carte veche – Versuri.pro

Magda Isanos - Lectura

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O carte-mi ține-ades tovărășie
și-a mai rămas pe rândurile ei,
ca pulberea de soare străvezie,
lumina unui gând din ochii tăi.
Din când în când, cu buzele-o ating,
căldura mâinii tale s-o culeg,
și bucurii trecute să-nțeleg
eu nu-ndrăznesc, de teama să nu plâng.
Stau astfel vremea fără s-o mai număr;
mă-nșală visul bun și mă gândesc
ca-mi urmărești lectura peste umăr,
și, dacă taci, e pentru că citesc.

Cincinat Pavelescu - Se Roagă Cartea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Aruncați-mi o privire-ndurătoare!
Biet volum, uitat de vreme și de lume,
Fără scoarțe, fără titlu, fără nume…
Sunt ruina unui secol care moare.
Poate sunt o carte dulce și intimă,
Unde jalea unui suflet se răsfrânge,
Poezia dureroasă care plânge
O iubire nențeleasă și sublimă?
Am fost scrisă-n ceasuri albe de veghere,
În genunchi lângă mormântul unei mame;
Poate sunt dezlănțuirea unei drame
Prinsă-n ritmul unui cântec de durere?
Cine știe câte lacrimi de fecioară
N-au sorbit aceste pagini altădată…
Câte inimi n-a făcut oare să bată
Versul meu ce plânge trist ca o vioară?
Aruncați-mi o privire-ndurătoare,
Cel puțin de-nduioșare la gândirea
Că în mine îngropatu-și-a simțirea
O ființă, o nălucă trecătoare!

Jorge Luis Borges - Olahus Magnus (1490-1558)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

E cartea lui Olahus teologul,
Cel care nu s-a lepădat de Roma
Când Luther s-a desprins în Miazănoapte
Și Wyclif și Jan Hus. Din răsărit
Venit-a în Italia să-și afle
La greaua-i apăsare mângâierea
Și-atunci povestea neamului a scris-o
Din țara lui, purtându-l în legendă.
O dată doar ținut-o-am în mână.
Hainul timp să șteargă amintirea
Ferecăturii n-a putut și simt
Atingerea acelor file, pipăi
Cerneala literei pe pergament
Și-aleasa lui latină o presimt.
O, bănuită carte necitită!
Frumoasă soartă ai: înveșnicită
Prin scufundare-n râul neoprit,
Ce scaldă lumea, al lui Heraclit.

Konstantinos Kavafis - Într-o Carte Veche

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Într-o carte veche – de vreo sută de ani –
între paginile-i, uitată,
am găsit o acuarelă neiscălită.
Trebuie să fie opera unui artist foarte abil.
Avea ca titlu: „Prezentarea Amorului”.
Dar s-ar potrivi mai degrabă: „amorului esteților extremi”.
Căci era evident când vedeai lucrarea
(gândirea artistului se făcea ușor simțită)
că nu celor ce iubesc cât de cât sănătos,
rămânând oricum în limitele admise,
nu lor le era destinat efebul
picturii – cu ochi de-un castaniu-închis;
cu frumusețea singulară a feței,
frumusețea anormalelor atracții;
cu buzele ideale care aduc
plăcere trupului iubit;
cu idealele lui membre, plăsmuite pentru paturi
care-n morala curentă sunt numite ale rușinii.
1922