balada inelului negru

De la buna mea, tătară,N-am primit din cale-afarăDaruri, căci s-a mâniatMama că m-a botezat.Când a fost cu moarte-n fațăS-a-mbunat abia: „Ah, viață!Iute timpul mai trecu!Nepoțica-i mare-acu’…”Și iertându-mă de toate,Îmi zâmbi cu bunătate:„Uite, ține-acest inel,O să ai noroc cu el”.