aurora – Versuri.pro

Rafael Alberti - Pirat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din ciclul „Un marinar pe uscat” (1924).
Pirat de mare și cer
voi fi, de n-am fost cumva.
De n-am furat aurora,
de n-am furat-o, ei bine,
o voi fura!
Pirat de mare și cer,
pe-un contratorpilor,
cu șase matrozi străjuind,
trei câte trei într-un schimb.
De n-am furat aurora,
de n-am furat-o cumva-
ei bine, o voi fura!

George Coșbuc - Aurora

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Tu regină măiestoasă, prietena lui Dumnezeu,
Ca un râu d’argint să varsi luminosul păr al tău
Peste drăgălașii umeri, când răsari însvăpăiată,
Nobilă, cu ochi de zâmbet și cu mers ușor de fată.
Și cum vii, o visătoare, rătăcind pe cer așa,
Tu pierzi una câte una stelele din salba ta.
Te-ai împodobit, Frumoaso, cu tot ce-i frumos sub soare,
Și zâmbești cu ochii umezi de mărire și splendoare,
Arătând șireată pieptul desvelit d-al tău veșmânt,
Și din cer adânc lumina și-admirarea pe pământ.
Norii-n calea ta cu vuiet speriați se-ndepărtează,
Ca tu-i biruiești, Stăpâno, cu puterea ta vitează.
Cât ești tu de bună, Doamnă! Tu, cea cu alai de stele,
Faci cărările frumoase presărând argint pe ele,
Pui vopsea de argint – pe vârful munților întunecoși
Și te legeni blândă-n carul înjugat cu tauri roșii.
Tu te lupți prin întuneric cu-ntunericul, și, plină
De puterea ta, lumina se renaște din lumină.
Tu prin munții cu prăpăstii ți-ai bătătorit poteci
Și cu pieptul alb de fată luminând în cale treci,
Iar dușmanii tăi se-nchină și se umilesc în cale;
Nu atât însă puterii, pe cât frumuseții tale,
Când zăresc ieșind din umbră ochii tăi nebiruiți,
Pieptul alb și fruntea albă și obrajii înfloriți.
Te salut, frumoasă Doamnă, fiica cerului senin,
Inima tu mi-o-ntărește, că din inimă mă-nchin,
Ruga mea să-ți fie-aminte, că din suflet eu trimit-o,
Și când te întorci în ceruri, tu să nu te uiți, iubito.
Imnuri Rig-Veda în traducerea lui George Coșbuc

Giuseppe Ungaretti - Zi După Zi - 17

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pășește ușor și aici poate, aproape,
Spunând: „Soarele acesta și atâta spațiu
Te liniștesc. În vântul pur poți
Auzi timpul umblând și vocea mea.
Duc în mine, adunat pic cu pic și zăvorât,
Avântul mut al speranței tale.
Eu sunt a ta auroră și neprihănită zi”.

Giuseppe Ungaretti - Nașterea Aurorei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În blânda sa manta și-n nimb,
De la sân fugară,
Batjocoritoare și se pare chemată,
O floare de palid jăratic
Se smulge și se aruncă, fecioara noapte.
Este ceasul desprinderii întâiului clar
Din ultimul tremur.
În marginea cerului un vertij livid se deschide.
Degete ca smaraldul
Cu mișcări anapoda țes
O pânză.
Și umbrele de aur, tăcând pregătite
De inconștiente suspine,
Mută brazdele în efemere râuri.

Paul Valery - Aurora

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Lui Paul Poujaud.
Mohorâta-nvălmășire
Ce-mi slujea drept somn, acum
Urmărind roza ieșire
A soarelui piere-n fum.
Prin suflet merg înainte
Cu-o încredere fierbinte:
E ruga dintâi! Gingași,
Abia smulși din dune grele,
Pe pașii rațiunii mele
Eu fac admirabili pași.
Salut! încă-n somn complice,
Voi, când gemene zâmbiți,
Similitudini amice
Ce-ntre cuvinte luciți!
Cu-o lărmuire de-albine
Vă voi avea-n coșuri pline,
Și pe-un fuscel tremurat
Din scara mea aurită,
Prudența mea lămurită
Și-a pus piciorul curat.
Ce-auroră-aici pe crupe
Care-acum abia tresar!
Iată-le, se-ntind în grupe.
Pe cât adormite par:
Una arde, alta cască;
Pe-un piepten de solz, firească,
Uitând degetele-i vagi,
Visării încă vecină,
Cea lenevoasă o-nclină
Pornirii vocii ei dragi.
Cum! voi – netrezite bine!
Ce-ați făcut, noaptea, în vis,
Idei, pe suflet stăpâne,
Curtizane din plictis?
– Mereu cuminți, răspund ele,
Prezențe în veci fidele,
Noi nu te-am trădat nicicând!
Noi eram nu depărtate,
Ci, păianjeni tainici, toate
În tenebra ta lucrând.
Nu vei fi, de bucurie
Beat! când din umbră săruți
Mătăsoșii sori o mie
Pe enigma ta țesuți?
Iată ce-am făcut, decise:
Peste-ale tale abise
Întins-am fire subțiri,
Reținând nuda natură
Într-o fină țesătură
De plăpânde pregătiri..
Pânza lor spirituală,
O rup, și caut cu-avânt
În pădurea-mi senzuală
Oracolul meu de cânt.
A fi! Cosmică ureche!
Sufletu-ntreg e pereche
Unei extreme dorinți..
El se-ascultă-n tremurare
Și-uneori buza mea pare
Ecou șoaptelui lui cuminți.
Iată-mi vițele umbroase,
Hazardului meu temei!
Imagini duc, numeroase,
Asemeni cu ochii mei..
Orice frunză-mi dă în zare
Un servil izvor din care
Sorb acest zvon indecis..
Totul mi-este miez, și miere,
Orice caliciu îmi cere
Să-i aștept fructul promis.
De spini, nu mă tem! Brutal e,
Dar bine, când te-ai trezit!
Aceste prăzi ideale
Să fii sigur nu-ți permit:
Spre-a răpi o lume încă
Nu e rană-atât de-adâncă
Răpitorului să nu-i
Fie o rană fecundă
Iar sângele-i spune-n undă
Că-i cu-adevărat a lui.
Ating transparența toată
Pe-un invizibil bazin
Unde Speranța mea-noată,
Ținută de-apă sub sân.
Gâtul ei timp vag despică
Și fără seamăn, ridică
Un blând val interior..
Ea simte-n apa unită
Adâncimea infinită,
Și-i toată numai fior.

Emily Dickinson - Lasă-mă Să Nu Risipesc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Lasă-mă să nu risipesc visul perfect / lângă aurorala pată, / din ziuă noaptea îmi ... →

Federico Garcia Lorca - Noapte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Lumânare, candelă,
felinar și licurici.
Constelația
Săgetătorului.
Ferestruici de aur
tremură,
și-n auroră se leagănă
cruci suprapuse.
Lumânare, candelă,
felinar și licurici.

Federico Garcia Lorca - Nord

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Stele reci
pe drumuri.
E un du-te vino
prin păduri de fum.
Turme de oi suspină
sub aurora continuă.
Sub izbitura
securii
văi și păduri au
un tremur de cisternă.
Sub izbitura
securii!

Tudor Arghezi - Zori de Aur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O cracă-naltă-n balta albă s-apleacă, saltă,
Și vara, -n unda clară, scaldă pe vesela-nverziță;
În vânt un cânt din sălcii zboară spre balta adormită
Să fie ea, – iubita mea? –
Dar nu
Era o turturea.
Lărgind în zori de zi dulceața ei pe baltă,
Și verdea cracă-n vânt s-apleacă și-n apă saltă.
Fiori timizi de roze zori, ușori și creți trec peste baltă,
Iar nufări, potire-nvoalte, – mari, – se mișcă-ncoa și-ncolo,.
În vreme ce un tril sonor ia zbor rotind un magic solo
Să fie ea, – iubita mea? –
Dar nu
Era privighetoarea
În cer murea ultima stea și se făcea lumină-naltă,
Iar mici fiori de roze zori treceau ușori și creți pe baltă.

Alejandra Pizarnik - Solitudine Fericită și Închisă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Solitudine fericită și închisă / Promisiuni imediat împlinite / Precum clopotele într-o auroră înghețată →