calomnie – Versuri.pro

Menelaos Ludemis - Calomnie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Întocmai. Concluzia a fost clară:
„Era vorba de un accident de circulație”:
Și prin urmare… Nu sunt justificate
Strigătele zgomotoase ale plebei.
„Până când o să ne omoare?” etc., etc.
Până când? E simplu,
Până când vor exista vehicole.
Doriți să scăpați pentru totdeauna
De acțiunea roților?
Înlocuiți-le cu căruțe
Sau – și mai bine – cu trăsuri,
Care erau atât de pitorești.
Deși ar fi de preferat
Nobilele patrupede,
Ca, de exemplu, măgărușul
Cu care a intrat călare în Ierusalim
Scumpul nostru Iisus Cristos –
Și totuși l-au omorât.
Dar Presa
(Paranteză: Rețineți:
Această presă într-o zi
O să devină ștreang
Pentru gâtul nostru.)
Presa insistă că
Accidental a fost premeditate.
Crime „premeditate” însă nu există.
Prin urmare era omucidere.
Dar de unde ajung la o asemenea concluzie?
Pentru că, conducătorul cică
Era membru al sindicatului crimei.
Dar ce? O să interzicem acum
Și… sindicalismul?
Bună și asta, zău!
Bine că a intervenit justiția supremă
Care, după cum știm cu toții –
Funcționează în mod indiscutabil
Și a pus punctul pe i.
(A dat și o lecție presei.)
„Domnilor! După cum s-a dovedit,
Greșeala n-a fost a conducătorului
Era a… autovicolului!”
Asta mai zicem și noi!..
Versiune românească de Menelaos Ludemis

Ingeborg Bachmann - Discurs și Calomnie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Să nu iasă din gura noastră
cuvânt care însămânțezi balaurul.
Ce-i drept, aerul e umed și greu,
dospită și acrită spumegă lumina,
și peste mlaștină atârnă negru roiul de țânțari.
Cucuta bea cu drag.
O blană de pisică stă întinsă,
șarpele o sâsâie,
scorpionul vine dansând.
În urechea noastră nu intră,
zvon al vinovăției altora,
cuvânt, mori în mlaștină,
unde zemuie băltoacă.
Cuvânt, fii cu noi
de-o gingașă răbdare
și nerăbdare. Acestui semănat
să i se pună capăt!
Pe animal nu-l învinge cel care sunetul său îl imită.
Cel care dezvăluie taina patului său își batjocorește toată iubirea.
Bastardul cuvântului slujește vorbei de duh, spre sacrificarea unui nebun.
Cine îți cere părerea despre acest străin?
Și de-o spui necerută, noapte de noapte te du
cu puroaiele lui la picioare, mai departe, te du! Și nu te mai întoarce vreodată.
Cuvânt, fii din noi,
eliberat, limpede, frumos.
Sigur vei înceta cândva
să te mai tot ferești.
(Racul se retrage
cârtița doarme prea mult
apa moale dizolvă
varul ce pietre întărea.).
Vino, bunăvoință în sunet și suflare,
întărește această gură
când slăbiciunea ei
ne îngrozește și ne înfrânează.
Vino și nu te trăda
pentru că suntem în ceartă cu atâtea rele.
Înainte ca sângele balaurului să apere adversarul,
această mână va cădea în foc.
Cuvânt al meu, salvează-mă!

Anna Ahmatova - Calomnia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Calomnia pretutindeni m-a tot însoțit.
Pasu-i târâtor până și în somn l-am auzit
Și în orașul mort sub cerul cu-apucături haine,
Căutând, rătăcit, loc de mas, fărâmă de pâine.
Și refracția ei arde în toți ochii deodată,
Ba ca trădarea, ba ca spaima nevinovată.
Nu mă tem de ea. La orice nouă provocare
Ripostez pe potrivă, demnă, necruțătoare.
Dar fatala zi deja mi-o prezic, e în preajmă, –
În zori vor veni la mine prietenii să mă vadă
Și mi-or deranja dulcele somn cu bocetul lor,
Iar pe piept mi-or pune iconița cu auriu ozor.
Necunoscută de nimeni atunci și ea va intra
Și la patul meu cu neobosita gură a sa
Va tot număra obidele care n-au existat,
Împletindu-și vocea cu prohodul psalmodiat.
Și toți vor pricepe: nerușinata prinde-a aiuri,
Încât vecin la vecin nu va-ndrăzni a privi,
Pentru ca în strașnic vid trupul meu să cadă,
Pentru ca sufletu-mi să ardă ultima dată
Cu neputință terestră, zburând spre-al zilei zorit,
Cu sălbatică milă pentru pământul părăsit.

William Shakespeare - Sonetul LXX: Că Tu Ești Blamat Nu Va Fi Defectul Tău

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nu-i vina ta că ai să fii blamat,
Tot ce-i splendid de bârfă e atins;
Al frumuseții dar e suspectat,
Precum un corb zburând prin paradis.
Fii bun, căci calomnia consfințește
Valoarea, tu de timp fiind curtat;
Viermele numai muguri dulci țintește,
Iar tu ești tânăr, pur și nepătat.
Ai depășit ispitele cu bine,
Fie neasaltat, fie-nvingând;
Dar lauda la nesfârșit nu ține
Cât să oprească-al pizmei val crescând.
Dacă n-ai fi de rele suspectat,
Peste iubiri ai fi doar tu-mpărat.