dacii – Versuri.pro

Duiliu Zamfirescu - La Orșova

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Dunăre bătrână, spune, ce ascunde
Trupul tău în unde,
De te zbați în maluri, urli de mânie
Până ce Carpații piscurile-și pleacă,
Apa ta să treacă,
Gâlgâind în mersul ei de vijelie?
Din adânca umbră de pe malul verde
Gândul meu se pierde
Peste nesfârșirea căreia-i plutești,
Peste timp de astăzi și de altădată,
Când bătea curată
Inima în pieptul lumii românești.
Că de-au fost păcate, lipsă de credință,
Păs și neputință,
Lifte peste lifte, unguri și tătari,
Au mai fost și oameni, fost-au pământeni,
Domnii și moșnenii,
Drept-coborâtorii din legionari.
Și-a mai fost stăpânul stâncilor cărunte,
Bourul de munte,
Străjuindu-și singur codrul la pripoare,
Decebal voinicul, fiu de fiu localnic,
Ridicându-și falnic
Fruntea către oastea lor năvălitoare.
Tu, ce pe sub malul negru de ruine
Te frămânți în tine
Năbușind avântul apei furioase,
Și prefaci în trâmbă lucie de brumă
Șipote de spumă,
Ca să legeni raza stelelor sfioase.
Tu mai speri că, poate, au să mai coboare
Lungile pripoare
Dacii cu Zamolxe și Boeribiste
Ca să ia virtute, bând apă din tine,
Și să ți se-nchine,
Și să-și lumineze fețele lor triste.
Nu mai vin. Dar vremea, care schimbă toate,
Multe vrea și poate,
Multe le preface și le-ntinerește:
Pune vis în codri, umbră în poiene,
Doruri pe sub gene,
Viers și bucurie pune-n tot ce crește.
Salve, ție, apă binefăcătoare,
Ce te-nalți spre soare
Și te lași pe holde, rod și avuție!
Crească-ți flori pe maluri jururi-împrejururi,
Tânăro de-a pururi,
Tânăro, eterno, salve, salve ție!

Morometzii - Rădăcinile Vorbesc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Umbre din cetăți povestite-n alte dăți
Despre cei care-naintea noastră se luptau
Pe jumătate adormiți plătim biruri și plăți
Nu facem nimic, doar zicem: auu!
I:
Nu-i nimic degeaba, nu-i nimic degeaba, nu e
Repetăm la infinit până subconștientu-n suie
Dacă tu nu miști acum, noi oricum nu ne oprim
Drumurile întotdeauna fac să ne-ntâlnim
Stau drept ca un brad în furtuna vremilor
Spun lucrurile clar când vorbesc tuturor
N-am să las niciodată lucrurile-n ceață
Tot ce gândesc îți spun verde-n față
Știm că putem și știu că se poate
Să facem lucrurile bine fiecare-n parte
Am rădăcini-nfipte aici
Vino lângă mine acum dacă te implici
Pentru cei care o să vină
Pentru aceia care cresc
Pentru cei care trăiesc
Rădăcinile vorbesc.
Ref:
Rădăcinile vorbesc
Înapoi la rădăcini
Nu plecați capul jos pentru bani la străini
Rădăcinile vorbesc
Înapoi la rădăcini
Multe corporații ne transformă-n mașini
Rădăcinile vorbesc
Înapoi la rădăcini
Știu că le auzi, că te văd când suspini
De prea mulți anii
Prea mulți ne amăgesc
Schimbă tot acum, rădăcinile vorbesc.
II:
Nu e despre bani, furt, învârteală
Nu mai luați comisioane să vindeți asta țară
Mi se pare natural că ard tot ce ne-nconjoară
Să ne fie distrus, că asta o să doară
Învață să asculți omul de lângă tine
Că din păcate mulți vor doar să ne dezbine
E ceva ce ne aduce totdeauna împreună
Istoria se scrie, masele răsună
Nu mai asculta la cei care spun povești
Strigă tare să se audă tot ce-ți dorești
Dacă ai rădăcini-nfipte aici
Odată cu noi acum poți să zici.
Ref:
III:
Rădăcinile vorbesc, tu învață să le auzi
Fă și tu ceva-nainte să acuzi
Nu mai sta deoparte, știu că poți să te scuzi
Nu te face că privești dialogu-ntre surzi
Vrei într-adevăr să se schimbe aici ceva?
Modifică-ntâi atitudinea ta
Vină numai da pe cei dinaintea ta
Când e ceva de muncă, nu te eschiva
Pune mâna pe-o lopată să-ți cunoști înaintașii
Întotdeauna rezistăm, nu fugim ca lașii
Averile sunt urmași ce ne urmează pașii
Rădăcinile ne mențin drepți ca ostașii
Pentru cei care o să vină
Pentru aceia care cresc
Pentru cei care trăiesc
Rădăcinile vorbesc.
Ref:
IV:
Auzi codri verzi de brad și pădurile de aramă
Auzi marea, auzi Berta, auzi munți cum te cheamă
Să mergi pe poteci pe unde mergeau și dacii
Soarele și luna să-ți lumineze pașii

Cretzu feat Vikloth - Vulturi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Eu mă-nchin la Tata, nu dau doi bani pe Papa,
Poți să cânți la harpă cu aceleași mâini ce-au dat la sapă.
De ce dăm bani pe apă, de parcă a fost inventată,
Pentru combinațiile lor să ne-o dea poluată.
Gratis populației din ce primim de la natură,
Că-i pământul tuturor, nu al m****i, f***-n gură!
Și legile să ne ajute, nu să ne îngrădească,
Că-s făcute să ne prostească, să se îmbogățească sute,
Iar câteva milioane iau câteva milioane și mor de foame.
Zi tu, cum te simți patroane?
Te doare-n p***, știu!
Doamne Doamne avea un Fiu
Și alții ca voi au hotărât că nu trebuie să rămână viu.
De-acum când juri pe Biblie să ne slujești interesele,
Gândește-te că o să sfârșești ca ăla mic din iesle.
Ne mor părinții, nevestele, codrii și crestele,
Și corbii din peștere o să vă crape testele!.
Acum deschide ochii, pe Terra e nouă era,
Poluare în atmosferă și toxine în arteră.
Hollywood-ul devine realitate,
Prin atentate regizate de state,
Avem minți controlate,
Crezi că le știi pe toate,
Gândirea nu-ți aparține,
N-ai rușine față de mediu și alții ca tine.
Degeaba cobori în trening alb din limuzine,
Timpul se pișă pe cine n-a trăit cum se cuvine.
Istoria minte, câtorva state să le fie bine,
Dar Românii sunt mai Daci decât oricine,
Cândva cu mintea fulger și pumnii de fier,
Scotea aur aur din munte și aur din caracter.
Acum e criză, de parcă s-au adunat toți norii,
N-au fugit munții și n-au murit feciorii,
N-au secat izvoarele, nu s-au oprit morile.
E criză, pentru că ne-am devorat valorile!

Civic Rebels - Lacrimi de Codru - Sânziene

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

-Ce te legeni, codrule?
Parcă nu-ți văd umbrele..
Nici cărări nu-ți mai găsesc,
Crengile ți se răresc!.
-Tot aici sunt, orbule!
Nu mai am ce legăna!
Nu-i vântul de toamnă, cel ce-mi lasă rană,
Nici gerul de iarnă, dacă trece vremea mea!.
Am aflat
Că-n codru-ntunecat,
Sub copaci, la apus,
Sânziene s-au ascuns!.
-Ani de zile m-ai cântat,
M-ai iubit, m-ai lăudat!
Și m-ai numit frate!
Cum îmi ești tu frate, când mă duci la moarte?
M-ai trădat și m-ai tăiat!.
Am plecat,
Sus în codru-ntunecat,
Sub copaci, la apus,
Sânziene s-au ascuns!
Pe cărări de munte
Prin negru uscat de frunze,
Prin pădurea veche
Glasul dacilor se pierde.
-Unde-s ai mei cântători
Urșii-mi pleacă cerșetori,
Cum ai tu cuvânt?
Mă culci la pământ,
Să rămân doar rugi,
Cimitir de buturugi!
Am plecat,
Sus în codru-ntunecat,
Sub copaci, la apus,
Sânziene s-au ascuns!
Pe cărări de munte
Prin negru uscat de frunze,
Prin pădurea veche
Glasul dacilor se pierde.

Damian Antoniu - România

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pestisorul de aur ce-mi poarta noroc,
Mic cat un boboc,
Am auzit de raul Prut
Si-l fac cunoscut.
Pe la noi trece Dunarea inspumata
Ce are cureaua lata.
Nadia Comaneci ne face cunoscuti prin lume
Cu parul in spume.
Sabia lui Stefan e la turci departe
Si are valoare aparte,
Cu el ne mandrim in lume
Ca a fost luptator anume.
Pamantul nostru, pamant sacru
A fost ingrasat la acru.
Pe Romania o iubesc
Si o indragesc!
Ce frumoasa si dulce
E limba Romana, ce departe se duce.
Rusine! rusine! celor ce isi batjocoresc tara
Pentru ca e dulce ca para.
Mihai Eminescu mare poet
A fost maret.
Eu am invatat cum
E Romania acum.
Ion Creanga a fost mare scriitor
Si ne-a aratat ca nu ne trebuie servitor.
La furat de cirese
Mai baga si-n camesa.
Acum nu este asa bine cum era..
Ca acum mancam para.
Dumnezeu cel mare
Il marim pentru cinstea sa ce o are.
Romanii au murit
Si pamantu l-au acrit.
Ne tragem de la romani
Foarte crestini.
Noi dacii am fost cuceriti
De romanii cei neobositi.
Turcii n-au ajuns pana in toata Romania
Pentru ca ne-au luat bogatia.

Omu Gnom feat Dj Pilu - În Formare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Strofa I:
Agitați, trițați, indivizii
Cu panică-n frați, baricadați în divizii
Într-o continuă luptă cruntă, pentru provizii
Se mănâncă de cur ca hemoroizii
Tre’ să stai geană pe format
Că ăștia au ochiu’ format
Într-un sistem perforat
Ce se vrea performant..
E de preferat să nu pui gaz pe foc ca viziru’
Că riști să fii luat la ochi ca views-in-u’!
Să fii nu-i o datorie, și mulți au datorii
Când ceri ajutor, îți întind o mână.. la spate, ca gaborii
E-o competiție, și iluzia asta cretină
Îi otrăvește, până ajung să te sape ca pe grădină!
Cu blocaj pe retină, se văd liberi într-o cușcă mentală
Dar mirajul ăsta se va duce glonț, ca dintr-o pușcă letală..
Tu s-ai răbdare, s-ai creierul cultivat ca grâu’
Chiar dacă pare că suntem toți prinși la mijloc ca brâu’!.

Refren X2 (Sample) :
[Subcarpati – Viitorul]
Ai răbdare, o s-apară și rodul muncii tale
Să nu-ți fie frică de ziua de mâine, e o binecuvântare!
[Omu Gnom – Cu cartile pe fata]
Ramai în cautare, studiaza semnele
Ai rabdare, toate-s la timpul lor, ca verbele!.

Strofa II:
E-o campanie naucitoare de tip barbar
Dintr-o dulce Românie, să rămâi c-un gust amar
D-asta tre’ să fii neclintit ca stânca
La noi, politica e ca la horă: dreapta e cu stânga!
Nu vor să știi de daci
Nu vor să știi de traci
Vor să știe tot ce faci
Și vor doar să știi să taci
Și zilnic atacurile sunt cu sutele, e plin
De oameni goi ce vor să-ți distrugă trecutul scump, să te cumpere ieftin..
Vor să ne țină-n întuneric, sedați ca-n ospicii
Când pământul ne dă indicii
Scoate la lumină vestigii..
Ascend repede informative, îți distrai suficient gând’
Că-i greu să subjugi ușor un popor conștient și mândru!
Și-aceste laturi nu se dau în lături
Trebuie să le-nlături
Pe-alocuri
Dau pe-alături
Să li te-alături..
Tu s-ai răbdare-n aceste locuri, că revoluția-i pe traiectorie
Și dacă tot zic că n-avem, atunci clar o să facem istorie!.

Refren X4

Rodica Elena Lupu - Perdeaua Vălătucită

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Începuse iarăși să ningă.
Luminile caselor răsfirate pe deal,
dincolo de gară,
se zăreau tot mai șterse
după perdeaua vălătucită
a fulgilor mari și grăbiți.
La capătul de sus al satului,
unde începeau munții,
se întunecase a ninsoare bogată;
zările se mai deschideau
înspre tăcutul deal al Cetății,
fără lumini
și fumuri din coșuri de case.
Nimeni nu își ridicase casă acolo.
Bătrânii spuneau că în adânc,
în cetate, sub pământ,
își dormeau somnul strămoșii lor,
dacii,
așezați pe vremuri
în aceste locuri spre a păzi
intrarea dușmanului
dinspre partea de răsărit
spre munții Orăștiei,
apărând fortăreața
Grădiștea Muncelului.
Aici la noi,
în valea Râului Pânii,
n-o pus romanul piciorul! –
se mândreau bătrânii
cu obârșia lor nemestecată,
culegând și ștergând cu grijă
cioburi din vase de pământ
aflate sub iarba Cetății.
Ehei.. o să-nțelegeți voi cândva!!

Radu Gyr - Arborii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În brazi, în paltini, în stejari
eu am părinţi şi fraţi şi neamuri.
Nu frunza tremură pe ramuri,
ci numai ochi adânci şi mari.
Toţi dacii de la rădăcină
ard în molizi, sub largi cununi.
Pe cer, cu vârfuri de goruni,
scriu uricarii, cu lumină.
În frasin, ca-ntr-un vechi altar,
slujeşte încă un vlădică.
În creanga dârză se ridică
o mâna aspră de plugar.
Iobagii cresc din răzvrătire
în fagi, alături de plăieşi.
Câte-un bunic, câte-un uncheş
aud în orice plop subţire.
Zugravi de vis ori octoih
şoptesc prin scorburi către seară,
lângă poeţi care-nălţară
din flăcări lacrimă de stih..
Şi eu totuna cu străbunii
în cel de mâine, cel de azi,
voi murmura în ulmi şi brazi,
cu toate foşnetele lunii.

George Coșbuc - Podul Lui Traian

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Colo-s surele ruine
Către Dunăre privesc
Cum tot vine apa, vine –
Martori vremilor trecute,
Cât sunt astăzi de tăcute,
Numai inimii-i vorbesc.

Eu mă uit pe apa sură
Încreţită-abia de vânt;
Apa lângă mal murmură.
Trec şi vremile-nainte,
Trec şi-aducerile-aminte
Cum trec toate pe pământ.

Au pierit acele glorii,
Şi-alte-asemeni nu se nasc –
Ah, dar iată luptătorii
Scutul lor cum îl aruncă,
Sapă, cum le-a dat poruncă
Meşterul de la Damasc.

Grinzile de grinzi se leagă
Peste munţii de granit,
Lespezi peste bârne-ncheagă
Viaduct pe bolţi enorme
Şi-uriaşele lui forme
Parc-ajung până-n zenit.

Şi din câte-avea ţinuturi
Roma-n stăpânirea sa,
Iuţi oşteni ascunşi sub scuturi
Vin ca apa revărsată,
Cum potopul tău odată,
Iahve, peste lumi vărsa.

Podul îşi îndoaie fierul
Sub atâţi legionari,
Tubele-nspăimântă cerul!
Istre, -acum te baţi în spume!
Mulţi văzuşi tu tari în lume,
Însă nu pe cei mai tari!

Cine va mai sta-mpotriva
Leului roman de-acum?
Care fulger stăvili-va
Goana răzbunării sale?
Ai voinici tu, Decebale,
Să opreşti furtuna-n drum?

Ori ai tăi sunt cei ce-n gloate
Ies din codri-ntunecaţi?
De pe câte râuri toate
Vin la moarte ca la nuntă
Cu topoare-n mâini, şi-nfruntă,
Şapte rânduri de-mpăraţi?..

Ah! visez. Eu la ruine
Şi la Dunăre privesc,
Cum tot vine apa, vine.
Ele stau ruine mute
Martori vremilor trecute,
Numai inimii-i vorbesc.

Gheorghe Tomozei - Odă Poeților Daci

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Despre voi
n-am să ştiu nimic, niciodată.
Sunt, fără îndoială, cel dintâi
care vă caută umbra
printre arborii
şi râpile despicate de ger,
ale graiului nostru,
printre boabele de grâu
şi rădăcinile de mătrăgună,
în fântâni cu hoituri de vulturi
devenite apă verde,
în piatra colcăind de aur
şi în văzduh.
Unde sunteţi? Unde v-a tăinuit
întunecata voastră justiţie,
unde v-aţi spulberat?
Sunt sigur că aţi fost,
trebuie să fi avut o limbă a voastră
în care să vă şuieraţi versurile nescrise
fiindcă n-ar fi încăput în nici un alfabet,
sunt sigur că v-am zărit printre oştenii
iernilor cu moarte,
dar umbra voastră n-o pot distinge
pe nici o lespede, în nici o peşteră.
Unde aţi pierit,
voi, bărbaţii tragici
străbătând pădurile şi pietrele,
asemeni zimbrilor
de grumazul cărora spânzurau
oalele cu cenuşa morţilor,
în ce v-aţi risipit?
Poate nu suntem decât carii
care devorează braţele voastre îngheţate,
înotând în orbitele voastre,
şi fără să ştim
ne zugrăvim fluviile cu sângele vostru.
Nu. Moartea prin otravă
putea fi pe măsura regilor,
dar nu semăna cu voi,
şi mi-e greu să cred că v-au răpus săbiile.
Poate că aţi fost în arenele Romei
pentru a ajunge în burţile tigrilor
flămânzi de o mie de ani,
poate v-au trimis pe corăbiile
cu care pluteau, spre exil, poeţii cu togă,
dar nu pentru a mişca lopeţile
cu pieptul vostru tatuat cu femeile
a jumătate de imperiu,
ci pentru a ridica pânze
pe catargele oaselor voastre..
Desprind de pe lut
zdreanţa peticită cu cruci de lemn a cimitirelor,
şi nu vă zăresc,
vă caut sub pielea gata să plesnească a culorilor,
şi sub coaja cuvintelor,
şi nu vă găsesc.
Totuşi sunt sigur că aţi fost,
şi mă gândesc la miile de copii
născându-se printre strugurii dacici,
copii care nu erau decât ecoul de început
al cântecelor voastre,
la inimile îmbătrânind sub scuturi
şi luând forma lor,
şi la gesturile de o limpede sălbăticie.
Mă gândesc la aşezările
mistuite de frunze,
şi vă întrezăresc pentru o clipă
buzele crăpate şi bărbile coapte.
Vii, în bărbaţii care vă urmează,
voi înălţaţi peste sânge
un pod între pământul nostru şi pământ
cu o veşnicie mai trainic decât podul
bătrânului Apollodor din Damasc!