cantece exil – Versuri.pro

Ingeborg Bachmann - Cântece în Exil XII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Gura, ce în gura mea a înnoptat,
Ochi, ce la ochiul meu de pază a stat,
Mâna –.
și acei ochi care m-au nimicit!
Gura, ce sentință a rostit,
Mâna, care m-a executat!

Ingeborg Bachmann - Cântece în Exil I

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ram de palmier se frânge în nea,
trepte se răstoarnă,
orașul mort străluce în lumină
străină de iarnă.
Copiii țipă și urcă
dealul foamei în ger,
mănâncă din albă făină
și înalță rugă la cer.
Sclipirea măreață a iernii
aurul mandarinei îl împinge
în sălbatice rafale de vânt.
Se rostogolește portocala de sânge.

Ingeborg Bachmann - Cântece în Exil XIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Soarele nu încălzește, mută e marea.
Mormintele, acoperite în zăpezi, nu le dezleagă nimeni.
Să nu fie umplută chiar nici o vatră
cu jar vânjos? Dar jarul nu o face.
Eliberează-mă! Nu pot muri la nesfârșit.
Sfântul are alte treburi;
are grijă de oraș și umblă după pâine.
Sub povara pânzei, frânghia atârnă greu;
curând se va rupe. Însă nu mă acoperă.
Sunt încă vinovat. Ridică-mă.
Nu sunt vinovat. Ridică-mă.
Desprinde bobul de gheață din ochiul înghețat,
irumpe cu privirile,
caută albastrele adâncuri,
înoată, privește și te scufundă:
Nu sunt eu.
Eu sunt.