Îl invidiez,
la trântă cum zvâcneşte, –
eu n-am fost aşa simplu; şi voinic
Îl invidiez
în râs cum izbucneşte, –
eu nu am râs aşa când am fost mic.

De julituri şi de cucuie plin e, –
eu – pieptănat frumos şi-aveam cărare.
Pasajele
sărite-n cărţi de mine,
el nu le sare.
E şi-aici mai tare
Va fi de-o cinste fără de cruţare,
pentru-adevăr şi bine va lupta.
Unde-azvârleam condeiul : „Nu, nu face..”
Va spune : „Face!”
şi-l va apăsa.

Când nodul nu-l descurcă
-l taie-n zece,
eu nici nu-l tai,
şi nici nu-l descâlcesc
Când el iubeşte
dragostea nu-i trece,
eu, ce mi-e drag, din nou nu mai iubesc

Invidia-mi voi ascunde.
Voi surâde.
Mă voi preface că-s aşa, nătâng :
„Doar trebuie şi unul să surâdă,
Atunci când alţii ori lovesc ori plâng..”
Dar orişicât un glas adânc insistă :
Tu cu destinul tău,
el cu-al său..”
Nu pot uita : Un băieţaş există
şi el va fi mai mult decât sunt eu.