cetati – Versuri.pro

Omar Khayyam - Ce-a Mai Rămas Din Balc Din Babilon

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ce-a mai rămas din Balc, din Babilon? / Prea mândrele cetăți au dispărut… / Contemplă-le ... →

Lucian Blaga - Cetăți Arhipelaguri Oceane

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Te-ntâmpină pretutindeni în căile tale
cetăți, arhipelaguri, oceane
și flăcări pe culmi.
Mângâi femei cu brațe de lavă în arșița verii.
Copii pe pământ, sub nori și sub soare așezi.
Naturii îi smulgi neștiute arcane.
Silești himerele să se-ntrupeze, fundații și
pravili închipui, creezi istorie, întemeiezi imperii și palpitând printre meridiane simți zi și noapte că ești.
Totuși cândva, la un semn, într-un fel adânc toate le părăsești, cu fața în sus, cu pleoapele-nchise – le părăsești,
poate că fără cuvânt numindu-le încă – le părăsești.
Cum se poate
lumina lunii o dată s-o vezi
și-apoi s-o trădezi
intrând în întuneric?

Lucian Blaga - Lot

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Am văzut fapte multe și grele
spurcând lumina și vântul,
datini neînțelese și jocuri de foc prin cetate.
Goi, în lacuri verzi ca rugina de-aramă,
am văzut oameni sărutând lebede argintate.
Am văzut cu spaimă în fața porții
dansatoare, săltându-și zăpezile
pentru voievozi cu unghii mari –
și-am văzut preoți în inuri îmbătându-și cerșetorii
cu vinul cu care-au fost spălați morții.
Am văzut femei arzându-și sămânța în flăcări
rostul lor azvârlit între două eternități ca o batjocură,
sânii lor fructe coapte fără de lapte,
răsuflarea lor omorând albine și ierburi.
Am văzut oaspeți străvezii pe țărmul sângelui:
copii cari vor să se nască și nu sunt primiți
(dacă ți-astupi urechile
auzi prin sfere amara lor sete,
murmurul surd la ferestrele lumii
și cântecul lor de ușurare
când găsesc intrare
în pomi, în câini și în paseri).
Am auzit cuvinte multe și grele
spurcând lumina și vântul. Ah, fii ai cetăților,
credeți că nimenea niciodată n-a văzut soarele
și că lumina curată e numai poveste.
Întrebările voastre tulbură adâncimile,
cu pietre răniți ochii fără răspuns ai fântânilor
și din tăcerile lor nu ghiciți sfârșitul fără de veste.
Ah, fii ai cetăților, în orișice faptă
voi tăgăduiți pământului obârșia cerească.
Îngerii sosiți cu prescuri nu i-ați ospătat,
aripile lor de praf nu le-ați șters,
ci i-ați certat – din sânge smulgându-și penele,
și împodobiți cu ele jucați, jucați
în preajma galbenă a vițeilor blestemați.
Șapte zile nu vor trece, șapte zile nu vor trece.
Vai mie că trebuie s-aștepți. Mi s-or cufunda în mare
turmele de oi și cărbunii de vatră. Mi-aud câinii
din fundul de mare cum latră. Vai mie, Doamne, că trebuie să tac
când mă despoi. Femeia mea
se va face stâlp de sare privind înapoi.

Adrian Păunescu - Incursiune În Evul Mediu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cetățile dau semne de oboseală,
turnurile lor abia mai bat ora,
grănicerii nebărbieriți au și plecat
în muncile agricole,
administrațiile corupte vând vederi
despre vechea prosperitate a cetăților,
maternitățile s-au unit cu grajdurile,
pentru a fi mai cald,
pentru a mai veni cineva din iesle,
cetățile dau semne de oboseală,
nu se mai găsește antichitatea,
nu se mai găsește animal viu,
degeaba s-au unit maternitățile cu grajdurile,
locurile în cimitire sunt perfect numărate,
nu se mai moare întâmplător,
se moare în timpul liber,
stabilit
anterior,
cetățile europene dau semne de oboseală,
statuile sunt date la topit și recuperat,
multă grijă pentru materia primă,
inutil ar fi să mai păstrăm
monumentele,
când și așa ele n-ar putea cuprinde
tot ce a fost cu adevărat monumental,
planuri de viitor,
vulcani care se descarcă întâmplător,
cetățile dau semne de oboseală,
populația iese veselă
să amenajeze paraginile.