dezindustrializare – Versuri.pro

Marin Dorel - Un Zvon

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un zvon.
Afara ninge liniștit,
Tot Severinu-i fericit,
Dar vântul aduce o veste dură,
Că-n Martie nu va fi căldură.
Și mă întreb cine-i de vină,
Că nu mai este păcurină.
Oare să fie Parlamentul?
Că nu au votat bugetul.
Sau edilul nostru frate,
Că și-a bătut joc de toate?
A votat sigur băiatu’
Că închidă combinatul.
Ați știut dragi oameni buni,
Că-n județ aveați cărbuni
Cu cărbuni din Severin,
Aveați căldură din plin.
Ați fost tare încântați,
Pe edil l-ați lăudat,
Ați crezut că e mai bine
Căldură pe păcurină?.
Acum stați și așteptați,
La Dumnezeu vă rugați,
Să nu dea zăpadă El,
Ca să nu muriți de ger.
dodorel62, Severin 2018

Puiu Bulacu - Of, Taică Ioană/Sârba Lui Aro

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pe unde mergeam odată,
Pe unde lucram odată,
Azi uzina-i desființată,
Forja nu se mai arată,
Poarta doi e nivelată,
Motor vechi dezafectată.
Of, taică Ioano,
Te aștept la poartă la aro.
Ei, ce ești tristă?
Aro nici nu mai există.
Zece mii de lucrători,
Și curtea plină de flori,
Trecură ca o părere,
Acum e numai durere.
Douăj’ cinci cu prese mari,
În buzunar la samsari.
Of, taică Ioano,
Te aștept la poartă la aro.
Ei, ce ești tristă?
Aro nici nu mai există.
Azi pe banda de montaj,
Și pe pista de rodaj,
Nimica nu se mai mișcă,
Buruiana-i necosită.
Nu mai este ca odată,
Nici tren pe cale ferată.
Of, taică Ioano,
Te aștept la poartă la aro.
Of, Aro al meu?
Nu mai pot de dorul tău.
Te știa toată lumea,
Te știa toată lumea,
Acum nu mai e de lucru,
Parcă l-a-nghițit pământul.
Vrem să facem în Maroc,
Decât să stăm aici pe loc.
Of, taică Ioano,
Vino la poartă la aro.
Of, Aro al meu?
Nu mai pot de dorul tău.

Nord - Prefacerea Lunii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Schelele strălucesc spre soare-răsare,
Se răsfrâng a nou.
E praf pe șuruburi și nu
Adie deloc vântul schimbării.
Fiarele se-odihnesc amortite. Da,
Dar doar pentru ochiul liber
Care oricum nu ajunge
Până la șantierul părăsit.
Nicio pasăre nu s-a ostenit
Să se-oprească vreodată aici.
Multe nici măcar nu cred
Că locul ăsta există. De fapt
Rugina, doar ea câteodată
Îmflorește adevărul inert
Precum pereții: bătrâni înțelepți,
Încovoiați și tăcuți în firidele lor.
Geamuri înnegrite de timp,
Crăpate precum zorii lui
Încă veghează, încă de la
Zorii lui peste nimicnicie.
Manetele blocate
Refuză să se clintească.
Se simte nevoia mâinii unui inginer
Să acționeze odată mecanismul.
Și e un delir de rotiri,
Un domino din brațe și trupuri:
Inversat în ascensiune,
Babel robotizat.
Scrasnet în articulații și
Scântei și fum și
Amarul rece al
Instrumentelor înroșește cerul.
Cei mai înalți dintre stâlpi
Nu mai au plafon să susțină.
Zidurile devin neîncăpătoare,
Mășinăriile merg în gol:
Haos postacțiune,
Lipsă totală de coordonare.
Se renunță la planșe,
Clădirile rămân goale pe dinăuntru.
Totul se prăbușește
Într-un urlet infernal:
E o groapă comună,
Acest crematoriu al ideilor.
E praf pe șuruburi și nu
Adie deloc vântul schimbării.
Fiarele se-odihnesc amortite
Și sfârșitul e un început.

Adrian Păunescu - Implozia Națională XIX

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Lui Petre Roman și Adrian Severin, să ne cumpere
Cu intenție. Pe pământurile noastre intrăm în voioșie ca
Să constatăm îngroziți, că nu avem cu ce să le lucrăm,
Iar costul semănatului, îngrijitului și culesului e mai
mare decât ceea ce putem obține din acele pământuri.
Sfidare neroadă la adresa clipei în care ne bucuram.
Sfidare și pârloagă. Haos. Grajduri și sedii, unelte și
Animale jecmănite și batjocorite. Nici de la marii
Proprietari nu s-a furat, când a fost cealaltă nenorocire,
după război, atât cât s-a furat de la noi, colectiviștii
Obligatorii. Dar nici așa nu se poate. Nu se poate trăi
Numai din porunci de sus și nici nu se poate muri când
Vor inchizitorii noștri, Doamne, iartă-l pe domnul profesor
Ioan Totu, care n-a mai suportat nedreptatea, umilința
Și josnicia, în numele tuturor colegilor săi, renunțând
La viață și la orice recurs! Cui ați mai putea acum
Să-i acordați clemența dumneavoastră prezidențială,
Domnule Iliescu? Eu nu v-acuz, eu vă plâng. Pentru că
Sunteți un mare nefericit, fost comunist care și-a asumat
Răspunderea istorică insuportabilă, de a desocializa
România, fost nedreptățit, care se încăpățânează, de
Dragul nici unei bucurii, să nedreptățească, prin
Nonacțiune, fost om curajos cuprins de timorare
Nemeritată, în fața problemelor mari ale țării, pe care
Toți așa-zișii specialiști îl obligă să le accepte, în modul
Antipopular în care le gândesc ei, foametea, sărăcia,
Sfidarea prețurilor, atârnarea politicii externe, devalorizarea
Leului, reforma antiromânească, deruta tineretului,
Pervertirea Televiziunii, conflictele interetnice,
Înstrăinarea valorilor țării și, mai ales, procesul
Comunismului, cea mai gravă diversiune a scenei noastre
Politice, cea mai toxică și consistentă ceață a tuturor
Anotimpurilor noastre, crimă programată, ațâțare
Permanentă la război civil, zâzanie bine organizată
Și implozie a României presată de pretutindeni. Asta e