Fernando Pessoa – Astărul de Turme (XXXVIII)
Binecuvântat fie același soare al altor ținuturi,care mă înfrățește cu toți oamenii,când toți, măcar o clipă, îl privesc ca mine,și-n pura clipa aceeaneprihănită, simțitoare, ei redevin – înlăcrimațide un suspin abia simțit –omul adevărat de la-nceputuricare privea un Răsărit și nu se prosterna.Iar asta-i natural; mai naturaldecât să te închini aurului, Domnului,artei, moralei…