bozordjmer – Versuri.pro

Firdousi - XVII 2 Kesra Nurșivan Nușirvan Dădu un Praznic în Cinstea Mubezilor. Sfaturile Lui Bozordjmer

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Iată că veni şi ziua-n care şahul porunci
meselor să se întindă şi-i pofti pe cei mubezi,
ştiutori şi-având dorinţa încă de-a mai învăţa,
şi-având darul agrăirii, ageri, veghetori fiind.
Cei mubezi treziţi în cuget, oameni care-au cercetat
căile atotştiinţei, se înfăţişară toţi,
şi când se sfârşi ospăţul ei cerură-n cupe vin
bând să-şi mai înveselească duhul lor înseninat.
Plin de prevedere şahul zise celor înţelepţi:
„Dezveliţi-mi voi comoara tainicei înţelepciuni;
fiecare să-mi arate tot ce-n parte a-nvăţat,
şi plăcere îmi va face.” Dintre cărturari, acei
grăitori, plini de-ndrăzneală se porniră-a glăsui
dinaintea celui care îi rugase pe-nvățați.
Bozordjmer, când pe-ndelete cuvântările-ascultă
şi văzu că şahu-aminte ia la-măţătura lor,
binecuvîntări i-aduse, se sculă grăind astfel:
„O, stăpân a tot ce este şi dirept şi-adevărat,
fie ca întreg pământul să ţi se aştearnă rob
lângă tronul tău de fildeş, fie ca întregul cer
să lumine prin lumina dată de coroana ta!
Pentru că le dai poruncă mare robilor supuşi
să-şi dezlege limba-n gură, voi vorbi, cu toate că,
încă-s neluat în seamă şi în cele ce le ştiu
sunt pe cea din urmă treaptă. N-o să fie chiar certat
cărturarul ce-şi dezleagă limba-n faţa lui Kesra.”
Şahul îl privi zicându-i: „De ce, oare, -ar rămânea
tăinuită-nvăţătura?” Tânăru-şi desfăşură
marea artă a grăirii, şi cuvântul său făcu
lumea şi mai luminoasă. Harul său de a grăi,
sfaturile-i înţelepte-nlănţuiră pe muhezi.
Începându-şi cuvântarea se-ntrecu-n a-l preamări
pe Stăpânu-atotputernic. Zise-apoi: „Strălucitor
este duhu-acelui care spune tîlcul lui adînc
în puţine vorbe; însă cel cu duh nechibzuit
vorbe multe ne înşiră, şi când lungi precuvântări
despuiate sunt de tâlcuri, oamenii-l dispreţuiesc.
Împlineşte-ţi datoria, de ambiţii tu să fugi,
căci şederea pe-astă tină-i trecătoare şi noi toţi
trecem unii după alţii; de-am fi fost nemuritori,
mulţi s-ar fi făcut stăpânii lumii pe acest Pământ.
Nu-i nimic mai bun în viaţă decât omenirea şi
întru-aceasta nici ştiinţa nu ţi se va-mpotrivi.
Începutul de dreptate-i să-l cunoşti pe Cel-de-Sus,
de-l cunoşti atuncea fi-va rău în el de nu te-ncrezi.
Tot ce este-n om lumină vine de la bunul simt,
şi ar trebui să plângem bezna-atâtor stricăciuni.
Inima oricui e sclavă-a uneia dintre dorinți
şi de-aici se trage firea fiecărui muritor.
Toți în lume-au osebite firi, dar trebuie ca tu
să te-ohişnuieşti cu toate. Cel ce-n treapta lui e sus,
chinuie-se să se nalțe şi mai sus; dar cel mintos,
înteleptul şi acela ce-n lăuntru-i mulțumit —
țin ei de această lume pământeană doar prin trup,
iar de-ailalta doar prin cuget. Nu te frământa de loc
după ceea ce n-atins-ai; asta-i boală pentru duh,
pentru trup e suferință. Vlaga naşte cinstea-n om,
iar pierzania, minciuna, doar din slăbiciune-i vin.
Despuiat de-ți este duhul de ştiintă, -atuncea fă-ți
o podoabă din tăcere; dacă te încrezi prea mult
în știința-ți, ea-i va smulge minții tale orice drept
de a-ți fi cârmuitoare. E bogat acela ce
nu e lacom, şi-i ferice omul care-i cumpătat.
Bunătatea-i sora minții; mintea e un diadem
pe a sufletului frunte. E mai bine-un înțelept
să ți-l ai duşman de moarte decât un prieten prost.
E bogat acel ce este mulțumit şi ține-n frâu
lăcomia şi-anevoia. Dacă-atât eşti de umil
încât vrei şi de la alții să înveți, atuncea tu
asculta-vei de cuvântul celor care multe ştiu.
Omul care îşi rosteşte fără şir părerea sa,
nu va izbuti în faptă. Cel ce a uitat ceva
ce ştia, taie dreptul limbii sale de-a grăi.
De-ai în mână bogăție, aur şi argint şi cai
cu podoabe aurite, cheltuieşte cumpănit,
nici nu-ți risipi averea dar nu fi nici prea zgârcit.
Când un om cu judecată ține-se cât mai ferit
de vrăjmaşul său, şi-l face preaumila slugă-a sa.
Cine-şi face datoria cu al vieții sale preț,
află că din lupta vieții va ieşi învingător.
Nu rosti cuvânt zadarnic, căci acesta e un foc
care-ți va aduce fumul; să nu-ți pui în gând nicând
ceea ce-i cu neputință, căci nu poți să găureşti
fierul cu un strop de apă. Şahul care-i cărturar
fi-va și umil deapururi. Omul ce cunoaşte-adânc
lucrurile zămislite de al lumii Ziditor —.
e deasupra sorții rele; preamări-va şi mai mult
pe Judecătorul lumii şi din pieptu-i va zvârli
ale divului ispite; se va înfrâna la tot
ceea ce nu trebuieşte şi nicicând n-o tulbura
ceea ce netulburat e. Numai către Cel-de-Sus
pân’ la urmă ne întoarcem, căci el, zi de zi, ne dă
pâine şi ni-i bun părinte ce ne dăruie belşug.”

Firdousi - XVII Kesra Nușirvan (Șahia Lui A Durat Patruzeci Și Opt De Ani) Nurșirvan Avu Un Vis Și Bozordjmer Veni La Curte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Povesti-vă-voi acuma ceva vesel, depănind
a lui Bozordjmer poveste. Te ferește să socoti
visurile drept năzghîtii; află că proorocesc.
Notă informativă :
Bozordjmer înseamnă în persană – Cel pe care îl iubim mult ;
un înțelept care a ajuns vizirul lui Nușirvan
și dascălul fiului acestuia, Hormozd.
mai cu seamă când le vede însuși șahul lumii și
duhu-i luminos le-alege; zodiile se-ntrunesc
și țin sfat pe crugul Lunii, și cuvintele în zbor
li se-mprăștie pe cruguri și senine duhuri văd
viitoru-ntreg în vise, cum vedem că se răsfrâng
flăcările într-o apă într-o noapte adormi
șahul Nușirvan; la minte pârguit era și treaz,
plin de vlagă tinerească; el văzu în vis crescând
lângă tronu-i, dinainte, un copac împărătesc
inima-ncântându-i. Șahul, muzică și cântăreți
porunci să i se-aducă; dar în locul hărăzit
pentru tihnă și plăcere se-așeză un porc mistreț
colfii ascuțiți sticlindu-și; vru la praznic să ia loc
si ceru să bea din cupa șahului Nușiravan.
Și când Soarele în semnul Taurului se-nălță
și-ale ciocârliei triluri răsunară-n patru zări,
șahul se sui pe tronu-i, îngrijat, mâhnit de vis.
Fu chemat cel ce dezleagă visele, și lângă tron
se-așezară-ai Curții; șahul povesti la cei mubezi,
sfetnici buni, ce-n vis văzuse. Meșterul tălmăcitor
nu știu ce să răspundă, căci nicicând nu auzi
de-un asemeni vis și omul neștiință arătând,
de-orice grea învinuire mi se puse la-adăpost.
Șahul, nici o tălmăcire neprimind de la-nvățat,
căută, cuprins de grijă, un alt mijloc. El mână
peste tot mubezi ce-s oameni chibzuiți și iscusți
veșnic treji în al lor cuget; c-o lădiță de argint
șahu-i dărui în parte, multe de la ei sperând,
când din lume s-or întoarce; fiece lădiță-avea
zece mii derhami năuntru să le fie de-ajutor
pentru-a căuta în lume-un cărturar ce-i priceput
visele să tălmăcească și-i atoateștiutor,
și va tălmăci și visul șahului, și va scotea
taina din ascunzătoarea-i, omul căruia-i va da,
plină de arginți, lădița, peste-arginți adăugând
mulțumirile acelui șah pe lume-atotstăpân.
Cei mubezi isteți porniră-n cele patru zări fiind
învățați, la minte ageri. Unul dintre-acești trimiși
se numea Azad Serv; merse de la curtea șahului
pân’ la Merv, și pretutindeni prin cetate cercetă
până când văzu anume un mubed ținând în mâini.
Zend-Avesta deslușind-o la câțiva învățăcei,
cu asprime și turbare, și cu izbucniri în glas.
Dinaintea lui, un tânăr mai săltat decât ceilalți
învăța din Zend-Avesta; se numea el Bozordjmer.
Ișt ţinea cu înfocare ochii-n carte cufundați
și-ntrecea-n învățătură pe ceilalți învățăcei;
el odraslă-era de oameni cărturari din tată-n fiu.
Cel mubed și-mpinse calul spre-acest loc și întrebă
pe învățător de visul șahului Nușiravan.
Dar cel dascăl de scriptură îi răspunse-ntărâtat:
„Nu e treaba mea aceasta; eu mă țin, spre-a ști ceva,
doar de Zend și-nvățătura-i o arăt acestor ţânci
însă nu-ndrăznesc a merge mai departe.” Bozordjmer
auzind aceste vorbe, se-nciudă și ochi nălțând
către dascăl: „Asta este pe măsura-mi; mă pricep
viselor să fiu tălmaciul.” Însă al Avestei om
scoase-un strigăt împotrivă-i: „Ai sfârșit cu cartea ta?
Dacă mi te pui de-acuma visele să tălmăcești,
cum îți vei hrăni cu visuri pântecul înfometat?”
Dar trimisu-i zise astfel: „O, tu, omule mintos
poate că-n știința asta el este stăpân și-atunci
nu-l disprețui atâta. De rotirea-acestei sorți
ce știi oare? Nu veșmântul îl arată pe un om;
poate că — mai știi? — norocul ăstui tânăr a-nceput
să sporească-n strălucire; nu tu, soarta la-nvățat.”
Dar se mânie-nvățatul și-i strigă lui Bozordjmer:
„Zi ce știi!” Învățăcelul îi răspunse: „Voi vorbi
numai șahului în față când mă va fi așezat
lângă tronu-i, dinainte.” Cel trimis îi dărui
cal și-arginți, tot ce se cade pentru drum a-l pregăti
și plecară împreună către Merv gonind grăbiți
precum potârnichi prin crângul tufelor de trandafiri.
Și-astfel drumețind ei vorba-aduseră și despre șah,
de puterea-i și mărirea-i, de coroană și de tron,
și ajunseră în dreptul unde apă au găsit;
vremea cum era de masă și odihnă, de pe cai
coborâră-ndată, apoi merseră sub un copac.
După ce se ospătară, Bozordjmer și adormi
sub copac, subt umbra deasă, c-o bucată de brocart
capu-acoperindu-și. Soțul său de drum rămase treaz,.
neputând dormi de gânduri, cugetu-i fiind mișcat
de-acest tânăr, ce atâta-i de-nvățat și înțelept.
Cum privea spre codru, -un șarpe el văzu cum îi săltă
adormitului brocartul care fața-i învelea,
și-l amirosi cu multă lăcomie de la cap
până la picioare; apoi, părăsindu-l, se târî
si se-ascunse printre frunze în copacul rămuros.
Pe când negrul șarpe-ajunse lunecând pe trunchi în vârf,
tânărul deschise ochii, se trezi din somn și-atunci
negrul șarpe de îndată ce-l văzu că-i tulburat,
se și tupilă-ntre ramuri adumbrite. Cel trimis
uluit rămase foarte; rugi nălță spre Cel-de-Sus
și-l rugă să se pogoare-asupra-acestui Bozordjmer,
și în sinea lui își zise că ăst tânăr înțelept
va să urce-n măreție pân’ la treapta cea de sus.
Cronica Șahilor

Firdousi - XVII 1 Kesra Nușirvan Bozordjmer Tâlmac Visul Șahului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Părăsind ei codru-acesta, merseră pe drumul lor
zornici până poposiră la seraiul șahului.
Cel trimis intră naintea tânărului și pe loc
se înfățișă la tronul lui Kesra zicând astfel:
„O, șah Nușirvan, în vreme ce nepăsător tu dormi,
tânâru-ți noroc veghează! Curtea părăsind spre Merv
alergai ca potârnichea-n tufele de trandafiri.
Printre cărturari găsit-am pe-unul tânăr; l-am luat
și grăbitu-m-am cu-ntorsul.” Și pe urmă-i povesti
toate câte auzise-n gura lui, și cum văzu
o minune: negrul șarpe! Al Iranului stăpân
îl chemă pe învățătul Bozordjmer și-i agrăi
pe-ndelete despre visu-i. Tînărul îl ascultă
pe șah Nușirvan, și capu-i de cuvinte se umplu
iară limba-i de neastâmpăr și-astfel îi dădu răspuns:
„În serai și printre idoli din haremul tău bogat —
e un tânăr ce se-ascunde în veșminte femeiești.
Scoate-i din această sală și alungă-i pe străini,
să nu afle ce vom face. și apăi poruncă dă.
idolilor tăi să treacă dinaintea ta, din ochi
să le numărăm toți pașii ce-i vor face pe podea,
și pe urmă nepoftitul îndrăzneț l-om întreba
cum ajunse în culcușul leului.” Măritul șah
din cea sală-de-ascultare izgoni străinii toți,
puse să se zăvorască porți și uși de la-ncăperi.
În alai de frumusețe ale șahului femei,
răsăriră, trupuri mândre, miresmând a iasomii,
sfiicioase și semețe, lunecară-n pas ușor
lui Kesra pe dinainte; dar astfel nu se ghici
vrun bărbat în rând cu ele; Nușirvan se mânie
ca un leu când se-ntărâtă. Apoi zise cel tălmaci
„Nici că trebuia să fie, dar aici printre femei
e un tânăr, și tu visul dacă bine l-ai văzut,
o, mărite șah, atuncea trebui-va-n orice chip
să-i găsim și tălmăcirea. Pune-alaiul de femei
să mai treacă înc-o dată însă fără văl pe chip,
și-om pătrunde-n adâncimea vicleniei muierești.
Șahul și dădu poruncă eunucului de-ndat’
pe toți idolii aceștia să-i aducă, și le-a zis:
, , Trebuie din nou să treceți chipul să vi-l arătați
iară văl de sfiiciune.” Ele mai trecură deci
încă-o dată dinainte-i și recunoscură-n cor
agerimea minții celui ce de vise e tălmaci,
căci și răsări-ntre ele un flăcău mlădiu la trup
ca un chipreș și cu fața unui falnic keicinid
trupu-i tremura ca salca, inima i se zbătea
în adâncă deznădejde după dulcea viață-a sa.
Nuşirvan avea-n haremu-i copilandre, șaptezeci,
fiecare s-o asemeni cu un mândru chiparos.
Între ele era fața căpeteniei din Djadj;
mijlocu-i era un chipreș, fildeș obrăjorii ei;
un flăcău, ca iasomia chipu-i, miresmat cu mosc,
a iubit-o în seraiul părintesc; se aținea
dinainte-i ca o slugă; pretutindeni, pas cu pas,
el o urmărea ca umbra.. Șahul o-ntrebă, domol,
cine-i tânărul acesta, cine-i, oare, acest om
ocrotit aici de-o sclavă și-aducând nenorociri,
tânăr, însă cu-ndrăzneală ascunzându-se-n harem
printre mândrele copile ale șahului Kesra.
Idolița zise: „Este frățiorul meu mai mic,
tânăr din aceeași mumă ca și mine, dar avem
tați deosebiți, dar mumă-aceeași și nimica rău
nu s-a întâmplat vreodată între mine și-ntre el.
Și-a luat veșmântul ăsta pentru că, cinstind pre șah,
nu-ndrăznește să-l privească drept în față.”
Cam așa bâigui copila ceea care chip de Lună-avea,
și se-nfricoșă de șahul Nușirvan îndrăgostit.
Ea știa că tot ce spuse-i gând mișelnic și mârșav,
însă flacăra mâhnirii la minciună o-mbie.
Șahu-și încruntă sprânceana; în adâncu-i tulburat
se simți de fapta-acestor tineri, și-ndârjit răcni
către cel ce-nfăptuiește prea înaltele-i porunci:
„Țărna rece să-i înghită pe-acești doi învinuiți!”
Gâdele-i târî afară, pe după perdeaua grea
a haremului cu taine, și-n serai îi spânzură
pe-amândoi să nu mai cadă și-alții în păcatul lor.
Nuşirvan dădu acelui care visu-i tălmăci
un sipet ticsit cu aur, cai, veșminte după plac.
Mulțumit fu de știința-i; vorba lui îl îndemnă
mai adânc să chibzuiască. Numele lui i l-au scris
în împărătești izvoade, printre nume de mubezi,
bunii tronului său sfetnici; Bozordjmer se pricopsi,
și tot cerul ce se-nvârte fața blândă-i arătă.
Zi de zi, spori norocu-i și Kesra ferice
fu ca să-l aibă lângă tronu-i.
Cronica Șahilor.