camp de lupta – Versuri.pro

Marin Sorescu - Război

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

E vast câmpul cu sânge,
Cu trupuri rupte-n două
Pe iarba ce se frânge
În vadu-n care plouă.
Nu-i luna deocheată
Cu pletele vâlvoi.
Ea este moartă-n țeasta
Cuptorului din noi.
Nu-i luna în războiul
Întins peste abisuri,
Ea macină noroiul
Pustiului din visuri.
Aceste trupuri rupte,
Cu piatra solidare,
Își duc pieirea-n lupte,
Pe-a stelelor cărare.

Costel Zăgan - Umbrela Soarelui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dragă Kitty ai văzut vreodată un câmp
de luptă devastat de lună?
Așa arată sufletul meu după o noapte de insomnie.
Când eram copil,
totuși,
soarele
era
cea mai frumoasă jucărie.
Costel Zăgan

Click feat Miss Mary Si El Nino - De Dragoste și Război

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mă apasă pe piept, transpir
Nu mă lasă să respir
Că ești atât de departe
Mai rămâi puțin pe fir
Să-ți aud vocea, șterge-ți lacrima, iubita mea
Că tre’ să-mi dai putere pe acest câmp de luptă grea
Nu vreau să mor pentru ideile lor
Că ești acasă și ne-așteaptă un viitor
Copiii ce fac? Spune-le că îmi e dor
Și de-aș veni la voi mi-ar zice că-s dezertor, iubire.
Dragostea din cer e lucru sfânt
Blestem acest război de pe pământ
Pentru tot ce rămâne-n urmă
Numai lacrimi și furtună
Dar tu, iubitul meu, să nu renunți
Acolo unde ești, iubești și lupți
Până vom fi iar împreună
Eu îți doresc o soartă bună.
De dimineața soarele stă ascuns în ceață
Camarazii mei de arme trag alarme pentru viață
Avem nevoie de minuni, căci dușmanul e în față
Nu mai cred în promisiuni, căci guvernul-i o paiată
Rănile mă dor, dar gândul mi-e acasă, mă apasă
Că-s la mâna lor și asta-i cea mai proastă pasă
De ce nu mă lasă? Dar trec prin ei, nu-mi pasă
La noapte vin acasă la iubita mea frumoasă.
Dragostea din cer e lucru sfânt
Blestem acest război de pe pământ
Pentru tot ce rămâne-n urmă
Numai lacrimi și furtună
Dar tu, iubitul meu, să nu renunți
Acolo unde ești, iubești și lupți
Până vom fi iar împreună
Eu îți doresc o soartă bună.
Nu e război să ne despartă
Și pentru tine o să fac lumea toată
Să mă-nțeleagă, de-o clipă
Are nevoie și mă ridică
Peste nori și peste mări
Peste țări și peste oceane
O să fac din arme flori, familia mea n-o s-o destrame
Nimeni niciodată, sunt în stare să mănânc pământ
Îmbibat în sânge, râd, că nu mă-ntorc acasă-nfrânt
Iubito, așteaptă-mă că vin și până ajung mai e puțin
Te cuprind și-mbătrânim și-n brațele tale mă simt
De parcă nici n-am fost pe front, bombele sunt din decor
Aș vrea acum să pot să zbor, că dacă mor va fi de dor.
Spune-mi că vrei să vii
S-auzi vocea inimii
Îți spun că doare, doare
Atât de tare, când te pierd în zare
Spune-mi c-auzi și tu
Și nu-mi rupe sufletul
Doare! și doare
Și strig tot mai tare
Că vreau să mă auzi.
Dragostea din cer e lucru sfânt,
Blestem acest război de pe pământ
Pentru tot ce rămâne-n urmă
Numai lacrimi și furtună
Dar tu, iubitul meu, să nu renunți
Acolo unde ești, iubești și lupți
Până vom fi iar împreună
Eu îți doresc o soartă bună.

Jordin Sparks - Battlefield (Română)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nu încerca să-mi explici ce e în mintea ta
Știu ce se întâmplă aici
Un minut, este dragoste
Și, brusc, e ca un câmp de luptă.
Un cuvânt transformându-se
De ce cele mai mici lucruri?
Lumea mea e un nimic, de când ai plecat
Sunt aici, fără un scut – nu mă pot întoarce, acum.
Ambele mâinile legate la spatele meu pentru nimic, oh, nu
Aceste momente în care ne urcă atât de repede, la fel de repede scad, din nou
De ce trebuie să cădem pentru asta, acum.
N-am vrut să înceapă un război
Știi, niciodată n-am vrut să-ți fac rău
Chiar nu știu de ce ne certăm
De ce simt mereu iubirea ca un câmp de luptă, un câmp de luptă, un câmp de luptă
De ce simt mereu iubirea ca un câmp de luptă, un câmp de luptă, un câmp de luptă
De ce simt mereu iubirea ca un..
Nu pot înghiți mândria noastră
Nici unul dintre noi nu vrea să ridice steagul, mmm
Dacă nu putem să ne predăm
Atunci, o să rămânem doar cu ceea ce avem, oh, nu.
Ambele mâinile legate la spatele meu pentru nimic, oh, nu
Aceste momente în care ne urcă atât de repede, la fel de repede scad, din nou
De ce trebuie să cădem pentru asta, acum..
N-am vrut să înceapă un război
Știi, niciodată n-am vrut să-ți fac rău
Chiar nu știu de ce ne certăm
De ce simt mereu iubirea ca un câmp de luptă, un câmp de luptă, un câmp de luptă
De ce simt mereu iubirea ca un câmp de luptă, un câmp de luptă, un câmp de luptă
Mai bine du-te și ia-ți armura (ia-ți armura), ia-ți armura (ia-ți armura)
Cred că mai bine te-ai duce să-ți iei armura (ia-ți armura), ia-ți armura (ia-ți armura)
Cred că mai bine te-ai duce să-ți iei..
S-ar putea pretinde că suntem prieteni, în seara asta (OH)
Și, de dimineață, ne trezim, ar fi bine
‘Pentru că, draga, nu avem pentru ce să ne certăm
Și nu vreau să simt această iubire ca un câmp de luptă, un câmp de luptă, un câmp de luptă
De ce simt mereu iubirea ca un câmp de luptă
Cred că mai bine te-ai duce să-ți iei armura..
N-am vrut să înceapă un război
Știi, niciodată n-am vrut să-ți fac rău
Chiar nu știu de ce ne certăm
De ce simt mereu iubirea ca un câmp de luptă, un câmp de luptă, un câmp de luptă
De ce simt mereu iubirea ca un câmp de luptă, un câmp de luptă, un câmp de luptă
Mai bine du-te și ia-ți armura (ia-ți armura), ia-ți armura (ia-ți armura)
Cred că mai bine te-ai duce să-ți iei armura (ia-ți armura), ia-ți armura (ia-ți armura)
Cred că mai bine te-ai duce să-ți iei armura (ia-ți armura), ia-ți armura (ia-ți armura)
De ce simt mereu iubirea ca un (oh, oh)
De ce simt mereu iubirea ca un câmp de luptă, un câmp de luptă.
N-am vrut să înceapă un război
Chiar nu știu de ce ne certăm
N-am vrut să înceapă un război
Chiar nu știu de ce ne certăm..

Jordin Sparks - Câmp de Luptă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nu pot înghiți mândria noastră
Nici unul dintre noi nu vrea să ridice steagul, mmm
Dacă nu putem să ne predăm
Atunci, o să rămânem doar cu ceea ce avem, oh, nu.
Ambele mâinile legate la spatele meu pentru nimic, oh, nu
Aceste momente în care ne urcă atât de repede, la fel de repede scad, din nou
De ce trebuie să cădem pentru asta, acum..

Mai bine du-te și ia-ți armura (ia-ți armura), ia-ți armura (ia-ți armura)
Cred că mai bine te-ai duce să-ți iei armura (ia-ți armura), ia-ți armura (ia-ți armura)
Cred că mai bine te-ai duce să-ți iei..

S-ar putea pretinde că suntem prieteni, în seara asta (OH)
Și, de dimineață, ne trezim, ar fi bine
‘Pentru că, dragă, nu avem pentru ce să ne certăm
Și nu vreau să simt această iubire ca un câmp de luptă, un câmp de luptă, un câmp de luptă
De ce simt mereu iubirea ca un câmp de luptă
Cred că mai bine te-ai duce să-ți iei armura..

Refren:
N-am vrut să înceapă un război
Știi, niciodată n-am vrut să-ți fac rău
Chiar nu știu de ce ne certăm
De ce simt mereu iubirea ca un câmp de luptă, un câmp de luptă, un câmp de luptă
De ce simt mereu iubirea ca un câmp de luptă, un câmp de luptă, un câmp de luptă
Mai bine du-te și ia-ți armura (ia-ți armura), ia-ți armura (ia-ți armura)
Cred că mai bine te-ai duce să-ți iei armura (ia-ți armura), ia-ți armura (ia-ți armura)
Cred că mai bine te-ai duce să-ți iei armura (ia-ți armura), ia-ți armura (ia-ți armura)
De ce simt mereu iubirea ca un (oh, oh)
De ce simt mereu iubirea ca un câmp de luptă, un câmp de luptă.
N-am vrut să înceapă un război
Chiar nu stiu de ce ne certam
N-am vrut să înceapă un război
Chiar nu stiu de ce ne certam..

Jorge Luis Borges - La Moartea Colonelului Francisco Borges (1833-1874)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Îl las pe cal, în ceas crepuscular,
Când moartea i-a fost dat să o cunoască.
Din ceasurile morții dăinuiască
Ăst ceas biruitor, cumplit, amar.
Pe câmp de luptă-n spume-ntins gonește
Cal alb cu poncho alb în șa. La pândă
Stă moartea-n țeava flintei fumegândă.
Francisco Borges pe câmpie crește.
E-nconjurat de gloanțe și urgie,
În față vede câmpul nesfârșit.
Viața pentru asta l-a sortit.
E-n elementul lui, în bătălie.
Îl las înalt în epic univers
Și-aproape neatins de-umilu-mi vers.

Alphonse De Lamartine - Războiul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

De ce sunete viteje urechea-mi e speriată?
Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind;
Coarda-n sânge înmuiată,
Ca sabia-ncrucișată,
Sună pavăza lovind.
Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat
Armele! și ecou iară armele! mai depărtat.
Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc,
Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc;
Și ca două aripi negre deodată se întind
Din coastele cele dese de legiuni șiruind.
Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind,
Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind.
Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit
O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit.
Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați
Alergând naintea morții căreia sunt închinați,
A carelor uruire, armăsarii ninchezând,
Poruncile-adăugite și aerul răsunând,
Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc
Și-n taberele vrăjmașe înotând se-ndoiesc;
Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta
Gata înaintea slavei singure de a zbura.
Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos
Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios.
În fruntea-amânduror taberi bronzurile bubuiesc,
Tunetele depărtate se răspund, se-mpotrivesc.
Din țevile-nflăcărate fulgerul scânteietor
Ca suflarea morții iese, dă, doboară destructor.
Bomba printre rânduri lasă un drum larg petrecător,
Precum când trece, se-ntoarce asudatul muncitor
Și, făr-a căta odihna, cosește neîncetat,
Despică o brazdă nouă lângă alta ce-a lăsat,
Astfel săgeata fatală se primblă din rând în rând,
Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând.
Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat,
Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat;
P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind,
Mlădioasă-o pană cade, se ridică fâlfâind;
Moartea de țintă-și alege printr-însa a-nnemeri,
Trăsnetul aci lovește, și greșit nu poate fi
Ca un snop de oțel cade în pulbere răsturnat.
Armăsarul său s-azvârle, se simte neînfrânat;
O piezișă căutătură p-al său stăpân aruncând,
Se-ntoarce, își pleacă capul, îl miroase lăcrimând.
Colo cade-un vechi războinic ce, crescut de luptător,
Patrie tabăra-i fuse, ș-armele al său amor.
El de nimic n-are-a plânge decât d-un steag îndrăgit
Murind, după el privește, după dânsul e mâhnit.
Moartea după-ntâmplări zboară în drumul său grozăvos
Unul piere-ntreg cu totul, altul, în țărână jos,
Ca un trunchi a cărui ramuri de secure cad trosnind,
Ale sale mădulare-și vede în bucăți sărind,
Care, târându-se încă pe pământul umedat,
Lasă după el șiroaie în praful cel sângerat.
Rănitul, pe care moartea jumătate l-a lovit,
În brațul unui prieten în zadar fuge ferit;
Amândoi d-o lovitură îmbrățișați sunt loviți,
Ș-amestecați împreună, amândoi sunt mulțumiți.
Însă în zadar plesnește trăsnetul neîmpăcat
Și-n taberi săgeți de flăcări plouă, varsă ne-ncetat.
Ca marea ce o despică un vas iute spumegat
Și napoi se-nchide iară pe urma ce a lăsat,
Astfel peste rânduri sparte la loc altele se pun,
Vin să înfrunteze moartea peste cei morți, și-i răzbun.
Dar omor fără răsplată s-aștepte se ostenesc
Taberele amândouă, ș-una-ntr-alta năvălesc,
Se-mping, se lovesc, pătrunde o ceată-n alta intrând
Ș-a lor amestecătură sângeros vifor nălțând;
În a cailor putere escadroanele se sparg,
Rândurile cele strânse se deschid, fac un loc larg;
Fierul peste fier lovește, focurile se-nfășor,
Din taberele izbite un fulger iese, un nor.
În valuri de fum silitra, în aerul zgomotat,
Arde, curge, bubuiește în șirul cel flăcărat;
Soarta lor este ascunsă sub desul, grozavul nor,
Ochii nu pot vedea încă izbânda sau moartea lor.
Precum când două torente ce la vale se pornesc
Din doi munți din împotrivă, se reped, se prăvălesc
În prăpastia cea strâmtă, vin gata a se sfădi,
Și tot într-aceeași vreme a se-mpinge, -a se izbi;
Unda lovește în undă, valurile se-nmulțesc,
Sar în sus, s-azvârlă-mpinse, se-ntărâtă, se-nvrăjbesc;
D-o pulbere umedoasă aerul e mestecat,
De vâjâiosul lor trosnet pustiul e tremurat;
Și-n șesul ce le-mpreună, a lor furii aducând,
Undele amestecate curg chiar în lupta lor stând.
Dar trăsnetul încetează. Ascultați!.. glas plângeros
Se nalță, se răspândește pe câmpul cel tânguios.
Arpa, trâmbița, cimbala, însoțite își unesc
Glasul lor cel de aramă și-mpreună tânguiesc;
Și p-ale vântului aripi treptat urcă și cobor,
Ne lasă-ale lor acorduri, țipătul celor ce mor.
L-al lor strălucit răsunet dealurile-ascult, răspund,
Simțirile-s fiorate, inimile se pătrund.
Și-n aerul care sună de glasul cel tremurând,
Parcă al morților suflet prin el s-aude trecând.
Soarele, totdeodată, risipind noru-n senin,
Cu o groază luminează locul cel de cărnuri plin
Și a lui galbenă rază strecurându-se-aci jos,
Desface râuri de sânge ochiului cel fioros.
Cai și care-n mii zdrobite, în drumul grozav zăcând,
Părți vii încă risipite ici și colo-n praf bătând,
Trupuri, arme sfărâmate, coifuri steaguri, mădulări
Grămezi de morți peste ele, sub ele, după-ntâmplări.

Walt Whitman - În Zori Pe Câmpul de Luptă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

O vedenie pe câmpul de luptă,
în zori vineții și tulburi;
Ieșisem devreme din cort, neputând să mai dorm,
Și pășeam liniștit în boarea proaspătă și rece
spre corturile ambulanței,
Zăresc pe brancarde întinse trei trupuri, lăsate
acolo, în singurătate,
Peste fiecare era aruncată o pătură mare, întunecată,
O pătură grea, cenușie, făcută s-acopere bine,
s-acopere tot.
Curios, mă opresc lângă ei în picioare, tăcut,
Apoi cu blândețe ridic doar un colț din pătura
ceea, cât doar chipul să-i văd, chipul
celui dintâi, mai de-aproape;
Cine ești, omule vârstnic? Atât de slab ești, de
groaznic cu părul tău alb
și cu ochii ieșiți din orbite!
Cine ești, camarade iubit?
Pe urmă și la al doilea trec – dar tu cine ești,
băiețaș, dragul meu băiețaș?
Cine ești cu obrajii tăi încă înfloriți?.
Și trec la al treilea – un obraz nici de copil, nici
de bătrân, liniștit de nespus și frumos
ca un chip alb-gălbui de ivoriu?
Pe tine cred că te cunosc, om tânăr – cred că
obrazul acesta e chipul Mântuitorului
însuși,
Mort dumnezeiesc, frate cu toți, care aici fu răpus
încă o dată.