carti – Versuri.pro

Marcela Benea - Ochelarii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dianei
Acești ochelari
îmi cunosc toate cărțile
și calculatorul.
Sunt prietenii lor.
De câte ori deschid o carte
ea începe prin a le mărturisi
tot ce are pe inimă
și ce are în suflet
nu omite nici un amănunt.
Grație lor sunt la curent
cu viața Sfântului Ioan Gură de Aur și a altor Sfinți
cum a dus-o
și cum o duce lumea în genere.
Nu are importanță dacă lucrurile s-au întâmplat
pe timpul
când Dumnezeu a rostit primul cuvânt
și prima poruncă a Sa
iar pământul, apele, cerurile și aştrii
au fost rânduite fiecare la locul potrivit
sau atunci
când Fiul Omului îndura pentru noi
fără a se îndoi de Tatăl Său cel ceresc.
Nelimitate sunt bucuriile
pe care o pereche de ochelari
i le oferă sufletului meu
și curiozității mele.
Dar câte cețuri împrăștie acești ochelari
și câtă claritate aștern
peste fiecare lucru în parte.
Iată de ce sunt convinsă
că acestui mic accesoriu
necesar oricui la un moment dat
merită să i se consacre o odă
sau un poem, fie și modest.

Margareta Paslaru - Amantii Mei Sunt Cărțile-Înțelepte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Amantii mei sunt cărțile-nțelepte
Muzica Margareta Paslaru; versuri Agatha Grigorescu Bacovia
Înregistrată pe CD-ul aniversar „Margareta 70”.
Agatha, îți mulțumesc Agatha pentru versuri….
Amantii mei sunt cărțile-nțelepte
Amantii mei sunt vechi autori
Cu ei ades am împărțit orgia
Din asfințitul serii până-n zori.
Plăcerea mea e noaptea solitară
Când obosită de-a vieții trudă
Rămân uitată în trista mea odaie
Să pot să plâng ca nimeni să m-audă.
Și pasiunea mea este voința de-a mă trudi pentru-o idee mare
De-a risipi și ultima putere ca visul sfânt să aibă-ntrupare
Nu pot ceti în taina grea a vieții atâtea noi adâncuri se ascund
Dar înțelesul ei prin suferință îmi pare mult mai larg și mai profund.
Amantii mei sunt cărțile-nțelepte
Amantii mei sunt vechi autori
Cu ei ades am împărțit orgia
Din asfințitul serii până-n zori.
Amanti sublimi visare poezie
Și tu durere ce m-ai oțelit
Prin voi am învățat ce este viața
Prin voi m-am înălțat și-am biruit.
Nu pot ceti în taina grea a vieții atâtea noi adâncuri se ascund
Dar înțelesul ei prin suferință îmi pare mult mai larg și mai profund.
Amanti sublimi visare poezie
Și tu durere ce m-ai oțelit
Prin voi am învățat ce este viața
Prin voi m-am înălțat și-am biruit

Mihai Eminescu - Cărțile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Shakespeare! adesea te gândesc cu jale,
Prieten blând al sufletului meu;
Izvorul plin al cântărilor tale
Îmi sare-n gând și le repet mereu.
Atât de crud ești tu, și-atât de moale,
Furtună-i azi și linu-i glasul tău;
Ca Dumnezeu te-arăți în mii de fețe
Și-nveți ce-un ev nu poate să te-nvețe.
De-aș fi trăit când tu trăiai, pe tine
Te-aș fi iubit atât – cât te iubesc?
Căci tot ce simt, de este rău sau bine,
– Destul că simt – tot ție-ți mulțumesc.
Tu mi-ai deschis a ochilor lumine,
M-ai învățat ca lumea s-o citesc,
Greșind cu tine chiar, iubesc greșala:
S-aduc cu tine mi-este toată fala.
Cu tine da.. Căci eu am trei izvoară
Din care toată mintea mi-o culeg:
Cu-a ta zâmbire, dulce, lină, clară
A lumii visuri eu ca flori le leg;
Mai am pe-un înțelept.. cu-acela iară
Problema morții lumii o dezleg;
Ș-apoi mai am cu totul pentru mine
Un alt maestru, care viu mă ține..
Dar despre-acela, ah, nici vorbă nu e.
El e modest și totuși foarte mare.
Să tacă el, să doarmă ori să-mi spuie
La nebunii – tot înțelept îmi pare.
Și vezi, pe-acesta nu-l spun nimănui.
Nici el nu vrea să-l știe orișicare,
Căci el vrea numai să-mi adoarmă-n brață
Și decât tine mult mai mult mă-nvață!.
©Mihail Eminovici (Eminescu)

Mircea Ivănescu - Înoptând într-o Cameră Plină cu Cărți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Înoptând primăvara într-o cameră plină
cu cărți — becul de la capătul patului iscând
doar un glob spart de lumină — și-apoi
privesc spre fereastră, acolo pot să-mi închipui o fină
ninsoare a mieilor, să nu fie decât un blând
întuneric. Însă aici în cameră, printre cărți, o nedeplină
tăcere, cu foșnet mărunt, care se anină de gesturile încetinite ale mâinilor, când
întorc încet câte o filă. Singurătatea acuma umplând înțelesul unui portret în linii stângace, strâmb sprijinit de unul din rafturile încărcate, înfățișând
o ființă — stăpâna încăperii acesteia — un gest uimit al mâinii înălțate, surâzătoare pândindu-mă cum mă mișc printre cărți, furișându-mă.

Mircea Ivănescu - Virginia Woolf

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Straniu – ca în copilărie când mă gândeam ce
ciudat ar fi să-mi pot spune vreodată, fiind în
preajma unei ființe, spre care să-mi ridic ochii,
așa – uite, că în închipuirile mele, ea spune
asta, și eu, tocmai asta știu – și îi pot răspunde, să-i spun.
De aici, mai departe, deci ea vine la mine, cum stau în fața rafturilor cu cărți – și-mi spune că a pierdut această carte (înainte de a o avea, de fapt, a pierdut putința de a o lua acuma aici în mâini -) și mă gândesc
– și aș putea să și surâd – numai că surâsul meu acum
nu mai este moneda pe care să o rostogolesc pe masă – ca să-i
răscumpăr tristețile ei – cartea asta eu o știu – și oricând îi pot așeza lumina ei
– oarbă – (căci luminiscențele din cărți – dar ea nu știe – nu au.
putere să urce pe fețele ființelor care așteaptă să le deschidă) – (și putem face acum – eu cu ea – ea neștiind, firește, un joc – să ne închipuim că în seara acestei amiezi în care ea este tristă – ne vom ridica ochii spre ea
– ca povestitorul spre beatrice – și asta înseamnă că urcă – și i-o vom pune în mâini). – dar nu-i spunem nimic
despre asta. Mai schimbăm doar câteva vorbe, pe o stradă cu ploaie,
abia simțită ningând adică înghețată, pe fața ei. Și noi, când o privim scurt, ne
gândim că în cartea aceea la sfârșit scrie așa – „soarele răsărise, și cerul deasupra
caselor purta un aer de nemaipomenită simplitate, și frumusețe,
și liniște”.

Constantin Enescu - Prețuire Culturii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Prețuiesc cu patos scrisul
Și pe bunul scriitor,
Ce-și arată tot dichisul
Al culturii creator.
Prețuiesc omul cu carte
Ce aduce în scrisul lui
Și cu dragoste împarte
Gânduri cititorului!
Prețuiesc pe jurnalistul
Luptător neobosit,
Care-i critic și analistul
Știrii, ce i-a parvenit!
Prețuiesc nespus tiparul
Și pe vrednici truditori,
Ce cărților le dau harul
De-a atrage cititori!
Prețuiesc bibliotecarul
Ce e arhivar al cărții,
Care vecinic are darul
De a ști a le împărți!
Prețuiesc oameni culți
Care cartea o citesc,
Dar cu toate, că nu-s mulți
Prin versuri îi răsplătesc!
Constantin Enescu

Costel Zăgan - Dar Unde-i Tata

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dragă Kitty, raiul este o cameră fără ferestre
Plină cu cărți în toate limbile pământului.
Să nu exagerăm totuși. Trebuie să fie loc.
Oamenii merg, nu zboară din bibliotecă în bibliotecă.
Lectura are nevoie de-o cale de acces.
De pildă, cărțile de poezie mă ajută să respir,
Cele de aventuri să uit de foame și singurătate.
Numai cărțile de dragoste mă deprimă
Deocamdată.
Nu înțeleg însă un lucru:
Cum poate să fie nisipul,
duminica,
atât de albastru?

Costel Zăgan, CONTRAJURNALUL ANNEI FRANK

Costel Zăgan - Libertatea Ce Copilărie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dragă Kitty, cărțile m-au învățat totul
despre viață și despre moarte, despre
părinți și străini, despre bine și rău, des
pre oameni și animale, despre pace și
război. În fiecare zi îmi deschid sufle
tul într-o carte. Când citești, nu mai
ești singur. Totuși, nu te poți certa
în nicio carte
Cu tine sau cu lumea,
doar te poți împăca.
De pildă,
cu
Biblia
te împaci
cu
Dumnezeu.
Costel Zăgan, CONTRJURNALUL ANNEI FRANK

Jorge Luis Borges - O Carte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Doar un lucru printre lucruri
Însă şi o armă. A fost făurită
În Anglia, în 1604,
Şi au încărcat-o cu un vis. Închide în ea
Zgomot şi furie şi noapte şi stacojiu.
Palma-mi o cântăreşte. Cine ar spune
Că în ea se ascunde infernul: bărboasele
Vrăjitoare, cum sunt parcele, pumnalele
care execută legile umbrei,
Aerul delicat din castelul
Ce te va vedea murind, delicata
Mână, în stare să însângereze mările,
Spada şi tânguirea bătăliei.
Acest tumult silenţios doarme
În spaţiul uneia dintre cărţile
De pe liniştitul raft. Doarme şi aşteaptă.

Jorge Luis Borges - Infernul V 129

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lasă cartea să cadă, fiindcă știu acum
că sunt ființele din carte.
(Vor fi ale alteia, Cartea cea mare,
dar ce importanță poate avea asta pentru ei?)
Acuma sunt Paolo și Francesca,
nu doi prieteni care se împărtășesc
din aromele unei povești.
Se privesc cu neîncrezătoare uimire.
Mâinile lor nu se ating.
Au descoperit singura comoară;
s-au găsit unul pe altul.
Nu-l trădează pe Malatesta,
fiindcă trădarea are nevoie de un al treilea
și pe lume există numai ei doi.
Sunt Paolo și Francesca
și de asemenea regina și ibovnicul ei
și toți îndrăgostiții ce s-au perindat
de la Adam și Eva când erau în grădina Raiului.
O carte, un vis le dezvăluie
că sunt forme ale unui vis ce-a fost visat
pe meleagurile Bretaniei.
O altă carte va face ca oamenii,
ce nu sunt decât vise, să-i viseze.