Daniel Vişan-Dimitriu – Cheiul de Foc
O teamă absurdă m-apasăşi sufletu-mi tace chiticfăcându-se, parcă, mai mic,iar inima-mi zace, sfioasă.Îmi trec, înc-o dată, o mână,încet, sub cămaşă, la piept,căci mintea mă-ndeamnă s-acceptcă rana ce-o am e-o fântână.din care îmi picură sângepe care nu pot să-l opresc.Scot mâna, uşor, şi-o privesc,iar pumnul deodată se strânge.la gândul că mintea mă minteiar locul ce arde … Citește mai mult