azil – Versuri.pro

Tristan Tzara - Gara

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Dansează, țipă, sparge,
se rotește, aștept pe bancă,
totuși ce? Nervii sunt tăceri
de clipe-întrerupte.
Citesc calm
cotituri
ziar,
cine trece pe-alături?
Nu știu
dacă sunt singur de tot,
ascultă lumina dar în ce
parte și de ce.
Zborul unei păsări care arde
este virilitatea mea sub cer,
caut azil în depărtarea de foc
furând rubin.
Sufletul l-am dat
pietrei albe,
dumnezeu fără publicitate,
înțelept și exact.
Ordine în prietenie,
să spui: durerea flăcării
mi-a înnegrit ochii
și i-am aruncat în cascadă.
Să pleci,
iată fața mea
în cercul serii sau în valiză
sau în cușcă, zăpadă.
Plec în seara aceasta,
plânge scânteia
în patul meu în uzină,
urlă câinii și jaguarii.
Și tu ți-ai dat sufletul
pietrei brățară,
saltimbanc cu craniul lung,
fratele meu urcă.
Eu am fost onest,
soră infinit,
sfârșit în această
noapte.
Inimi de farmacii, plante
se deschid licăririlor sferice
și lichiorurile religiei, este adevărat,
leii și clovnii.

Irina Loghin - Bătrâni Supărați în Azil Uitați

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe unde-am trecut,
Doamne, ce-am văzut:
Bătrâni supărați
În azil uitați,
Am văzut părinți
Tot mai oropsiți
Plângând fiecare
Zilele amare,
Eu n-am mai răbdat
Și i-am întrebat
Ce povară grea
Le-a-ntristat viața.
Cu lacrimi fierbinți
Sărmanii părinți
Mâinile-și frângeau
Cu foc îmi spuneau:
– Am crescut copii
Până într-o zi
Când s-au însurat,
Neveste și-au luat,
Le-am fost grea povară
Și ne-au dat afară
Ca pe niște câini,
Of, părinți bătrâni!.
Cu drag i-am crescut,
Dar ei n-au știut
Să ne răsplătească
Grija părintească,
În loc să ne dea
Toată dragostea,
Ei ne-au și uitat,
Doamne, ce păcat,
Noi îi așteptăm
Că știm să iertăm
Și orice ar fi
Ei rămân copii.
Azi-noapte în vis
Ușa s-a deschis
Și-am văzut în prag
Băiatul meu drag,
Cât m-am bucurat,
Cât l-am sărutat,
Dar visu-a trecut,
N-a ținut prea mult,
Am sărit la geam
Pe stradă priveam,
Dar era pustiu,
Noapte și târziu.
Iar de i-ar vedea
Cu foc le-ar striga:
– Cu ce v-am greșit
De ne-ați părăsit?
Pe geamuri priveau
Din ochi le curgeau
Lacrimi de durere,
Fără mângâiere
Poate or zări
Unul din copii,
În zadar priveau,
Ochii-i ridicau
Și la Cerul Sfânt
Se rugau plângând:
– Chiar de-i dorul greu,
Bun e Dumnezeu,
El dă mângâierea
Cu toată puterea,
Și tot El plătește
Celui ce greșește,
Voi, copii, să știți
Cât aveți părinți
Lângă ei să fiți
Să nu-i părăsiți,
Că la Judecată
Dumnezeu nu iartă.

Nasta - Ultima Zi în Azil

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ce-am scris până acum, trecutul meu
Aduce zâmbete, deși uneori plânge
Am fost întrebat dacă mi-a fost greu
Dar știu că iartă totul timpul ce trece!
Totul a început cu „Anotimpuri”
Timpuri și chipuri ce mi-au fost aproape,
apoi a urmat despărțirea de ea,
de trecut, de amintiri, de vise, de toate..
Din poate-n poate am ocolit prezentul,
dar ura m-a trimis într-un azil întunecat,
Am tot strigat la chipul și albul
porumbeilor de pe cerul îndepărtat!
Am visat dintre pereți crestați, îngeri schimbați în demoni ciudați
iar oameni sculptați într-un alb ceresc
îmi recitau ce n-aveam voie să iubesc.
Am evadat apoi, m-am întrebat dacă se poate.
S-o găsesc ca la-nceput zâmbitoare peste noapte
Să nu mai vorbesc singur, să-mi clipească tot timpul
Tot timpul să fie cel ce-mi va uita prezentul..
Dar timpul a trecut, parcă mult prea repede în acea zi
Greseli ce prea reci au fost
au devenit „Amintire fără rost”..
Am uitat cât mi-a greșit și am plecat
pe drumul spre ea, peste griul din asfalt..
I-am scris o poezie când credeam că sunt aproape;
am numit-o ca pe ea „Clipitul unei pleoape”!.
Ce optimist eram atunci.. parcă era mai bine fără amintiri!.
Un cimitir mi-a apărut apoi în drum
Aveam impresia că pietrele îmi vorbesc
Și, deși, îmi părea totu’ sumbru
eu auzeam povești despre nepământesc
În acea seară am dormit pe un câmp
ce mi-a visat copacul ce mi-a fost adăpost
Nu mai văzusem pom cu un colier la gât
creat dintr-un „Te iubesc” mult prea frumos!
Dar apoi albul s-a întunecat
Mi-am amintit trecutul și visul ciudat
Și-am fugit de ea.. tot ce-am regretat:
De ce am evadat și totul!..
În acea seară m-am întors la azil
și eram fericit ca un copil;
am primit cadou o nouă cameră
și am personalizat-o ca să-mi fie sinceră.
Refren X2.
Acum sunt iarăși fericit
acum și timpul îmi este bun amic,
De-acum zâmbesc iar ca un copil..
pentru mine e ultima zi în azil!

Anne Sexton - Tonul Clopotelor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Și acesta este modul în care sună
clopotele din Bedlam
și aceasta este doamna clopoțel
care vine în fiecare marți dimineață
să ne dea o lecție de muzică
și pentru că însoțitorii te fac să pleci
și pentru că ne gândim prin instinct,
ca albinele prinse în stupul greșit,
suntem cercul doamnelor nebune
care stau în salonul casei mentale
si zâmbește femeia zâmbitoare
cine ne trece fiecare un clopot,
care arată la mâna mea
care îmi ține clopoțelul, E camera,
și aceasta este rochia gri de lângă mine
care mormăie de parcă ar fi fost special
a fi bătrân, a fi bătrân,
și aceasta este fetița micuță de veveriță
de cealaltă parte a mea
care se uită la părul de pe buza ei,
care se uită la părul de pe buza toată ziua,
și așa sună într-adevăr clopotele,
la fel de netulburat și curat
ca bucătărie funcțională,
și acesta răspunde întotdeauna clopoțelul meu
la mâna mea care răspunde doamnei
cine arată spre mine, E camera;
și deși nu suntem mai buni pentru asta,
ei îți spun să mergi. Si tu faci.

Bancuri - Nebunul și Piscina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Un nebun scria o scrisoare către părinții lui, în care zicea:
– Mama și tata, mă simt bine aici. Avem piscină… ne dă voie să ne aruncăm în ea de la etajul 3. Și directorul a zis că dacă o să fim și mai cuminți o să ne toarne și apă în ea!!!