contemplatie – Versuri.pro

Walt Whitman - Pornind Din Paumanok - 5

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Poeți, filozofi, preoți de mult răposați,
Mucenici, artiști, inventatori, domnitori
de-altădată
Șlefuitori de limbi de pe alte meleaguri,
Neamuri odinioară tari, astăzi smerite,
date-n lături sau zdrobite,
Eu nu cutez a merge mai departe, înainte de a
recunoaște cu evlavie tot ce-ați lăsat
și-a ajuns până la noi, prin vremi,
Le-am cercetat și spun că-s vrednice de admirație
(o spun după ce iarăși un timp le-am privit),
Cred că nimica nu va fi nicicând mai mare, nimic nu va fi mai de preț ca ele,
Iar eu le contemplu îndelung cu luare-aminte și-apoi le dau deoparte-ncet pe toate:
La locul meu rămân, aici, cu timpul meu.
Aici debarcă femeia și bărbatul,
Aici, de pe-această navă cu moștenitorii și moștenitoarele lumii, aici văpaia materialității,
Aici spiritul transformator, înaltul,
Eterna năzuință către țel, finalul țel al formelor văzute,
Mănosul, care-a adăstat destul și-acum pornește iarăși înainte,
Da, iată vine și el, sufletul, iubitul.

Jorge Luis Borges - Alt Poem Al Darurilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vreau să aduc mulțumiri dumnezeiescului
Labirint de efecte și cauze
Pentru diversitatea făpturilor
Care alcătuiesc acest univers neobișnuit,
Pentru rațiune, care nu va înceta să viseze
La un plan al labirintului,
Pentru chipul Elenei și stăruința lui Ulise,
Pentru dragoste, care ne îngăduie să-i vedem pe ceilalți
Așa cum îi vede Dumnezeu,
Pentru tăria diamantului și apa curgătoare,
Pentru algebră, palat de cleștar desăvârșit,
Pentru monedele mistice ale lui Angelus Silesius,
Pentru Schopenhauer,
Care a dezlegat probabil taina universului,
Pentru strălucirea focului
Pe care nici o ființă omenească nu-l poate privi fără o veche uimire,
Pentru mahon, cedru și santal,
Pentru pâine și sare,
Pentru misterul trandafirului
Care dăruiește culoare fără să o vadă,
Pentru câteva seri și dimineți din 1955,
Pentru vajnicii văcari ai pampei
Care mână cirezile în revărsat de zori,
Pentru ceasul dimineții la Montevideo,
Pentru arta prieteniei,
Pentru ultima zi a lui Socrate,
Pentru cuvintele care s-au spus într-un asfințit
De pe o cruce spre altă cruce,
Pentru acel vis al Islamului care a cuprins
O mie de nopți și încă una,
Pentru acel alt vis al iadului,
Cu un turn de foc ce purifică
Și sfere de slavă
Pentru Swedenborg,
Care stătea de vorbă cu îngerii pe străzile Londrei,
Pentru râurile tainice și străvechi
Care se adună în mine,
Pentru limba pe care, cu veacuri în urmă, am vorbit-o în Northumbria,
Pentru spada și harpa saxonilor,
pentru mare, care este un pustiu strălucitor
Și o mulțime de lucruri pe care nu le cunoaștem
Și un epitaf al vikingilor,
Pentru muzica verbală a Angliei,
Pentru muzica verbală a Germaniei,
Pentru aur, care strălucește în versuri,
Pentru strălucitoarea iarnă,
Pentru numele unei cărți pe care n-am citit-o:
Gesta Dei per Francos,
Pentru Verlaine, nevinovat precum păsările,
Pentru prisma de cleștar și greutatea de bronz,
Pentru dungile de pe blana tigrului,
Pentru înaltele turnuri din San Francisco și de pe insula Manhattan,
Pentru diminețile din Texas,
Pentru sevilianul care a redactat Epistola Morală
Și al cărui nume, cum el și-a dorit-o, a rămas necunoscut,
Pentru Seneca și Lucan, din Cordoba,
Care, înainte de a exista spaniola, au scris
Toată literatura spaniolă,
Pentru geometricul și vitejescul joc de șah,
Pentru țestoasa lui Zenon și harta lui Royce,
Pentru mirosul medicinal al eucalipților,
Pentru limbaj, care poate simula cunoașterea,
Pentru uitare, care anulează ori modifică trecutul,
Pentru obicei,
Care ne repetă sau ne confirmă ca o oglindă,
Pentru dimineață, care ne dăruiește iluzia unui început,
Pentru noapte, pentru întunericul și astronomia ei,
Pentru curajul și fericirea celorlalți,
Pentru patrie, simțită în floarea de iasomie
Ori într-o spadă veche,
Pentru Whitman și Francesco d’Asisi, care au scris acest poem,
Pentru faptul că poemul este inepuizabil
Și se confundă cu suma făpturilor Domnului
Și nu va ajunge niciodată la ultimul vers
Și este mereu altul, potrivit oamenilor,
Pentru Frances Haslam, care a cerut iertare fiilor săi
Pentru că murea atât de încet,
Pentru minutele ce precedă somnul,
Pentru vis și moarte,
Aceste două comori ascunse,
Pentru darurile lăuntrice pe care nu le pomenesc,
Pentru muzică, tainică formă a timpului.

Gabriele Dannunzio - Seara Fiesolană

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cuvintele mele proaspete-n seară
să-ți fie precum foșnetul de foaie
de dud când o mână-l desfoaie
în taină și-ntârzie lent
pe scara înaltă, -nnegrită
proptită de trunchiul de-argint
cu ramuri golașe
când Luna e gata de-acum să apară
și-mprăștie-n jur un văl de azur
ce visele noastre-nfășoară
se simte boarea câmpiei
de ea scufundată-n fiorul nocturn
sorbindu-și din ea mult dorita ei pace
fără s-o vadă.
Lăudată fii pentru chipul de perlă,
o Seară, și pentru marii tăi ochi umezi unde se liniștește
apa văzduhului!
Dulci cuvintele mele-n seară
să-ți fie ca ploaia fugară
călduță, venind,
adio-nlăcrimat de primăvară,
peste duzi și peste ulmi și peste vii
și peste pinii cu fragede degete trandafirii
jucând în boarea ce se pierde,
peste grâul ce nu-i copt
și nici nu-i verde,
peste fânu-abia cosit
pălind,
și peste măslini, peste măslinii frați
sfințind colinele pale
și surâzând.
Lăudată fii pentru veșmântul tău de-arome,
Seară, și pentru beteala ce te-ncinge precum salcia
fânul înmiresmat!
Îți voi spune către care ținuturi
de iubire ne cheamă fluviul ale cărui izvoare
veșnice vorbesc cu umbra secular-a copacilor
în misterul sacru al munților;
și îți voi spune secretul ce-mpinge
colinele-n limpezile zări
să se arcuiască precum buzele pe care o taină
le-nchide iar voința de-a vorbi
le-mpodobește
mai presus de orice dorință umană
și care-n tăcerea lor povestesc
consolatoare, încât pare
că sufletul le iubește-n orice seară
cu-o dragoste mai puternică.
Lăudată fii pentru moartea-ți pură,
Seară, și pentru dorul ce-n tine face să răsară
stelele, întâia oară!

George Murnu - Contemplare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Tantalic auzu-mi setos
ascultă cum tot se distilă
în urna lui molcom duios
răsunet, un șipot mieros
din buzele-ți, faguri de milă.
Sting torțele-mi, prejmetu-i orb
și-n crug ca de noapte deplină
ce-o-mpăcură zboruri de corb,
filtrată în porii mei sorb
a gloriei tale lumină.
Mă-nsingur supus numai ție
și urma-ți sărut aiurind.
Ca schimnicul în sihăstrie
suprema-nsorire zărind,
cum înger aș sta îngenunchind
cu suflet pios o vecie
în vis să te ador, să cuprind
nestinsa din mine avuție!

Federico Garcia Lorca - Țiganca Franciscană