Refren:
..
Eram un tânăr pașnic cum se zice,
Dar într-o zi pe baciul cel muntean
L-am transformat pe tată în arșice
Mi se spunea și baciul ungurean.
Și cum n-am fost dotat cu o mămică
Când mă gândesc genunchii mi se-nmoaie.
Mi-a dat să sug o creatură mică,
Mă adoptase pe-un izlaz o oaie.

Refren:
..
Mult mai târziu și bun la suflet tare
Am luat o bucățică dintr-un fag,
Am mers la specialistul în topoare
Și mi-am făcut pe dată un baltag.
Și cum vecinul meu avea mioare
Și nimeni dar nimeni nu era mai bun ca el
M-am dus ca să-l întreb cam câte are
Și i-am băgat baltagu-n cerebel (bis).
Și pentru că-mi doream și pomenire
Mi-au mai dat și zidarii cei mai cei
Ca să-mi construiesc o mănăstire
Că nu erau în zonă decât trei.
Și-n loc de fier beton mi-am pus nevasta
Plângea săraca, însă asta e.
Și-am devenit celebru și cu asta,
Mă mir că nu s-a dat la proteve. (bis).

Refren:
..
Ce vremuri mai erau odinioară,
Când viața valora doi pui de lei
Puşi în chimir, în sân la subțioară
Și reușeai ca să trăiești cu ei.
Astăzi Traian pe daci nu-i mai omoară,
Astăzi Traian se bate cu baroni,
Și de te uiți la viață într-o doară
La cursul zilei de doi pui de roni.

Refren:
..
Improvizație:
Și după cum spuneam și la-nceput,
Sunt mândru că-s român cu așa un tată.
Sunt mândru că-s româââân.
Și cam atât.
Ce pușca și cureaua mea cea lată.

Refren:
Țara mea-i un colț de rai,
Un buchet de flori de mai,
Și Ardealul și Banatul,
Dobrogea și tot Regatul,
Basarabia iubită
Cu românii înfrățită,
Un buchet de flori de mai.

Stă de pază-n codrii deși
Ștefan cu ai lui răzeși,
Iancu craiul moților
Ești stăpânul munților,
Pentru noi încă trăiești.

Port opinca în picior
Și căciula dacilor,
Limba pe care-o vorbim
De la daci o moștenim,
Limba scumpul nostru odor.

Munții sunt a noastră avere,
A românilor putere,
Pajiști, ape și câmpii,
A românilor moșii,
Asta-i marea noastr-avere.

Noi aici ne-am născut,
Țara noastră-i pământ sfânt,
Am primit din cer un dar,
Un loc sfânt, un sfânt hotar,
Să-l iubim pân’ la mormânt.

Se făcea că-n lumea dacă
Între marile hotare
Viețuia unu’-ntr-o stare
Afrodiziacă.

Foarte gras era Vomyllus,
Vesel, și era în stare
Să-l facă să râdă tare
Chiar și pe Coryllus.

Cu privirea-i acvilină,
De pe tronul său de rege,
Încerca, se înțelege,
Ca să se abțină.

Dar putea? – cu gura plină,
Povestea cum el cu vărul
Căutaseră-adevărul
Într-o bute plină.

Cu un vin adus de-acasă,
Căci la neamul lui din Roma,
Nici tăria, nici aroma,
Nu-i de viță-aleasă.

Au băut întreaga noapte
S-au distrat, au tot zis “Ave!”,
I-au servit vreo zece sclave,
(El a avut șapte.).

S-au spălat într-un thermarum,
Și-au plecat să viziteze
Roma, să se ușureze
Pe la buzunarum.

Sau, mai bine, în chimir, că
Poartă-așa ceva la piață
Ca să facă la hoți față
După vreo poșircă.

A făcut, cu mintea trează,
Trei afaceri cu romanii,
Că de-acolo-și face banii:
‘I-aprovizionează.

Cu un Vomyllus în vervă,
N-apuca nici să se-nfrupte,
Râdea regele pe rupte,
Fără vreo rezervă.

Pentru el romanii-s doară
Soldățoi fără morală;
Tarabostes-ii de fală
Sunt aici, în țară.

Ei vor doar s-adune lauri,
Tribul lor mult prea războinic
Și-a dorit rege destoinic
Pe alte coclauri.

Fostau toți niște comati
Ce-au plecat demult din țară
Ca să prade pe afară
Ca niște pramatii.

Legea tribului străbun e
Ori uitată, ori schimbată,
Căci se uită ca să bată
Popoare mai bune.

Au ei niște zei, dar banii
Sunt cei la care se-nchină,
Om fi veri, vorbim latină,
Dar ei sunt … rromanii.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Vol.”Parfum.. vesel”)

Eu mă uit pe apa sură
Încreţită-abia de vânt;
Apa lângă mal murmură.
Trec şi vremile-nainte,
Trec şi-aducerile-aminte
Cum trec toate pe pământ.

Au pierit acele glorii,
Şi-alte-asemeni nu se nasc –
Ah, dar iată luptătorii
Scutul lor cum îl aruncă,
Sapă, cum le-a dat poruncă
Meşterul de la Damasc.

Grinzile de grinzi se leagă
Peste munţii de granit,
Lespezi peste bârne-ncheagă
Viaduct pe bolţi enorme
Şi-uriaşele lui forme
Parc-ajung până-n zenit.

Şi din câte-avea ţinuturi
Roma-n stăpânirea sa,
Iuţi oşteni ascunşi sub scuturi
Vin ca apa revărsată,
Cum potopul tău odată,
Iahve, peste lumi vărsa.

Podul îşi îndoaie fierul
Sub atâţi legionari,
Tubele-nspăimântă cerul!
Istre, -acum te baţi în spume!
Mulţi văzuşi tu tari în lume,
Însă nu pe cei mai tari!

Cine va mai sta-mpotriva
Leului roman de-acum?
Care fulger stăvili-va
Goana răzbunării sale?
Ai voinici tu, Decebale,
Să opreşti furtuna-n drum?

Ori ai tăi sunt cei ce-n gloate
Ies din codri-ntunecaţi?
De pe câte râuri toate
Vin la moarte ca la nuntă
Cu topoare-n mâini, şi-nfruntă,
Şapte rânduri de-mpăraţi?..

Ah! visez. Eu la ruine
Şi la Dunăre privesc,
Cum tot vine apa, vine.
Ele stau ruine mute
Martori vremilor trecute,
Numai inimii-i vorbesc.