desfrunzire – Versuri.pro

George Țărnea - Ne Desfrunzim și Dăm Cât Ni Se Cere

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Plătim o viață clipa de plăcere
Cerșită unor îngeri cămătari,
Din ce în ce mai singuri și mai tari
În sfera lor blindată cu tăcere.
Ca niște bieți și șubrezi oțetari,
Cutremurați de seve pasagere,
Ne desfrunzim și dăm cât ni se cere
În schimbul unui nimb de proletari.
Sunt unii care mor de îmbuibare,
Sunt alții care mor de flămânzit,
Iar grâul putrezește prin hambare.
Cu disperată dragoste păzit
De cei imuni la orice întrebare
Și mulțumiți cu rolul hărăzit.

George Țărnea - Desfrunzirea Iubirii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Hemoragie de poezie
În perspectiva cărămizie
A toamnei care abia mai poate
Să poarte-n braţe frunzele toate,
Şi să le plângă, şi să le culce –
Amară carne, dragoste dulce.
Sângele nostru, plinul de viaţă,
Sparge văzduhul şi se agaţă
De toţi cocorii închipuirii..
Unde e mirul, unde sunt mirii
Verii de aur şi de otravă,
Fiară bătrână, crudă otavă..
Trupul meu, iată, prinde să zboare;
Ce te mai leagă, ce te mai doare?
Spune-mi, iubito, şi lasă-ţi gândul
Să rătăcească zile de-a rândul
Prin labirintul fără ieşire,
Decât la starea de prăbuşire..
Desăvârşită şi dureroasă –
Urâte riduri, toamnă frumoasă.

Omar Khayyam - Când Am Să Trec Prin Moarte Mi-Oi Desfrunzii Atomii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Când am să trec prin moarte, mi-oi desfrunzii atomii / Precum de vânt și ploaie ... →

Nicolae Nicolau - Elegie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Stins pâlpâie în juru-mi o calmă desfrunzire
Ca fluturări de pânze pe ostenite ape
La ceasul când amurgul coboară să-şi adape
Cerbii de fum în lacul cu palide safire.
Gol sufletul; cărarea, şi-asemeni clipa – goală;
Cu mâini de plumb zadarnic aş mai deschide-o poartă.
Ce vis s-ar mai răsfrânge, ca-ntr-o oglindă moartă
În visu-mi, ars de-o veghe, nepământeană boală?.
Autumnal, departe, mai tremură odată
Un clopot, ca un geamăt prin înserarea oarbă
Şi-n urma lui, mai dese vin încă să mă soarbă
Tentaculare linişti, cu buza sângerată.
Şi-ncet, cu pas lunatic, nesărutat de stele,
Plecat spre ţărmul nopţii mă risipesc în ceaţă,
Cum lunec fără umbră, despovărat de viaţă,
Cu ochii uzi, prin toamnă, sub pleoapele prea grele.

Ana Blandiana - Eu Cred

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Eu cred.
Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniștea
În care așteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranța
Că vom mai fi în stare să ne naștem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?