cerneala – Versuri.pro

Ana Blandiana - O Furnică Poetă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

În timp ce scriu
Pe tocul meu
Se urcă o furnică.
Știe și știu
Că n-are de ce
Să-i fie frică.
Nici s-o alung,
Nici s-o omor,
Nu-mi stă în fire.
O singură nenorocire:
Fără s-o observ, din greșeală,
S-o moi cu penița în cerneală
Și să devină singura furnică albastră
De pe planeta noastră.
Ba, dacă bea din cerneală un pic,
Nu se mai poate face nimic:
Devine singura furnică poetă
De pe planetă.
Și atunci, trebuie să facă cerere
Și reclamație
Să fie primită (de greiere!)
În uniunea de creație.

Stephen Crane - O Mulțime de Diavoli Roșii Fugiră Din Inima Mea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O mulțime de diavoli roșii fugiră din inima mea,
Împânzind pagina pe care scriam.
Ei erau atât de mărunți-mărunți,
Încât i-aș fi putut nimici cu vârful de peniță.
Mulți alții ca ei se bălăceau în cerneală.
Era ciudat
Să scriu cu-astfel de mâzgă roșie
Despre lucruri ieșite din inima mea.

Cedry2K - Călimara

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint
Cu două guri întunecate, ca două porți de labirint,
Prin care gândurile mele s-or afunda neștiutoare
Și-adesea n-or găsi ieșire din bezna umedă, la soare.
Cu două guri ca de fântână, din care ultimul meu vis,
Scafandru mic, privind cu spaimă spre fundul negrului abis,
Va încerca, zadarnic poate, s-adune înșirata-n salbe
Recolta de margaritare a viitoarelor nopți albe.
În călimara asta nouă roiesc ca fluturii imagini
Ce vor cădea cândva, inerte, pe câmpul alb al unei pagini,
Închipuiri neplăsmuite și gânduri negândite încă
Pe care stropul de cerneală le-nchide-n noaptea lui adâncă,
Cuvinte șterse peste-o clipă, fantome de idei defuncte,
O ploaie miniaturală de-accente, virgule și puncte –
Și-acele negre arabescuri pe care-o vagă fantezie
Sau numai mâna mea distrată le zugrăvește pe hârtie.
În ea, tăcute și smerite stau viitoarele regrete,
Alături de bilanțul zilei și de adresa unei fete;
Scrisoarea de condoleanțe pe care, poate, o voi scrie
Unui amic în doliu după vreo rudă care-i încă vie;
O epigramă inedită; figura unui tip ridicol,
Pe care nu-l cunoaștem încă; un titlu mare de articol,
Asupra unei chestii care va fi de actualitate,
Cu siguranță, peste-o lună sau peste-un an și jumătate, –
Și toate cifrele arabe stau, de la 1 pân’ la 9,
Amestecate și stupide, în călimara asta nouă..
În cupa ei de întuneric dorm viitorul și prezentul,
Cuvintele prin care, poate, îmi voi începe testamentul;
O poliță abia schițată, un madrigal, o amintire
A unei clipe viitoare, – sau o poemă de iubire
Pe care voi citi-o, poate, atras de noaptea lor bizară
În ochii tăi cei mari și negri ca două guri de călimara..

Pavol Janik - Vis Cu Mașina De Scris

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În mașina de scris / și vopseaua tipografică / mor versurile / în care pulsa, ... →

Friedrich Nietzsche - Penița Mâzgâlește

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Penița mâzgâlește: un infern! / Sunt condamnat la chinul mâzgâlelii? – / Apuc de călimară ... →

Flou Rege - Cerneală

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

M-am săturat și vărs cerneală
Pătrund din stilou când abisul mă cheamă
M-am săturat să am teamă
Un nou drum m-a căutat și merg fără oboseală
Ce-am primit folosesc cu încredere
Darul de la zei, deși poa’ să-mi aducă pierdere
Și înțeleg perfect de ce îl vreau atât de repede
Sunt scriitor la bază-n versuri mi se spune regele!
Și pentru asta sângerez, o să sacrific orice temere
Oriunde mă duce viața, nu vreau să enumăr doar problemele
Aduc din nou un soare din apus
Și valuri pe nisip din mare, norii de pe munți
M-am săturat să am regrete, toate din trecut
Și-n gânduri să-mi repete doar greșeli pe care le-am făcut
M-am săturat și scriu să scap de griji când e pustiu
Și-afară e război și răutate, cum să le descriu?
M-am săturat să văd doar vanitate
Când e vorba de esență și de flacăra care mă ține viu
Și n-o să vând nimic, rămân real pe orice rând
Nici un viciu sau avere n-o să schimbe cine sunt
Câte lipsuri or să vină toate le astup pe rând
Și scriu Nocturne ca să trec de-abisuri cu mintea zburând.
Și vărs cerneală,
Ca marii poeții trecuți de odinioară
M-am săturat să am teamă
Nopți nedormite le trec fără oboseală,
M-am decis și-am făcut o alegere
Voi continua un vis deși poa’ să-mi aducă pierdere
Unde mă va purta o să fac artă cu încredere
Sunt gânditor la bază-n versuri mi se spune regele!
M-am săturat și vărs cerneală pe coală
Curg ca un râu ca să străbat întreaga țară
Aduc din nou iubire și moralitate clară
Din melancolie vin să vindec tot ce ne separă
Și încă mai am speranță-n lumea asta prea murdară
Văd cum ignorăm Natura de o frumusețe rară.
Și vom realiza, e greu de acceptat c-o să dispară.
Și-ncet se va termina povestea-n liniște totală
M-am săturat și scriu pentru familie și prieteni,
Pentru cunoscuții mei și toți fanii de pretutindeni
M-am săturat să țin în mine o mie de dorințe
Și să stau ascuns după cortine când arde fierbinte
M-am săturat să doară, să m-apese atât de mult
Să trăiesc cu remușcările și tristețe-n adânc.
Să-mi repete întrebările cu care mă scufund
Să-aduc la suprafață un mesaj să lovească profund.
Și vărs cerneală,
Cugetări despre real și adevăr în seară
Gândul mă pierde pe o stradă goală
Și sunt urmărit de Lună când Luceafărul coboară,
Din povară construiesc cu încredere
Rima mi-e comoară, un izvor de reculegere
Ridic creația la înălțimi de înțelegere
Și-aduc un soare-n muzică iar, mi se spune regele!

Konstantinos Kavafis - Călimara

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cinstită călimară, sacră poetului,
din tine izvorăște lumea întreagă,
orice chip când de tine se apropie
capătă o inefabilă grație.
Unde a găsit cerneala ta aceste mitice
bogății? O picătura de-a ta căzând pe hârtie
un diamant ne așază
printr-ale fanteziei noastre giuvaere.
Cine te-a învățat să arunci în mijlocul lumii
cuvinte care să ne tulbure într-atât?
Și urmașii urmașilor noștri le vor citi
cu aceeași emoție și-nflăcărare.
Unde-ai găsit vorbe atât de meșteșugite?
Deși ne răsună-n urechi de parcă le-am auzi
întâia oară, deloc nu par străine –
din altă viață inima le-o fi știind.
Pana-nmuiată-n cerneală aidoma e unui ac de ceasornic
în orologiul sufletului învârtindu-se.
El măsoară și hotărăște clipele sentimentelor,
ceasurile sufletului le măsoară și le tot schimbă.
Cinstită călimară, sacră poetului,
din a cărei cerneală o lume întreagă izvorăște –
mă gândesc câte neprețuite comori
vor rămâne pierdute în tine, când pe poet
într-o noapte îl va cuprinde somnul de veci.
Cuvintele vor rămâne acolo veșnic îngropate;
ce mână străină
va fi oare în stare să le descopere și să ni le redea?
Tu, credincioasă poetului, vei respinge lucrul acesta.
(1894).
trad. de Elena Lazăr

Nahapet Kuceac - Scrisoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mare fără de hotare, fă-te-ai neagră cerneală.
Și voi, trestii, numai pene de scrisori, pe porunceală:
Toți diecii, cărturarii, câți or fi pe lumea-ntreagă,
Să tot stea să-mi scrie dorul – dar nici gând să-l înțeleagă.
Nahabed Kuceak – Cele mai frumoase poezii

Nina Cassian - Îi Iubesc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Poeții,
misterioșii,
fățișii,
coifurile – înlăuntrul țestei,
scuturile – de țiplă,
poeții,
aceste specii, aceste sepii
care se apără
împroșcând cerneală.
Nina Cassian – Poeme – Cărțile Tango 2020

Ana Blandiana - Oh, Trupul Tău

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Oh, trupul tău îl văd printre cerneală,
Cerneala-nămolindu-ne și-n somn
Ca o sudoare acră, animală.
Vreau să te-ajung
Și degetele-mi lunecă,
Nu te mai văd,
Abia te-aud,
Spune-mi, mai spune-mi
Că la fel ne-ntunecă
Vârtejul în care m-afund.
Te chem,
Dar, violent ca dintr-o rană,
Cerneala izvorăște între noi.
Ma mai cunoști, mă mai aștepți,
Ma mai îngădui înapoi,
Ma mai primești
Din vânătul noroi?
Mai vii
Peste câmpii albastre,
Mări pustii,
Înlăcrimat și mut
Ca să îți pot întinde
O gură tremurată spre sărut
Cu buze-nvinețite de cuvinte?