Toți vrem să fim speciali,
Să trăim vieți de film, regia
Și scenariul să le semnăm noi,
Unde semnez? Dă-mi foi.
Că-n ziua de azi ești cam cât ai,
E tare când iei și rău când dai,
Plus că dacă stai cu frică nu pică
Nici de-o mămăligă fiindcă n-ai mălai.

Vrei să fii cool, da’ ce vrei să fii, furi,
Bagă sală de luni că tre’ să fii dur,
Influențe în jur, e greu să fii pur
Când te aud uneori îmi doresc să fiu surd.
Alteori la câte văd îmi doresc să fiu orb,
Bunica îmi zicea „vreau să te știu om,
să te știu domn”, dar nu mă știu eu
Și fără buletin e cu-atât mai greu.

Pierdut buletin, nu mai știu de unde vin,
Nu mai știu cine sunt, sau de când sunt pe pământ,
Doar un lucru rețin – că semăn cu tine
Și poți să-mi dai buletinul tău că nu se prinde nimeni.
(x2)

Mă uit în jurul meu – alte versiuni de eu,
Mă-ntreb oare-așa vrem noi, sau așa vrea Dumnezeu?
Același păr, aceeași față, același ideal în viață,
Uite cum orice minte limpede se pierde în ceață.
Cu buletinul pierdut sunt doar o mână de lut
Pe care-o modelează alții cum vor, uite ce-au făcut
din mine, m-au făcut un tine, mă confundă cu oricine,
Mă mută dintr-o parte-n alta așa cum le convine.

Pierdut buletin, nu mai știu de unde vin,
Nu mai știu cine sunt, sau de când sunt pe pământ,
Doar un lucru rețin – că semăn cu tine
Și poți să-mi dai buletinul tău că nu se prinde nimeni.
(x2)

Okay, okay, eu cine sunt și ce vreau?
Sunt ce-am cumpărat, sunt ce beau?
Sunt ce-am parcat, unde stau?
Sau astea doar redau.
cât de mici suntem? Și n-ai ce să zici
Că pici între, șanse vin
Te oftici când trec, mai bagi un cântec,
Mai bagi la pântec că ăștia suntem.
Și ne ghidăm după unul, după altul,
Dar unul și altu’ au blaturi, dar tu
Nu tre’ să știi atât de multe, lasă
Tu fă-ți din bani un munte-acasă.
Vorbă de fumător: CUI îi pasă?
Porcul, vita, pui în plastic, pui în plasă
Scoți pe masă
Dar tu cine ești? – cui îi pasă?.

Pierdut buletin, nu mai știu de unde vin,
Nu mai știu cine sunt, sau de când sunt pe pământ,
Doar un lucru rețin – că semăn cu tine
Și poți să-mi dai buletinul tău că nu se prinde nimeni.
(x2)

Pământul răsuflă
satisfăcut
Poate dormi fără nicio problemă
Pentru
că
nu-i așa
Esențialul
nu-i să rezolvi
ci
să nu ai probleme
Cu
statul
cu soția
cu
Dumnezeu
Într-un cuvânt
cu
Dragostea

România mea de fiecare zi.
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

Refren:
Destinul nu garantează destinația, și
Nu ne salvează revoluția ci revelația.
„Lumea Lui Trebuie” e falsă, literatură de masă,
Vibrația joasă apăsa, nu-mi păsa de ea.

Strofa A Doua:
Trebuie să îți dresezi odraslele în beznă
După ce le barbarizezi prin botez,
Dă, Doamne, basmele, spasmele să-i cuprindă,
Înrobește-i de mici, nu cumva să decidă
Cu mintea lucidă ce drum vor s-aleagă,
Ci să se ucidă din leagăn!
Propagă-le dogme ce leagă și vor sta la coadă
Dând șpagă la intrarea în lagăr!
Trebuie să lupți pentru visurile tale
Și să faci milioane, spun oamenii,
Specia de târâtoare, lighioanele
Transformatoare de aforisme-n șabloane,
De unde trebuie să-ncepem, de la sfârșit?
Sau trebuia să sfârșim la-nceput?
Aveți visuri mari, dar un ideal mărunt,
Iar eu ar trebui să fiu fericit?!
„Trebuie să intri în rândul lumii! ”
Așa mi se spune de când m-am născut,
Dar eu am dat-o-n bară mereu, căci prefer
O bară frumoasă decât un gol urât!

Refren:
Destinul nu garantează destinația, și
Nu ne salvează revoluția ci revelația.
„Lumea Lui Trebuie” e falsă, literatură de masă,
Vibrația joasă apăsa, nu-mi păsa de ea.