corint – Versuri.pro

Konstantinos Kavafis - Pe Un Țărm Italian

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Kemos al lui Menandru, tânăr italiot,
îşi duce viaţa în desfătări,
cum au deprinderea cei din Marea-Grecie,
tineri crescuţi în multă bogăţie.
Dar e astăzi, contrar firii lui,
ursuz şi îngândurat. Lângă ţărm
vede plin de tristeţe că se descurcă
corăbiile cu prada din Peloponez.
Trofee greceşti; prada Corintului.
Ah, astăzi desigur e imposibil,
cu neputinţă ca tânărul italiot
să se gândească la desfătări.

Ion Pillat - Amarillis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Amurgul înflorește prin ramuri de măslin…
Fecioara Amarillis cu trupul ca zăpada,
Zărește de pe munte Corintul alb, Hellada
Ce-adoarme mângâiată de golful cristalin.
Și-a păstorit poporul de capre prin livada
Cosită, înflorită cu cimbru și pelin.
Acum când o așteaptă în vale iar ograda,
Își simte, fără vrere, de lacrimi ochiul plin.
Căci a băut, la șipot, din cofa ei aseară,
Din apa ne-ncepută sub cer de primăvară,
Theokritos, poetul, de cer îndrăgostit…
Pe buza lui suspină distih nemuritor,
În pieptul ei mai plânge nemângâiat un dor-
Și visul, de iubire rămâne despărțit.

Leonid Dimov - Ospeție

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Fetele veneau dinspre sud, din Corint.
Trecuseră
Dunărea pe biciclete de argint.
Mai aveau în irisuri negrul dricului trimotor: bântuiseră molime-n țara lor.
Era toamna și tremurau tufișurile învelite-n ceață la spatele alb al orașelor, de dimineață.
Ținea ochii strâns închiși, închipuindu-și chipuri de cenușă,
când îi bătură, grăbite la ușă,
fetele sulugece de pașale și mameluci,
în acea dimineață cu ceai și papuci,
în acea dimineață de acvarelă căzută,
vorbindu-i o limbă necunoscută.
Au început să deretice, să gătească, să spele,
erau atât de rădăcinoase, de femele.
Și niciodată nu-l priveau în ochi, fetele.
Numai în serile când îi lustruiau ghetele,
îi țineau haina de zile mari,
îi potriveau cravata cu șopârlărie zornăind printre icusari,
– în serile când lua tramvaiul spre Lânărie,
când pleca la amanta aceea tânără cu busuioace și pân,
îl petreceau până-n prag, vărsând uriașe lacrimi triste
șterse de el cu fel de fel de batiste.
Le vedea acolo stând așa, ca-ntr-o prostrație,
până ce dădea colțul aproape alergând spre stație.
*
Trecuseră anii din dimineața aceea. Îmbătrânise.
Cea din Lânărie își făcuse un rost, apoi murise.
Numai fetele, fecioare și iubețe, rămâneau la fel.
Pârâiau de tinerețe.
Ba chiar, în ochii lor cu așteptări de baluri se iveau târguri albe pe dealuri.
Era atâta nostalgie în ochii lor că boarea că-ntr-o seară își pierdu răbdarea și, când îi făceau patul, pe neașteptate, intră în odaia unde erau toate adunate, le privi fix și le spuse: „Na-va, pentru cât vă urăsc, o canistră cu otravă, căci vă voi ucide pe toate!” Ele stăteau cu capetele plecate.
Mirosea a mirt.
Lumina feștilă.
Le privi fix și-l apucă milă.
Le pipăi viața rotundă și frumos mirositoare,
le-nveli-n mantile să nu le fie răcoare,
simți că le-a fost atât de drag,
încât le duse până-n prag.
Furișate-n curte, fetele din Corint
încălecară pe bicicletele de argint
fulgerând din pulpele o clipă dezvelite.
Le urmări până dădură colțul.
Se-nchină la Trisfetite,
stinse candelele.
Aprinse opaițele cu iască.
A doua zi începu să spoiască.