-mi dă speranţă vie
Că moartea inefabilă va mai întârzia un neştiut
De timp.. Se creşte iar speranţa că iubirea o să fie;
Căci fără ea, oh Luna, vom piere-n neaflat tăcut!.
Mă simt mai mic din noaptea asta, mai fragil,
Mă sperie hidosul fără milă al naturii,
Căci ştiu deja că Universu-i o himeră, gol exil..
Un rece groaznic, un anoxic detonant şi plin de furii!.
Şi nori de pâclă-n cer se-aprind de-un roz-grena
În mută explozie-n fundal de cânt de-amor de broaşte..
Ascunsa se reîncarcă-n recâştig reluându-şi platina
Pe negrul cu un fard adânc, ceţos, de ou de Paşte..
M-adorm cu greu, c-o pată pe retină-n mintea-mi revolută
De-o experienţă nouă-n nesfârşit, reînvăţând ce e elipsă
Cu dus-întors, la două capete.. De n-ar rămâne bolta-i slută!..
Ferici să fim cât dus se-ntoarce.. Vom trăi-n returul de-o eclipsă!

Grigore Vieru - Pictează-Mi o Miriște

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Domni din țări depărtate
Vin la noi să vadă
Eclipsa de soare.
Sunt multe azi de văzut.
Tați sărind ca armăsarii
Pe fiicele lor.
Nepoți violându-și bunicile.
Copii romano-arabi, fără tată,
Negrișori cârlionțați, fără părinți,
Luând la Romana zece,
Căpătând premii
Cu doinele noastre.
Adolescente pierdute
Prin pustiul cel sur
Al bărbilor moșnegești.
Iepe bine hrănite
În baruri de noapte
Întinse
Pe genunchii
Politrucilor comerciali.
Muieri de generali, plictisite,
Împreunate
Cu dulăii care
Casa le-o străjuiesc.
Medici care lungesc p****,
Măresc
Sânii domnișoarelor.
Cântece leșinate
Moțăind în v****.
Eclipsa de soare.
Popor blestemat.
M-am săturat de simboluri,
Pictează-mi o miriște.
Mi-e dor de copilărie.
De Prut. De liniște.
Actori cerșind. Poeți
Care scriu franțuzește. Azi
Englezește cântând.
Învățătoare și doctorițe care,
Plecate din satele noastre,
Trimit din Italia și Israel
Scrisori de iubire soților –
Se câștigă bine acolo,
Vor avea copiii la toamnă
Cu ce merge la școală.
Bătrâni
38e5
I care se roagă să moară.
Eclipsa de pâine.
Popor blestemat.
M-am săturat de simboluri,
Pictează-mi o miriște.
Mi-e dor de copilărie.
De Prut. De liniște.
Nicolai Costenco, poetul
Care și-a scris poemele
Pe caietul de gheață siberian.
Labiș, copilul genial, ucis
De roțile unui tramvai.
Inima lui Nicolae Testimițeanu
Sfâșiată de colții fiarei roșii.
Poeții A. E. Baconsky,
Actorul Toma Caragiu,
Mireasa cântecului, Doina Badea –
Jertfe ale cutremurului.
Dumitru Matcovschi strivit
De roțile autocarului.
Doina și Ion Aldea-Teodorovici
Căutându-și dreptatea în Cer.
Ucraineanul Ion Dumeniuc
Murind pentru cauza
Limbii Române.
Evreul Bruchis și neamul Klaus Heitmann,
Acoperiți cu noroi, pentru că
Ne omenesc Istoria.
Nichita Stănescu, Marin Sorescu,
Petre Teodorovici
Răpuși de ciroză. Ioan
Alexandru pe crucea suferinței
Răstignit.
Și parcă n-a fost și nu-i
Destul numai atât –
Puhoaie pline de furie și groază
Năvălesc peste noi.
Țărani care plâng
Îngropați în nămol.
Meri în floare uciși
De ghiulele de gheață.
Câmpii și păduri
Pârjolite de focul
Soarelui răzbunător.
Eclipsa de îngeri.
Popor blestemat.
M-am săturat de simboluri,
Pictează-mi o miriște.
Mi-e dor de copilărie.
De Prut. De liniște.
Ilașcu aruncat în cușca de fier.
Optzeciști geniali,
Pașoptiști retrograzi,
Decrete. Simpozioane.
Mafii și droguri. Țărăniști. Liberali.
Comuniști. SIDA. Interfrontiști.
Asasinări. Rusia. NATO. Găgăuzia.
Turci care ne coc pâinea.
Stele pe care foiesc păduchii.
Călugări și pustnici
Care se apără de viitor.
Lupte nedate. Nici nu
Se mai plânge măcar.
Bărbați de nimic,
Voind să strige,
Se udă pe ei.
Țara scoasă la licitație.
Dorul veșnic repaus
Al martirilor.
Eclipsa de toate.
Popor blestemat.
M-am săturat de simboluri,
Pictează-mi o miriște.
Mi-e dor de copilărie.
De Prut. De liniște.

George Topârceanu - Eclipsă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Eclipsă.
Pe-aceleași căi de mii de ani umblate,
În goluri vaste legănându-și sfera,
Neptun adoră visător pe Terra, –
O biată lume plină de păcate..
El niciodată n-a trecut bariera
Singurătății lui nevinovate, –
Și-n clipa asta ea e moartă, poate:
O umbră deasă-i umple atmosfera.
Neptun, se vede că tu n-ai lunetă
Să-i studiezi eclipsa de departe, –
Când inocenta tânără planetă.
Se-ntreabă, cu privirea-ntr-altă parte:
„Ce face oare Venera cochetă
Pe întuneric, singură cu Marte? „

Ion Caraion - Eclipsa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nu v-am spus eu? Nu v-am spus eu?!
Să-ți fie rușine de propria-ți identitate…
Mâinile strâmbe, ochii pătrați,
gură de cârpă…
Fratele nefrate.
Tu ești, Doamne?
– Mă confundați.
Drace! Tare pipernicit mai ajunsese și Dumnezeu.
(Ce scarabeu…)
Mi-i greață și frică, mi-i milă și scârbă
de tot și de toate.
Ăsta e publicul: feriți-vă!

Ana Blandiana - Eclipsă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Eclipsă.
Renunț la milă greu ca la un viciu,
Cu milă sunt drogată de copil.
Alb înstelată de ridicol plâng
lângă fricos, lângă învins, lângă umil.
Îi plâng pe proști și proștii mă înving,
surâzători sub steaua mea sterilă.
De gingășie tot mai mult mă-ntunec
și pierd de umanism și milă.
Înduioșate mâini întind să mângâi
fiare gonind spre mine hămesite,
Și-mi pare rău că n-o să mai sărut
și botul care mă ucide.
Nici n-am trăit spre-a nu jigni pe nimeni,
Mi-au prins în țărnă rădăcini genunchii,
Și-mi trece viața încercând să-mi cresc
La capetele aripilor unghii.

William Shakespeare - Sonetul XXXIII: Văzut-Am Multe Dimineți Splendide

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Văzut-am multe dimineți splendide
Cu soarele pe munte strălucind,
Dând un sărut poienii înverzite,
Râul în aur magic poleind,
Dar și lăsând nori negri să-și întindă
Umbra lor grea pe chipul său celest,
Dorind de lume fața să-și ascundă,
Laș luându-și tălpășița către vest.
La fel, în zori, iubitul meu solar
Splendid pe fața mea a strălucit,
Dar, vai, a fost al meu o oră doar;
Nori grei, de-acuma, l-au acoperit.
Totuși, iubirii n-am să-i găsesc lipsă
Când soarele, și el, intră-n eclipsă.