Brâncoveanu – Versuri.pro

Odyssey - Elegia Lui Brâncoveanu Constantin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Caii lui din sânge frâiele au rupt
Și-au luat-o-n goană înspre maluri
Iar lumina de pe cer s-a frânt
Iarăși luna s-a-necat în valuri.
Tulburi, ochii cailor rupeau zenit
Cum se rup petale din sulfine
Și priveau miloși spre infinit
Trupul lui de Brâncovene Constantine
Hai nai nai nai nai nai na..
Parcă numai glasul lui putea
Să-i mai întoarcă, să-i mai țină-n frâie
Glasul lui, cel rupt, care murea
Cum se rupe ciocârlia-n grâie

Floarea Calota - De La Alba Din Cetate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

De la Alba din cetate,
Frați ai mei, trimit o carte
Către țară și-alte lumi
Unde viețuiesc români
Scrisă cu scântei din soare
Pentru România Mare,
Scrisă cu plânsul țărânii
Ce nu-i iartă pe păgânii
Ce ne calcă pe morminte
Și pe sfintele cuvinte.
Sunați, buciume, din deal
Să-l treziți pe Decebal,
Inima lui mare bate
Ca o tobă de cetate
Și îi cheamă în Ardeal
Pe toți domnii ăstui neam:
Brâncoveanu Constantin
Domnul blând și bun creștin
Este-aici cu-ai săi feciori
Peste veac luminători.
Domnul nostru întru-unire,
În dreptate și simțire
Mihai Vodă cel Viteaz
Este-aici cu suflet treaz,
E și Horea-al moților,
E și Craiul Munților,
Este-aici Ștefan cel Mare
Ce-a lăsat în grijă mare
Paza sfintelor hotare
Cât o fi pământ sub soare.

Aurel Rau - Portret În 1696

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Constantin Brâncovean are 42 de ani.
Coroana nu-i stă pe cap ci pe masă; la mâna dreaptă
distingi inel de rubin
și sunt atât de triști ochii
de ctitor
în muntele Sinai:
îl vor trece
în rândul sfinților recile iatagane ce-și fierb oțelul
în Țarigrad
în mărit Țarigrad
pe când pe viață
și pe moarte zoresc cioplitorii-n piatră,
zugravii greci..
1972

Vasile Alecsandri - Constantin Brâncoveanu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Brâncoveanu Constantin,
Boier vechi și domn creștin,
De averi ce tot strângea
Sultanul se îngrijea
Și de moarte-l hotăra,
Căci vizirul îl pâra.
Într-o joi de dimineață,
Zi scurtării lui de viață,
Brâncoveanu se sculă,
Fața blândă el spală,
Barba albă-și pieptănă,
La icoane se-nchină,
Pe fereastră-apoi câtă
Și amar se spăimântă!
„Dragii mei, cuconi iubiți!
Lăsați somnul, vă treziți,
Armele vi le gătiți,
Că pe noi ne-a-nconjurat
Pașa cel neîmpăcat
Cu ieniceri, cu tunuri mari
Ce sparg ziduri cât de tari!”
Bine vorba nu sfârșea,
Turcii-n casă iurusea,
Pe țuspatru mi-i prindeau
Și-i duceau de-i închideau
La Stambul, în turnul mare
Ce se-naltă lângă mare,
Unde zac fete domnești
Și soli mari împărătești.
Mult acolo nu zăcea,
Că sultanul îi aducea
Lângă foișorul lui
Pe malul Bosforului.
„Brâncovene Constantin,
Boier vechi, ghiaur hain!
Adevăr e c-ai chitit
Pân-a nu fi mazilit,
Să desparți a ta domnie
De a noastră-mpărăție?
Că de mult ce ești avut,
Bani de aur ai bătut
Făr-a-ți fi de mine teamă,
Făr-a vrea ca să-mi dai seama!”
„De-am fost bun, rău la domnie,
Dumnezeu singur o știe;
De-am fost mare pe pământ,
Câtă-acum de vezi ce șanț!”
„Constantine Brâncovene!
Nu-mi grăi vorbe viclene.
De ți-e milă de copii
Și de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creștinească
Și te dă-n legea turcească.”
„Facă Dumnezeu ce-a vrea!
Chiar pe toți de ne-ți tăia,
Nu mă las de legea mea!”
Sultanul din foișor
Dete semn lui imbrohor.
Doi gelați veneau curând,
Săbiile fluturând,
Și spre robi dacă mergeau,
Din cuconi își alegeau
Pe cel mare și frumos,
Și-l puneau pe scaun jos,
Și cât pălă repezea,
Capul iute-i reteza!
Brâncoveanu greu oftă
Și din gură cuvântă:
„Doamne! Fie-n voia ta!”
Cei gelați iarăși mergeau
Și din doi își alegeau
Pe cel gingaș mijlociu,
Cu păr neted și gălbiu,
Și pe scaun îl puneau
Și capul îi răpuneau!
Brâncoveanu greu oftă
Și din suflet cuvântă:
„Doamne! Fie-n voia ta!”
Sultanul se minuna:
Și cu milă se-ngâna:
„Brâncovene Constantin,
Boier vechi și domn creștin!
Trei cuconi tu ai avut,
Din trei doi ți i-ai pierdut,
Numai unul ți-a rămas.
Cu zile de vrei să-l las,
Lasă legea creștinească
Și te dă-n legea turcească!”
„Mare-i Domnul-Dumnezeu!
Creștin bun m-am născut eu,
Creștin bun a muri vreu…
Taci, drăguță, nu mai plânge
Că-n piept inima-mi se frânge,
Taci și mori în legea ta
Că tu ceru-i capătă!”
Imbrohorul se-ncruntă,
Gelatii se năintă
Și pe blândul copilaș,
Dragul tatei fecioraș,
La pământ îl aruncau
Și zilele-i ridicau.
Brâncoveanu greu oftă
Și cu lacrimi cuvântă:
„Doamne! Fie-n voia ta!”
Apoi el se-ntunecă,
Inima-i se despică,
Pe copii se aruncă,
Îi bocea, îi sărută,
Și turbând apoi strigă:
„Alelei! Tâlhari păgâni!
Alei! Voi feciori de câini!
Trei cuconi ce am avut,
Pe tustrei mi i-ați pierdut,
Dare-ar Domnul-Dumnezeu
Să fie pe gândul meu
Să vă ștergeți pe pământ
Cum se șterg norii la vânt,
Să n-aveți loc de-ngropat,
Nici copii de sărutat!”
Turcii crunt se oțereau
Și pe dânsul tăbărău,
Haine mândre-i le rupeau,
Trupu-i de piele jupeau,
Pielea cu paie-o umpleau,
Prin noroi o tăvăleau,
Și de-un paltin o legau
Și râzând așa strigau:
„Brâncovene Constantin,
Ghiaur vechi, ghiaur hain!
Casca ochi-a te uita
De-ți cunoști tu pielea ta?”
„Câini turbați, turci, lifta rea!
De-ți mânca și carnea mea,
Să știți c-a murit creștin
Brâncoveanu Constantin!”

Balada Lui Brancoveanu - Elvis Asan

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Într-o joi de dimineață,
Ziua scurtării lui din viață,
Brâncoveanul se scula,
Fața blândă el spăla.
Barbă albă-și pieptăna,
La icoane se închina,
Pe fereastră el căta
Și amar se spăimânta:
Dragii mei, coconi iubiți,
Lăsați somnul, vă treziți;
Armele vi le gătiți,
Că pe noi ne-a-nconjurat
Pașa cel neîmpăcat,
Ieniceri cu tunuri mari
Ce sparg ziduri cât de tari.

Bine vorba nu sfârșea,
Turcii-n casă năvălea,
Pe toți patru mi-i prindea
Și-i ducea de-i închidea;
La ‘Stambul, în turnul mare
Ce se-nalță lângă mare,
Unde zac fete domnești
Și soli mari împărătești.
Mult acolo nu zăceau,
Că sultanu-i aducea
Lângă foișorul lui
Pe malul Bosforului.

Brâncovene Constantine,
Boier vechi și domn creștin,
Adevăr e c-ai gândit
Pân’ a nu fi mazilit,
Să desparți a ta domnie
De a noastră-mpărăție,
Că de mult ce ești avut
Bani de aur ai bătut,
Far’ a-ți fi de mine teamă,
Far’ a vrea ca să dai seamă.

De-am fost bun, rău la domnie,
Dumnezeu singur o știe,
De-am fost mare pe pământ
Cată-acu de vezi ce sunt.

Constantine Brâncovene,
Nu-mi grăi vorbe viclene.
De ți-e milă de copii,
Și de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creștinească
Și te dă-n legea turcească.

Facă Dumnezeu ce-o vrea,
Chiar pe toți de ne-ați tăia,
Nu mă las de legea mea.

Sultanul din foișor
Dete semn lui îmbrohor
Doi gealați veneau curând
Sabiile fluturând
Și spre loc dacă mergeau
Din coconi își alegeau
Pe cel mare și frumos
Și-l puneau pe scaun jos;
Și când spada repezea,
Capul iute-i reteza,

Balafa - Elvis Asan

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Bine vorba nu sfârșea,
Turcii-n casă năvălea,
Pe toți patru mi-i prindea
Și-i ducea de-i închidea;
La ‘Stambul în turnul mare
Ce se-nalță lângă mare,
Unde zac fete domnești
Și soli mari împărătești.
Mult acolo nu zăceau,
Că sultanu-i aducea
lângă foișorul lui
Pe malul Bosforului.

Brâncovene Constantine,
Boier vechi și domn creștin,
Adevar e c-ai gândit
Pân’ a nu fi mazilit,
Să desparți a ta domnie
De a noastră-mpărăție,
Că de mult ce ești avut
Bani de aur ai bătut,
Far’ a-ți fi de mine teamă,
Far’ a vrea ca să dai seamă.

De-am fost bun, rău la domnie,
Dumnezeu singur o știe,
De-am fost mare pe pământ
Cată-acu de vezi ce sunt.

Constantine Brâncovene,
Nu-mi grăi vorbe viclene.
De ți-e milă de copii,
Și de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creștinească
Și te dă-n legea turcească.

Facă Dumnezeu ce-o vrea,
Chiar pe toți de ne-ați tăia,
Nu mă las de legea mea.

Sultanul din foișor
Dete semn lui imbrohor
Doi gealați veneau curând
Sabiile fluturând
Și spre loc dacă mergeau
Din coconi își alegeau
Pe cel mare și frumos
Și-l puneau pe scaun jos;
Și când spada repezea,
Capul iute-i reteza.

Balade Populare - Balada Lui Constantin Brâncoveanu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

„Dragii mei coconi iubiți,
Lăsați somnul, vă treziți.
Armele vi le gătiți
Că pe noi ne-a-nconjurat
Pașa cel neîmpăcat,
Ieniceri cu tunuri mari,
Ce sparg ziduri cât de tari”.
Bine vorba nu sfârșeau
Turcii-n casă năvăleau
Pe toți patru mi-i prindea
Și-i ducea de-i închidea
La Stambul, în Turnul Mare
Ce se-nalță lângă mare,
Unde zac fete domnești
Și soli mari împărătești.
Mult acolo nu zăcea
Că sultanul îi aducea
Lângă foișorul lui,
Pe malul Bosforului.
„Brâncovene Constantin,
Boier vechi și domn creștin
Adevăru-i c-ai chitit
Pân’ a nu fi mazilit
Să desparți a ta domnie
De a noastră-mpărăție,
Că, de mult ce ești avut,
Bani de aur ai bătut
Făr’ a ști de mine teamă,
Făr’ a vrea ca să-mi dai seamă?”.
„De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o știe.
De-am fost mare pe pământ
Cat-acum de vezi ce sunt!”.
„Constantine Brâncovene,
Nu-mi grăi vorbe viclene,
De ți-e milă de copii
Și de vrei ca să mai fii
Lasă legea creștinească
Și te dă-n legea turcească!”.
„Facă Dumnezeu ce-o vrea,
Chiar pe toți de ne-ați tăia
Nu mă las de legea mea!
Facă Dumnezeu ce-o vrea,
Chiar pe toți de ne-ați tăia
Nu mă las de legea mea!”.
Sultanul din foișor
De-te semn la Imbrohor.
Doi gealați veneau curând
Săbiile fluturând
Și spre robi dacă mergeau
Din coconi își alegeau
Pe cel mare și frumos
Și-l puneau pe scaun jos
Și pala-i repezea
Capul iată-l reteza,
Brâncoveanu greu ofta
Și din gură cuvânta:
„Doamne, fie voia Ta!”.
Gealații iarăși mergeau
Și din doi își alegeau
Pe cel gingaș, mijlociu
Cu păr neted și gălbiu
Pe scaun îl punea
Și capul îi reteza.
Brâncoveanu greu ofta
Și din gură cuvânta:
„Doamne, fie voia Ta!”.
Sultanul se minuna
Și cu milă se-ngâna:.
„Brâncovene Constantin,
Boier vechi și domn creștin
Trei coconi tu ai avut
Din trei, doi ai pierdut
Numai unul ți-a rămas
Cu zile de vrei să-l las
Lasă legea creștinească
Și te dă-n legea turcească!”.
„Mare-i Domnul Dumnezeu
Creștin bun m-am născut eu
Creștin bun a muri vreu.
Mare-i Domnul Dumnezeu
Creștin bun m-am născut eu
Creștin bun a muri vreu.
Taci, drăguță, nu mai plânge
Că-n piept inima-mi se frânge
Taci și mori în legea ta
Că tu ceru-i căpăta!”.
Imbrohorul se-ncrunta
Gealații se-nainta
Și spre blândul copilaș
Dragul tatii fecioraș
La pământ îl arunca
Și zilele-i ridica.
Brâncoveanu greu ofta
Și cu lacrimi cuvânta:
„Doamne, fie voia Ta!”.
Apoi el se-ntuneca
Inima-i se despica
Pe copii se arunca
Îi bocea, îi săruta
Și turbând, apoi striga:.
„Alelei, tâlhari păgâni
Alelei, feciori de câni,
Trei feciori eu am avut
Pe toți trei mi i-ați pierdut!
Dar-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu,
Să vă ștergeți pe pământ
Cum se șterg norii de vânt.
Să n-aveți loc de-ngropat
Nici copii de sărutat!”.
Turcii crunt se oțeleau
Și pe dânsul tăbărau:
„Câini turbati, turci, liftă rea
De-ați mânca și carnea mea
Să știți c-a murit creștin
Brâncoveanu Constantin!.
Să știți c-a murit creștin
Brâncoveanu Constantin!”