Bellosguarda – Versuri.pro

Eugenio Montale - Vremuri la Bellosguarda - III

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Zgomotul olanelor distruse
de furtună
în dilatatul aer ce nu crapă,
aplecarea plopului
tricuspid de Canada, vibrând
în grădină la smulgeri –
treaptă cu treaptă marmura cum iedera
nu crede-n azvârlirea solitară
a podurilor, de-aici descoperite:
al unei clepsidre, care nu nisip
ci opera ar măsura și chipuri, plante
omenești; al apelor sub pavilioane aduse
și nu mânioase încercând fundaluri
de piatră ponce, a dispărut? Un sunet
lung ceramicile scot, parii de-abia
elipsele de volbură le apără,
lăcustele se năruie, plouate
pe cărți din bolți; e-o treabă foarte grea,
țesătoare cerești, ce-i întreruptă
pe-al oamenilor război de țesut. Iar mâine…

Eugenio Montale - Vremuri la Bellosguarda

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Oh, cum pe-acea scânteietoare
întindere-arcuită înspre dealuri,
zumzetul serii dens se subțiază
iar arborii vorbesc cu murmurul
nisipului, știut; ce limpede
se-ndiguiește-acolo în decor
de coloane și sălcii pe margini și mari salturi
de lupi în grădini, printre bazine pline
ce dau pe-afară,
această viață a tuturor, ce nu este mai stăpânită
ca respirația noastră;
și cum se zămislește iar lumina de safir
pentru oamenii
care trăiesc acolo: e prea trist
că-atâta pace luminează doar prin fante
și-apoi totu-i rotire-n zvâcniri rare
pe meander-n aburi, cu încrucișări
de hornuri, și cu strigăte-n grădini
suspendate, cu spaime, râset lung
pe-acoperișuri decupate, prin cortine
alcătuite de frunziș și cu coadă
scânteietoare care-ar trece-n cer
până dorința și-ar găsi cuvinte!

Eugenio Montale - Vremuri la Bellosguarda - II

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Părăsite pe deal
frunze ale magnoliei
verde-brune de vântul
din frigidare aduce
de la parter o răsturnată
precipitare de acorduri
și orice frunză clătinată
sau scânteind prin desiș
până la fibre se îmbibă
de-acel salut și încă și
mai părăsite frunzele
celor vii ce se rătăcesc
în ale clipei prisme,
membrele-n febră sortite
mișcării ce se repetă
în cerc foarte scurt: și sudoare
pulsând, o sudoare de moarte,
fapte, minute-oglindite,
aceleași mereu, și răsfrânte
ecouri din plesnetul nalt
ce soare și ploaie-n fațete
le taie, scrânciob între viața
ce trece și viața ce stă,
aici nu-i scăpare: ori mori
știind, ori alegi acea viață
‘n schimbări și neștire: altă moarte.
‘ntre lógii leagănul vine
și herme: acordu-nfioară
lespezile care au văzut
imagini mărețe, onoarea,
iubiri inflexibile, jocul,
credința ce-I neschimbătoare.
Și gestul rămâne: măsoară
tot golul, îi sondează hotarul:
e gest neștiut ce se-exprimă
pe sine, nu alta: o patimă
mereu într-un creier și-un sânge
de nerepetat: poate intră
‘n închisori și slabul său vârf
de șperaclu-l forțează și-nvinge.