dezgustator – Versuri.pro

Tristan Tzara - Dezgust

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Aici sunt țărmi de mare moartă
Poduri de smoală, nori de piatră
Aici zarea e deșartă de vapoare
Apele de alge, de balene, de corali
Și mă doare, mă doare ca țipătul de sirene.
Pe dealuri galbene
Mișună atâtea soiuri de animale
În băltoace verzi
În uzina părăsită cu năluci de fum
Suflet plin de boală
Nu vrei să te pierzi?
Povârnișele de lut
Au băut zăpada multor ierni
Și eu vreau să te sărut, să te sărut
Cu dezmierdări de vierme.

Krem - Krem - Show

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Deși sună cam trippy, te rog eu nu te pripi
Tu te-ai gândit vreodată cum ar fi să bei pipi?
Eram în cămin, la un vin și o gustare
Și-mi rula în cap aceeași întrebare: ce gust are?
Iau repede paharul de unică folosință
Și mă-nchid rapid în baie să dau drumul la ședință
Ar fi fost o scuză bună de eram la grădiniță
Dar mă piș pe conștiință după care cu credință
În pahar.. clar.. până la ultima picătură
Știu că-i pură nebunie, dar l-am..
Umplut ochi, însă vreo 2 stropi
Au căzut pe blugi și-atunci am zis
„C***e, stai.. stop! „
Lasă recipientul jos și-ncheie-te la pantaloni
Nu-i nimic primejdios, restul lumii și-au luat somn..

Ref:
Cum e să bei pipi? Tocmai ai aflat
Acum spune tu pe bune cum e să mănânci c***t
Cum e să bei pipi? Tocmai ai aflat
Acum spune tu, pe bune, eu..
Am visat..?

Paharul este plin, eu pe deplin satisfăcut
N-am ezitat niciun moment și evident l-am băut
Da, e puțin sărat, dar cumva e și vâscos
Nu e chiar ceea ce ai numi tu gustos
Cât pot fi de retard, creierul și-a dat restart
Am simțit atât de tare fiecare vas spart
„Ba, care v-ați spart?” am auzit din cameră
Dar gândul meu fugea la licoarea galbenă..
Mi-au tremurat brațele!
Toată noaptea-n timp ce
Mi-am vomat mațele!
Dar a fost interesant, palpitant, incitant
Dacă mă întrebi, îți spun sec: nu recomand

Adrian Păunescu - Tragicul Resort

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Senzație de greață peste tot,
Se desfrunzește calcarul din oase,
Nici oamenii, nici câinii nu mai pot
De gustul rău de lanțuri să se lase.
O toamnă ca-ntr-un strâmb laborator,
În care toate redevin otravă
Și-n care înșiși laboranții mor,
Simțind târziu intoxicarea gravă.
Vezica biliară ți-o dezmierzi
În veștedele frunze de sub talpă,
Că a pătruns delirul frunzei verzi
Și lumea, brusc, o să devină albă.
Ce frig în orice val de catifea,
Ce trăsături în fiecare hârcă,
Un ger infect, ce-n sinea lui ne vrea,
Cristalizând fiertura de năpârcă.
Nu e nimic de zis și de făcut,
Decât o deraiere generală
Și pregătirea altui început,
Îndată după ultima greșeală.
Și este frig, ard clanțele sub mâini,
Pădurea toți clienții și-i refuză,
Dați omenirea, în sfârșit, la câini,
Și atârnați-i un belciug de buză.
Senzație de greață și de mort,
Prin porturi bate vântul beat de ploaie,
Se declanșează tragicul resort
Și omul în el însuși se-ncovoaie.