destainuire – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Destăinuire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

De-ați ști ce rău îmi e, ce mult regret
Că mă dezvălui tot așa de sincer
Și-ncerc să mă transpun în cuvinte, de poet,
Crezând c-ating visări, cu pana unui înger.
Îmi trec din timpul scurt, mă dau,
Pe-o foaie de hârtie, cast în etalare
Și n-aș vrea în retur nimic ca să vă iau..
Doar să mă știu citit, un click de căutare!
M-aș vrea așa, un cât de cât antum,
Să am pe foi mânjite-n sânge, aplecări..
Căci nu voi ști nimic, delir nu e postum!..
Și nici răspuns nu e.. la moarte salutări!..
13. 08. 2011

Saadi - Raiul Nostru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Raiul nostru-i întâlnirea
cu cei mai iubiți prieteni,
iar vederea unui dușman
este-asemenea cu iadul.
Clipa ce-o petreci de față
c-un prieten folosește-o,
fiindcă rodul vieții noastre
este-n lume-această clipă!
O, câți divi n-au chip asemeni
lui Adam! Dar om e-acela
cu purtările alese;
chip plăcut și celelalte
nu-s decât desene scrise
cu oțel pe nestemate.
Niciodată pizmăreț
n-am fost, nici n-oi fi vreodată,
decât pe cei doi prieteni
ce se-mpacă de minune.
Liniște deplină nu e-n
lumea-ntreagă, iar de-o afli
nu-i decât în ochii unui
prieten cărui te destăinui.
Dulce-i lumea și sunt bune
avuție și trup falnic,
însă mai presus de-acestea
toate — e un bun prieten!

Elena Armaş - Destăinuire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ca o pasăre în zbor,
Așa mi-e flacăra iubirii!
tânjesc să te iubesc cu dor,
dansând dansul fericirii.
Ca un murmur de izvoare,
Așa mi-e sufletu-nsetat
Ca să culeg din floare în floare
Chipul tău neîntinat.
Ca o furtună de pe ape,
Așa mi-e lacrima durerii.
Vreau să te am tot mai aproape
când coboară amurgul serii.
Ca o zi de sărbătoare,
Așa mi-e dragostea din fire!
Mi-e dor de-a ta îmbrățișare,
De-a ta șoaptă de iubire!
Ca o noapte fără stele,
Așa mi-e ziua fără tine!
Ești iubirea vieții mele
Ce unești două destine!
Ca un pom fără de ramuri,
Așa mi-e dorul după tine,
Precum e casa fără geamuri
Așa-i și sufletul din mine.
Ești tot ce vreau și mi-am dorit,
Să fiu cu tine UNA,
Ca pe drumul ce-am pornit
Să fim întotdeauna!!!.

Ion Heliade-Rădulescu - Destăinuirea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

I
Inima-mi obosită — și nu de ani, nu încă, —
Griji, datorii, povara pe ea se grămădesc;
Valuri, crivăț într-însa ca-n vulcanoasa stâncă
Izbesc, se-nfrâng cu muget, mai repezi năvălesc.
Pe la-nceputul verii vifore prea geroase
Asupra-i se răscoală s-o-nghețe-aci pe loc,
Sângele-mi să-l închege, ce-n unde spumegoase
Prin vine-mi se repede; dar ea e tot un foc!
Un foc! și ca acela ce arde-ntr-o câmpie
Albită de troiene și toată-n vijelie,
Ce arde ca să arză, de vânturi spulberat,
Arsura e într-însul, care îl mistuiește,
Și nimeni nici d-aproape de el nu se-ncălzește;
Lumina-i face groază și celui înghețat.
II
S-o face el cenușă? vreun parjol v-aduce?
Nu știu! Dar a lui urmă neștearsă-n veci va fi.
Și oricând călătorul pasul p-aci-și va duce,
Oprindu-s-o să zică: “Odat-a ars aci.”
Ah! fie-n veci ca focu-mi să n-aibă vreun nume,
Străin și rece fie oricând aicea jos,
Și fără să-l cunoască, să-l vază veacuri, lume
Ca meteor de groază, cometă prea fioros!
Fără să-i știe drumul și d-unde oare vine,
Dincolo el de față să se vadă bine
Ș-acolo să m-arate și eu cine am fost.
Fi-mi-va el spre osândă? Fi-mi-va spre răsplătire?
Dragoste e ființa-i, rază de nemurire,
Fala vieții mele și însuși al meu post.
III
Sub degete-mi răsună, liră, te-nfioară,
Spune ce e poetul în ast loc osândit,
Cum el dintr-însul raiul oriunde-nființează
Și-și face fericirea din bine-nchipuit.
Când cântă el, s-aude, veacurile răsună;
Când se-nchină, cerul el îl coboară jos;
Dragostea lui e flăcări și ura lui detună,
Blândețea-i e seninul acel mai luminos.
Ferice de acela pe care el slăvește!
La nemurire zboară, ce el i-o pregătește;
În buza lui e slava ce duhu-i și-a croit;
În mâna-i e cununa ce-n veci stă-nverzită,
În pieptu-i e altarul pe care e slăvită
Aleasa frumusețe ce el a-nvrednicit.
IV
Cerul e al meu templu și singura-nchinare,
Seninul lui e semnul prin care îl slăvesc;
Prin albăstruia-i față se-nsuflă a mea cântare,
Luceferii lui raze de viață-mi răspândesc.
Acolo e nădejdea-mi ce-n veci ea îmi zâmbește,
D-acolo aștept rouă, balsam mântuitor;
Aci a mea trufie se-nchină, se smerește,
Și-nainte-i taina nu este al meu dor.
Muza-mi se umilește, lira-mi abia suspină,
Geniu-și pierde zborul și fruntea-mi se-nclină;
Din versuri îndrăzneala cu totul a lipsit.
Inima-mi în tăcere așteaptă-n marmurire
Raza de mângâiere la sa destăinuire
E ceasul închinării! și omul stă smerit.

Aurica Cordineanu - Destăinuire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Eu doar te-am iubit și te-am ocrotit,
De orice-ar fi, de-așezare, și simțul care-l doare.
Fă regret ți-am dat, dorul meu curat,
Steaua cea luminată, cu toată dragostea mea.
Păcat că ai uitat, păcat că n-ai venit!
Sau poate am păcat, fiindcă te-am iubit,
De ce te-am întâlnit? De ce am așteptat?
Oare cine a mințit? Cere mâini adevărat.
Alături eu am fost, văzând din toate rost,
Și sincer am zâmbit, când soarta ne-a unit.
Când ai plecat grăbit, păcatul ți-a zâmbit,
Chiar te-ai rămas în gând, să știi nu mai revin nici când.
Păcat că ai uitat, păcat că n-ai venit!
Sau poate am păcat, fiindcă te-am iubit,
De ce te-am întâlnit? De ce am așteptat?
Oare cine a mințit? Cere mâini adevărat.
Păcat că n-ai uitat, la tot ce am sperat!
Și tot la ce am visat, ușor s-a zburberat,
N-ar poate e păcat, atunci când ai plecat,
Să știi am rezistat, la tot ce s-a întâmplat.
Păcat că ai uitat, păcat că n-ai venit!
Sau poate am păcat, fiindcă te-am iubit,
De ce te-am întâlnit? De ce am așteptat?
Oare cine a mințit? Cere mâini adevărat.
Păcat că ai uitat.

Alexander Penn - Destăinuire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Paltonul meu simplu și un felinar pe capătul podului,
Noaptea de toamnă, buzele mele umede în ploaia înceată –
Așa m-ai văzut prima dată, vei mai ține minte?
Dar mie mi-era limpede ca doi și cu doi,
Că voi fi pentru tine ca pâine și apă
Ca la pâine și apă la mine te vei întoarce.
În lucia noastră sărăcie, când nebun de furie,
Și la moarte m-ai blestemat nu o dată,
Și umerii mei reci au tremurat de bucurie;
Că-mi era limpede ca doi și cu doi,
Că din cauza mea te vor duce în lanțuri
Și nici atunci inima mea nu se va rupe de tine.
Da, nu era bine, era un rău grandios,
Dar adu-ți aminte cum ne-am întâlnit în acea unică noapte,
Și dac-ar fi să fie din nou – să nu fie altfel,
Numai aceeași dragoste săracă și rebelă,
În același palton cu același boboc de trandafir,
În aceiași bluză mai simplă dintre toate bluzele,
Și dac-ar fi să fie din nou să nu fie altfel
Va fi așa, așa va fi, literă cu literă.
Și eram geloasă pe tine și în întuneric te pândeam
Și te uram și te iubeam până la lacrimi
Și casa noastră s-a golit de zâmbete și de râsete.
Și când te-ai întors acasă, ca un câine bătut,
Insulte din străini mi-ai aruncat înmiit
Și voi știi că la mine te-ai gândit de departe.
Și în noaptea aceia când ai trântit ușa
Și ai plecat pe vecie și-s grea cu copil,
Întuneric văzut-au ochii dar inima nu s-a frânt;
Că-mi era limpede ca doi și cu doi,
Că te vei mai întoarce la mine și în genunchi vei cădea
Și eu voi privi fața și voi spune:.
Da, nu era bine, era rău grandios,
Dar bine că ne-am întâlnit în acea unică noapte;
Și dac-ar fi să fie din nou – să nu fie altfel,
Numai aceeași dragoste săracă și rebelă,
În același palton cu același boboc de trandafir,
În aceiași bluză mai simplă dintre toate bluzele.
Și dac-ar fi să fie din nou să nu fie altfel,
Va fi așa, așa va fi, literă cu literă.
Și am știut că nu am alt iubit
Eu am știut: moartea va veni de la tine
Și eu aștept și sper la strălucirea ei;
Va veni dintr-o dată, ca un topor ce cade pe un copac,
Sau va veni încet, ca o schingiuire și durere-n suflet,
Dar nu de mână străină – de mâna ta va veni.
Și chiar atunci spre casa ta, în noaptea de durere și sărăcie,
În vis voi reveni, dezmințita de mine,
Și-ți voi spune: iată-mă venită din rătăcirile cărărilor mele;
Că-mi era limpede ca doi și cu doi,
Că voi veni în casa ta când vei închide ochii
Până când te vor duce-n spre mine.
Da, nu era bine, era rău grandios,
Dar Domnul ce face noroace mi-e martor:
Și dac-ar fi să fie din nou – să nu fie altfel,
Numai aceeași dragoste săracă și rebelă,
În același palton cu același boboc de trandafir,
În aceiași bluză mai simplă decât toate bluzele.
Și dac-ar fi să fie din nou să nu fie altfel,
Va fi așa, așa va fi, literă cu literă.