balade – Versuri.pro

Jorge Luis Borges - Spade

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Gram, Durendal, Joyeuse, Excalibur.
Cutreieră străvechi războaie versul
Ce-i singura amintire. Universul
Mărinimos le seamănă-mprejur.
E-o spadă-ascunsă-ntreaga vitejie
A brațului cândva nebiruit;
Tăiș de fier ori bronz care-a izbit
Dușmane capete cu grea urgie.
De ruginite spade vă vorbesc
Care-au răpus balauri și oștiri
În alte vremuri. Azi sunt amintiri
Ce panoplia o împodobesc.
Dă-mi voie, spadă, să te cânt în vers
Eu, care la război nicicând n-am mers.

Li Po - Baladele Celor Patru Anotimpuri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Lacul Oglinzii, întins peste mile și mile,
Este acoperit de florile de lotus în plină înflorire.
În prima lună a verii, Xi Shi le culege surâzând,
Urmărită de o mulțime de ochi de pe malul râului Yuoye.
Barca ei, fără a aștepta răsăritul lunii, se întoarce
Spre casa din aval, în mijlocul oftaturile amoroase.

Nicolae Labiș - Cântece de Răscruce

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sunet din cobuz uscat,
Ori din fluier plin de seve
Cântecul a adunat
Astăzi seve lângă seve,
Glas de datină străvechi,
Ori glas umed, scurs pe doagă —
Adunatu-și-o, perechi,
Sunetele, țară-ntreagă.
Veacuri au trecut, convoi
Peste noi, în cavalcade,
Tot ce-a fost mai bun în noi
Scris e-n doine și balade.
Părăsind uitatele
Vremuri aspre, infernale,
Doinele, baladele,
Intră-n rândurile tale.
Și în cetatea lor semeață
Intră cântecul cel nou
Urmărind în dimineață
Furtunosul tău ecou.
Și el știe pe deplin
Că-nchinându-ți-se ție,
Cânta propria-i mândrie
Și superbul lui destin.

Nicolae Labiș - Căutătorul de Comori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cerul își urnește moara.
Nouri-nouri huruind din grind în grind,
Peste-o roată nevăzută își descarcă, grei, povara.
De sub osiile zării fulgere descolăcite.
Bat în munți, se-nfundă-n peșteri țiuind prin stalactite,
Și pădurile bătrâne-n dansul ploilor se prind. Drept, învăluit de nori,
Stă pe crestele înalte cel ce caută comori.
Fruntea lui și cu statura s-au mărit și s-au lățit,
Prelingându-se cu norii ce se-ntind în infinit.
Păru-i prelungit pe ceafă
De șuvoaiele de apă,
Degetele-s prelungite
De șuvoaie nesfârșite.
Au cătat comori străbunii alergând cu ochii treji
După vipiile care noaptea tremură-ntre vreji,
Între vreji găsiră cioate umede de putregai –
Goală le-a rămas visarea, gol și sacul de mălai.
Și ca să rămână sacul doar pe jumătate gol,
Pentru alții-au scos din munte și metale și petrol.
Oh, pădurile-nverzite, munții cei pletoși ascund,
Limpezi ori amestecate, mii, comorile la fund.
Unde trăsnetele sună
Zac comorile-n țărână,
Unde trăsnetele tac
Zac comori, și-acolo zac.
Zac comori, cetăți și urne,
Zac comori de grâu și turme,
Zac comori de fier și plumb,
Zac comori de aur scump,
Zac comorile pe care nu le măsuri în carate,
Zac nedezgropate încă mituri, doine și balade.
Drept, învăluit de nori,
Stă pe crestele pietroase cel ce căuta comori,
L-am văzut când vânturile, buciumând din corn de bouri,
Au căscat spărturi în nouri
Și-au lăsat senin prin ele să răsară peste pini –
Erau ochii lui senini.
Munții cei cu linii dure printre pâlcuri mari de ceață
Aduceau cu el la față,
Râurile ce din munte în câmpii intrau adânc,
Fremătând, mi se părură brațu-i drept și brațu-i stâng.
El găsește, el păzește pâlcuri de comoară rară
Ce scot flăcări în afară ori ce nu scot în afară.
Dacă umblu și mă zbucium, laud munții și-i cutreier,
Simt că sunt o-ncrețitură din giganticul lor creier.