Cain si Abel – Versuri.pro

Jorge Luis Borges - Adam Izgonit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Grădină-a fost ori simplă-nchipuire?
Ca mângâiere-n ceas de asfințit,
Mă-ntreb dacă trecutul stăpânit
Cândva de-acest Adam, azi slab de fire,
N-a fost cumva vrăjită-nșelăciune
A Celui mult visat. Ce imprecis
E-n amintire blândul Paradis!
Dar știu că este și că nu apune,
Nu-i pentru mine. Zgrunțuros ogor
Pedeapsă mi-e. Și vrajbă necurmată.
Cain și Abel și urmașii lor.
Iubirea însă ai primit-o-n dar
Și-ai cunoscut, în clipa luminată,
Grădina vie, pentru-o zi măcar.

Palaghia Eduard Filip - Cain și Abel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

„Copiii mei, ce veți aprinde ofrande”,
și-a început Adam povestea, gol cu firea,
„nu eu sunt cel care-a tocmit Zidirea,
nu mie-mi cântă ploaia sarabande!
Tocmit fusese Edenul, de Cel,
care suflase-asupră-mi duh de viață,
înnobilându-mă cu suflet de paiață
și-ncă aveam în trup un blând șrapnel,
cu-arome brumării, de mugur de ceață.
În fiecare noapte, când din stele
pe bolți îmi apărea o candelă cu mir,
Eu asecundeam în coapsa-mi, ca un zbir,
vestigiile nenăscutei. Toate-acele
sclipiri, care-mi umpleau de vânt rărunchii,
de-aromele smochinului cu roade,
tot ce-alunga, din răsărituri fade,
dulceața care-mi îneca genunchii.
Duceam în mine zvonul de femeie,
cu presimțiri de umbre și jeratic,
eram când armăsar, când trup molatic,
un crin răpus pe-un rug de orhidee.
Și n-am putut să duc, eram prea-ntreg,
se poticneau de mine galaxii,
nășteam lăuntru-mi, tumultuos, copii,
irumperi de lumin’aș fi putut să leg,
eram o simfonie de explozii
plutind pe orizonturi, împletite,
zvâcneam cu spasme, aruncând pirite
din care se vor întrupa Irozii…
Și-apoi căderea, trup în două,
acoperit de brume, șerpuit, bucăți din Tot pe drumul pietruit
și Lumea asta, care-și spune Nouă!”

Paul Sava - Epilog

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Epilog.
Eu trebuia să fi murit de mult,
cum alții, mulți, mi-au luat-o înainte.
Dar fiindcă viața mi-am trăit așa,
îmi dete soarta prea generoasă,
sau haină (cine știe?),
să mai trăiesc înc-un bacșiș de câțiva zece ani.
A fost pedeapsă, fuse recompensă?
Nici eu nu știu;
fiindcă eu,
în viață,
am fost doi:
Cain și Abel într-un singur trup.
Gordes, 17 august 1993
Paul Sava – LACRIMI USCATE

Ion Miloș - Progresul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mușcând din fructul oprit
Adam a pierdut raiul
Dar a creat omenirea
Furând focul
Prometeu a pierdut Cerul
Dar a luminat omenirea
Omorându-și fratele
Cain
Și-a ridicat standardul de viață

Nichita Danilov - Cain

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ninge sau poate plouă
peste un câmp de cadavre.
Ninsoarea e neagră și umedă,
ploaia e neagră și rece.
Prin ninsoare sau poate prin ploaie
trece un om foarte slab
cu o pelerină roșie.
Omul e înalt și fața lui este roșie.
Omul e alb sau poate negru,
dar fața lui este roșie.
Păsări roșii sau poate negre
se rotesc peste creștetul lui și țipă.
Ninge sau poate plouă
peste un câmp de cadavre.
– Caine, Caine,
ce face fratele tău Abel?
– Fratele meu
jertfește un miel roșu,
privind peste câmpul semănat de cadavre.
Pe câmp plouă sau poate ninge.
Ninsoarea e neagră și umedă
și ploaia e neagră și rece.
Deasupra lui veghează
în liniște Domnul.
– Caine, Caine,
de ce l-ai înjunghiat pe fratele tău Abel,
Caine?.
– Taci și ascultă,
fratele meu Abel jertfește un miel roșu,
privind câmpul semănat de cadavre.
Deasupra lui veghează
în liniște Domnul.
Ninge sau poate plouă
peste un câmp de cadavre.
Ninsoarea e neagră și rece
și ploaia e neagră și umedă.
Prin ninsoare sau poate prin ploaie
un om stă îngenuncheat în fața unui câmp de cadavre.
Fața lui este albă sau neagră,
dar expresia ei este tristă.
Ochii lui sunt albaștri sau negri,
dar expresia lor este tristă.
Părul lui e blond sau poate negru,
dar fața lui este tristă.
– Caine, Caine,
de ce ești așa negru,
Caine?
– Taci și privește,
fratele meu Abel jertfește un miel roșu
pe câmpul semănat de cadavre.
Peste el ninge sau poate plouă.
Ninsoarea e neagră și umedă
și ploaia e neagră și rece,
deasupra lui veghează în liniște Domnul.
Plouă sau poate ninge
peste un câmp de cadavre.

Nord - Cain Seamănă cu El Însusi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

E răul din mine: are coasa tocită, urlă, recită, e beat și mai bea.
Deși abia plecase la drum, deși avea loc să se-ascundă
Sub egidă. Regina mea, cazi acum…
Sunt nebunul tău, dar nu doar al tău. „Iartă-mă”
Ai spune tu fără sunetul cerului roșu ce-mbracă tunetul.
Mie – cap sec orbit de pistolul tău cu coapse.
Părinți păcătoși! Am căutat să m-alinți în
Ochii Lui storși. În ochii mei cosi fructul înapoi din coji.
Înapoi până ce pământul se dă la o parte
Și rămân doar ape nedespărțite. Ca noi.
Simt sângele meu: ghețar lunecând, viu pe dinăuntru.
Simt sângele altcuiva: cald, mort pe dinafară.
Azi e ziua Judecătorului și tu n-ai avut
Decât pe tine să I te aduci, la picioare I te arunci:
O Eva modernă, și-a lăsat Adamul acasă dormind
Nebănuitor c-un bilet pe pernă. O, Eva eternă!
Acum e rândul meu să râd și când spun „acum” spun „acum când
Copii dorm”, în sfârșit, unul visează, celălalt nu.
Și motivul pentru care Cain nu seamănă decât cu el e
Că n-a mai rămas nimeni. De parc-ar fi fost vreodată cineva…