E umanul, tuturor egal,
Ce își plătește loc de spațiu,
Ce nu-i va fi pe veci un sațiu
Și pierde tot ce dă, pe val.

E-n veșnică demenajare
De suflet și de bunuri, rele,
Purtându-le ușoare, grele,
Sperând cu timp în relaxare.

Muncește-n fiecare loc
Să-i dea paleta personală,
Să-l facă cuib, sau loc de gală
Și-i veșnic cu puțin noroc.

Nu pentru cinste, doar de banii
Ce curg în buzunare pline,
La cei cu moșteniri divine,
Sau ce-au furat bătrâni… Golanii!

O sadică mentalitate
Ne-i proprie, popor damnat;
Să ne mințim cum case-am luat,
Și-acum pretindem echitate.

E-o țară de proprietari,
Ajunși, crezând că sunt stăpânii;
Nu de pereți de humă, brunii,
De inimi sunt torționari.

Pe cel ajuns să stea pe drum
Vor fiecare rob să-l aibă;
Calici pasionați să-l „ardă”,
Să-l „facă” sclav de țarnă, scrum.

Stupiditate de infami
Pe-un scris, pe-o foaie de tipar;
Pe suflet vrea proprietar,
Sărmane slugi de-averi și bani.

O lecție se vrea chezaș;
Că ce e azi proprietate
Poți pierde, prin fatalitate,
Și-o recâștigi, drept chiriaș.

1. Trec anii, trec lunile-n goană
Și-n zbor săptămânile trec
Rămâi sănătoasă, cucoană
Că-mi iau geamantanul și plec
Eu nu știu limanul spre care
Pornesc cu bagajul acum
Ce demon mă pune-n mișcare
Ce taină mă-ndeamnă la drum.

Refren:
Vreau să știu și eu
Care e rostul meu
E abstract, dar foarte normal
E demodat, dar foarte ciudat
Nu știam că puteam
Să strâng toată viața în geamantan
Vreau să spun, chiar acum
Sunt obișnuit cu mersul pe drum.

2. Am stat la mansardă o lună
De-acolo, de sus, de la geam
Și ziua, și noaptea pe lună
Priveam ca la teatru, madam
Eu nu știu limanul spre care
Pornesc cu bagajul acum
Ce demon mă pune-n mișcare
Ce taină mă-ndeamnă la drum