Paul Celan – Cămașa Morților
Ce tu țesut-ai din ceva ușor,Eu port în cinstea pietrei.Când țipetele-n beznă leTrezește, ele adie.Ades, când am a mă bâlbâi,Face uitate falduri,Și cel ce sunt îi iartăCelui care-am fost.Dar Domnul haldelorÎși bate ne-nțeleasa tobă,Și cum un fald cădea,Întunecatul fruntea o-ncrețește.