batranul – Versuri.pro

Giorgios Seferis - Bătrânul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Au trecut atâtea turme și atâția sărmani
și bogați călăreți – iar alții
veniți de prin sate răzlețite rămăseseră
să-și petreacă noaptea în șanțuri;
aprinseseră focuri pentru lupi – vezi cenușa?
Plăgi negre, cicatrizate.
E plin de cicatrici, asemenea drumului.
În fântâna secată din deal aruncau
câinii turbați. N-are ochi, cicatrici
îi acopăr trupul, care-i ușor. Vântul suflă.
Nimic nu distinge. El știe totul,
carapace goală, de greier, pe un copac
scorburos. N-are ochi nici la mâini chiar; știe
zorile și amurgul; și știe stelele;
sângele lor nu-l hrănește, nu-i nici mort,
nici nație nu are și nici nu va muri,
îl vor uita așa, nici strămoș nu-i.
obosite unghiile din degetele lui
scrijelează cruci pe amintiri putrede
când suflă vânt tulbure. Ninge.
Am văzut promoroaca împrejurul obrajilor,
buzele umede, lacrimile înghețate
în colțuri de geană, am văzut cuta
durerii lângă nări, și efortul trudnic
la rădăcinile mâinii; am văzut terminându-se
trupul. Nu-i singură umbra aceasta
legată de acest băț care nu se îndoaie,
nu se apleacă vreodată să doarmă;
somnul desigur i-ar desface încheieturile
în mâinile copiilor, să se joace cu ele.
El comandă ca ramurile moarte
care se frâng când se lasă noaptea și când vântul
se trezește în văi,
el comandă umbrelor oamenilor
nu omului în umbră
care aude doar vocile joase
ale mării și pământului în punctul
întâlnirii cu soarta. Stă drept
pe mal, între ghemuri de oase,
între mormane de frunze galbene:
colivie goală așteptând era focului.

Nord - Bătrânul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

„Pustiule, să-ți spun eu ce e viața:
O singură alegere.
Ce alegi, aia trăiești.
Uite ce-am ales eu… tu, poate încă…”
Așa mi-a zis odată colegul meu de celulă,
Un bătrân care acum, în fiecare seară după ce se stinge lumina, îmi spune:
„Ascultă pustiule, când aveam anii tăi eram la fel de liber.
Am furat – ce-i drept – dar, sunt om doar;
Am ucis – ce-i drept – dar, un om doar.
Am avut grijă doar să nu adorm…”
Dar adoarme.
Aseară mi-a spus:
„Ascultă pustiule, când vei avea anii mei vei fi la fel de liber.
Vei fi furat – ce-i drept – dar, ești om doar;
Vei fi ucis – ce-i drept – dar, un om doar.
Tu să ai grijă doar să nu adormi…”
Dar am adormit.
Și azi, când m-am trezit,
El nu mai era acolo.
Și-atunci, speriat,
M-am ridicat,
Am îndoit gratiile și-am început să fug
Pe culoarul pașilor mei, pe culoarul gri
Cu-atât de multe uși, din spatele fiecăreia
Parând că mă cheamă cineva.
Și toate vocile semănau cu-a lui
Dar niciuna n-avea căldura ei.
Și-am îmbătrânit căutându-l.
Până când într-o zi l-am găsit:
Întins, cu ochii închiși.
L-am strigat dar el nu mi-a răspuns.
Nu cred că dormea.
Și-atunci am închis și eu ochii
Și-am văzut chipul lui.
Și-am văzut chipul meu.

Aleksandr Blok - Bătrânul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

La bătrânețea mea pustie
De cele sfinte m-am dezis.
Acolo mi-apăreai tu mie,
Dar nu aievea – ci în vis.
Șoptind, tomnatica paloare
Ceva mi-aduce-aminte, lin..
Dar umbrei pot să-i dau crezare
Din visul adolescentin?.
Cum pot ști de-mi era sortită?
Uitând de rana ce gemea,
Visarea-n neguri mistuită
Prelung, în visu-mi stăruia.
Poveștile mă lasă rece,
De cărunțele-s subjugat.
Las’ altul ușa să o-ncerce,
Căci mie nu mi-a mai fost dat.