Baudelaire – Versuri.pro

Charles Baudelaire - O Călătorie în Cythera

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ca pasărea de slobod, întraripatu-mi duh
Dădea ocol, în zboru-i, catargelor făloase;
Plutea alene nava sub ceruri radioase
Întocmai cum plutește un înger prin văzduh.
Ce insulă-i aceasta? Cythera ni se-mbie!
Țărmi altădată-n farmec și vraja neîntrecuți,
Banalul Eldorado-al flăcăilor trecuți.
Priviți și luați aminte: acum e-o stâncărie.
Ostrov cu dulci secrete și mândre sărbători,
A anticei Venere mirifică fantomă
Deasupra mării tale planează-n chip de-aromă
Și răspândește-n suflet iubire și langori.
O blând ostrov, prin care pluteau petale roze.
Și-l adorară-n veacuri popor după popor,
Iar boarea-nmiresmată a laudelor lor
Plana precum tămâia peste grădini de roze.
Sau al privighetorii suspin îndurerat.
Cythera e o țară acum cu șesuri vide
Și veșnic tulburată de țipete-ascuțite.
Întrevedeam acolo și un obiect ciudat.
O, nu era un templu cu umbră-ocrotitoare
A cărui preoteasă, cu gândul dus la flori,
Mergea să-și răcorească-ale trupului dogori
Descopciindu-și haina spre briza trecătoare!.
Când nava fu aproape de țărmurele teș,
Speriind tot păsăretul cu pânzele-i sprințare,
Văzurăm că e vorba de o spânzurătoare
Cu siluera-i neagră, așa ca un cipreș.
Iar pasări mari de pradă, de foame asmuțite,
Se cățărau de-a valma pe-un spânzurat putrid
Rupând de pretutindeni, cu pliscul ascuțit
Din putregaiu-cela cu coaste ciuruite.
Îi erau ochii găuri, din pântecu-i scobit
Se prelingeau pe pulpe hâd mațele afară,
Casapiii lui feroce cu pliscuri și cu gheară
Mușcând cu sârg din dânsul lăsatu-l-au scopit.
Pizmașe patrupede roiau pe la picioare
Cu boturi ridicate urlând și adulmecând.
Și-o fiară mai voinică se agita bolând
La mijloc, ca un gâde-asistat de ajutoare.
Localnic al Cytherei, născut de cerul sfânt,
Tu rabzi cu resemnare imundele insulte,
Plătind în felu-acesta bicisnicele-ți culte.
Păcatele, ce-ți luară și dreptul la mormânt.
O spânzurat ridicol îți înțeleg durerea
Și, cu infama-ți soartă fraternizând deplin,
Îmi strevezește dinții, născut din vechiu-mi chin,
Ca o vomitătură, un râu amar ca fierea.
În fața ta biet diavol, care îmi ești emul,
Simții din nou în mine iscându-se acele
Pliscuri de corbi și boturi hulpave de pantere
Ce altadată carnea mi-o sfîșiară dur.
-Era în pace cerul și marea albăstrie
Dar mie–mi părea totul cernit și sângeros,
Iar inima-mi de atuncea, ca într-un giulgiu gros,
E-nmormântată toată-n această-alegorie.
În insula ta, Venus, eu am putut găsi
Doar chipul meu simbolic într-o spânzurătoare;
-O, Doamne, dă-mi curajul și îndrăzneala mare
Fără dezgust la suflet și trup de-a mă privi.

Charles Baudelaire - Bărbatul și Marea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Bărbatul și marea.
Charles Baudelaire.
Întotdeauna voi iubi marea și bărbatul liber! pentru că marea este oglinda lui; bărbatul proiectează în unduirea infinită a valului sufletul său și spiritul său este un abis nu mai puțin amărui. Bucură-te de reflecția imaginilor tale; îmbrățișeaz-o cu ochii și sărut-o cu brațele și uneori cu inima căci inima mării este prizoniera vocii tale, acea rumoare ca o tânguire sălbatică și nespusă.
Amândoi sunteți pustii și întunecați: bărbate, nimeni nu a atins niciodată umbrele străfundurilor tale; doar marea știa comorile tale secrete și tainele tale cele mai intime, era atât de geloasă pe toate ale tale neștiute că a devenit una cu tine. Dar de secole infinite lupta fără căință sau timp pentru tine, dragostea ei albastră era atât de mare, o luptă pe viață și pe moarte, o, războinici neconteniți, o, frați implacabili!.
La 31 august 1867, se naște, Charles Baudelaire, poet și scriitor francez, cel mai important al secolului al XIX-lea, exponent al simbolismului și anticipator al decadenței. Cea mai mare operă a sa este „Florile întunericului”, o colecție de versuri cu teme romantice târzii, precum moartea, dragostea și tăcerea religioasă, care ajung să șocheze cu gustul groazei, simțul păcatului și satanismul.
Il 31 agosto 1867 ci lasciava Charles Baudelaire, poeta e scrittore francese tra i più importanti del XIX secolo, esponente del simbolismo e anticipatore del decadentismo.
La sua opera maggiore è “I fiori del male”, una raccolta di liriche dove temi tardo-romantici come la morte, l’amore e lo slancio religioso vengono estremizzati col gusto dell’orrore, il senso del peccato e il satanismo. Con la bellezza del male che mina e pervade la società di metà ‘800.
L’uomo e il mare.
Sempre il mare, uomo libero, amerai!
perché il mare è il tuo specchio; tu contempli
nell’infinito svolgersi dell’onda
l’anima tua, e un abisso è il tuo spirito
non meno amaro. Godi nel tuffarti
in seno alla tua immagine; l’abbracci
con gli occhi e con le braccia, e a volte il cuore
si distrae dal tuo suono al suon di questo
selvaggio ed indomabile lamento.
Discreti e tenebrosi ambedue siete:
uomo, nessuno ha mai sondato il fondo
dei tuoi abissi; nessuno ha conosciuto,
mare, le tue più intime ricchezze,
tanto gelosi siete d’ogni vostro
segreto. Ma da secoli infiniti
senza rimorso né pietà lottate
fra voi, talmente grande è il vostro amore
per la strage e la morte, o lottatori
eterni, o implacabili fratelli!

Charles Baudelaire - Unei Trecătoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă și subțire, durere maiestoasă
În voalurile-i negre de doliu, fastuoasă
Și mândră, o femeie trecu prin fața mea.
Cu sprinten mers și zvelte picioare statuare,
Eu mă-mbătam privind-o și beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin,
Plăcerea ce ucide și vraja care doare.
Un fulger… apoi noaptea! – Făptură fără drum,
Tu care c-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veșnicie te voi vedea de-acum?
În alte părți, departe! Târziu! Sau niciodată!
Căci nu-mi cunoști cărarea, nu știu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o, tu, care știai!

Rainer Maria Rilke - Baudelaire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Poetul, singurul a-nmănuncheat
lumea ce trândav se desfiră-n fiecare.
De necrezut, frumosul ei a luminat –
când însăşi chinul şi l-a proslăvit,
ruina a purificat-o nesfârşit:
şi chiar nimicitorul devine lume, floare.

George Bacovia - Pustiu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Departe, în cetate viața tropotă, / O, simțurile-mi toate se enervau fantastic, / Dar în ... →

Ezra Pound - Vânzătoarea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O clipă s-a sprijinit de mine
Ca o rândunică pe jumătate izbită de perete,
Și se mai vorbește de femeile lui Swinburne,
Și de-ntâlnirea păstoriței cu Guido,
Și de târflele lui Baudelaire.

René Char - Baudelaire Îl Nemulțumește pe Nietzsche

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Baudelaire e cel care post-datează și vede exact din barca suferinței sale, atunci când ne desemnează așa cum suntem. Nietzsche, mereu seismal, ne cadastrează întreg teritoriul agonistic. Cei doi purtători de apă ai mei.
Obligație, fără pauză de respirație, de a rări, de a ierarhiza ființele și lucrurile care ne încalcă. Să înțeleagă cine poate. Polenul ce nu mai încălzește un viitor felurit se sfarmă de peretele stâncos.
Chiar dacă sfidăm ordinea ori haosul, ne supunem unor legi pe care nu le-am instituit cu mintea. Ne apropiem de ele cu pași de uriaș schilodit.
De ce suferim noi cel mai mult? De grijă. Ne naștem în același torent, dar ne rostogolim în chip diferit printre pietrele înnebunite. Grijă? De îngrijit instinctul.
Fii de nimic și făgăduiți nimicului, n-am avea decât câteva gesturi de făcut și câteva cuvinte de dăruit. Refuz. Să interzicem ursuza noastră ușă mogulilor înfumurați, cămătari ai deșertului. Opera nevulgarizabilă, ca oblon sfărâmat, nu inspiră hărnicie, doar sentimentul reînnoirii sale.
Ceea ce așteptăm în timpul somnului, sunt tocmai bătăile inimii noastre, nu izbucnirile sufletului nostru fără lucru.
A muri înseamnă să treci prin urechile acului după numeroase înfrunziri. Trebuie să străbați moartea ca să te ivești înaintea vieții, în starea de modestie suverană.
Cine mai cheamă? Dar răspunsul nu-i deloc dat.
Cine mai cheamă pentru o risipă fără frâu? Comoara întredeschisă a norilor ce ne-au escortat viața.

Ioanid Romanescu - Școala de Poezie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

.. și doar învăț Dom’ Profesor
și doar Vă iubesc Doamnă Profesoară
dar poezia nu vrea să asculte
vin cuvintele-haită lăbărțează ideea
oricât șterg nu-mi ajunge hârtia
lecția de astăzi am scris-o pe zid
și nici n-am terminat-o
lucrează-n mintea mea diversiunea
cred că Simonide încă amână
să spună ce-nseamnă divinitatea
pentru că fiind poet are-n el demonul.
eu recunosc fereastra însă
de faptul că figurez pe lista
celor care au lipsit de la demonstrație
nu sunt vinovat întrebați-l
pe Homer șeful clasei cum
steagul echipei noastre olimpice
l-a mototolit Edgar Poe
pentru că alaltăieri noapte nu a avut
cu ce să se-nveselească.
Îmi spuneți să vin cu părinți sau tutori
cum să-i aduc
Eminescu la spital Verlaine beat-clește
Petöfi-n revoluție surorile Brönte în vis
Lermontov după glonte Browning după nevastă
Gautier prin ruine Musset joacă șah
Pușkin duelează Shelley la scăldat.
Byron la război von Kleist cu logodnica
Chénier spre ghilotină Vico la academie
Quevedo în dizgrație Shakespeare la pescuit
Góngora după-mprumuturi Malherbe la curte
Villon la pușcărie Petrarca la biserică
Dante în exil Brunetto Latini culege folclor.
scuzați am un lapsus dar mai încolo
arborele nostru genealogic
nici împăratul August nu-l știe prea bine
de vreme ce pe Ovidiu l-a trimis la stuf
iar pe Vergiliu îl protejează.
eu atât am făcut am spart fereastra
să intre muza mea cu pântecul la gură
să-mi nască poemul
de ce s-o las pe drumuri nu-i Fecioara Maria
dar nici Maria regimentului.
mă doare cotul de scris lecția
priviți zidul
mâine-poimâine poate să vină
oricare puțoi s-o copieze
cum a făcut Rimbaud de l-am văzut pe Baudelaire
trăgându-l de mânecă și făcându-i cu ochiul:
trés bien, petit gamin! les affaires sont prospères!

Nichita Stănescu - Președintele Baudelaire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Bolnav m-am dus la președintele Baudelaire,
Saturn îmi trecuse prin zodie
și disperat că absintul e interzis în localuri
și că, în genere, nici nu se mai fabrică.
Locuiam într-un spațiu de clor
și adeseori, scăpând frânele existenței,
lăsam să se crape sub osul frunții
frumosul meu creier cercetat de duhuri.
Îți pierzi propria ta obsesie, mi-a spus,
și i-am răspuns că de la o vreme sunt conectat,
și că întrețin legături cu uriașii,
un fel de Mercur purtător de vești proaste.
Președintele mi-a surâs lăsându-mi, pe un umăr,
scheletic brațul lui, amintindu-mi de faptul
că moartea, ea însăși, e o formă;
și este la fel de perisabilă ca toate celelalte forme.
El a deplâns alături de mine
situația jalnică a albatroșilor
și rărirea în lume a codrilor de simboluri,
degradarea cuvântului și versul alb.
Președintele era de părere că, pentru cei vii,
experiența tristeții
este nepotrivită, îngrijorându-se totodată de faptul
conectării mele prea repezi la Cosmos.
Oricum te sfărâmi, mi-a zis,
caută să îndelungești măcar stafia
vreunei stări de spirit coerente
transcrisă în bunul nostru endecasilab.
Stăteam cu fața vârâtă într-o floare violetă
și întrucâtva fanată de sudoarea președintelui
care hotărâse să doarmă o perioadă
cu fruntea pe ea.
Plouă prea des, mi-a spus președintele,
și asta face să sufere piatra
și legiunile monștrilor anexați
care, uneori, ne slujesc silabele poetice.
El a mai precizat că limba poezească
este amenințată de o aparență mult prea curentă,
și a deplâns împreună cu mine
prea marele interes care se acordă
persoanelor fizice ale poeților.
Președintele Baudelaire și-a lăsat scheletul mâinii
pe umărul meu, și s-a interesat
dacă la următoarele alegeri voi mai avea de gând
să-l votez.
I-am spus că, da, și m-am despărțit
de el, conectat, ca să reintru
în acea atmosferă de clor, obosită,
în care îmi duc existența în ultima vreme.