artista – Versuri.pro

Sara Guzel - Am Vrut Să Fiu Artistă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Am vrut să fiu artistă
De când aveam doi ani
Îmi îngrijeam profilul
Și-obrajii dolofani.
Cântam ca toți copiii
Dar mama îmi spunea
Că sunt copil minune
Și se tot minuna.
O povară greu de purtat
Când teatrul spre el te-a chemat
Să uiți cum ești, să vrei să știi
Că alții și tu să poți fi.
Am vrut să fiu artistă
Când 10 ani aveam
Și în ghiozdan oglinda
Cu grijă o ascundeam.
Vroiam s-o joc pe-o suprefetă
Să cânt și să dansez
Să-mi pun mustăți și barbă
Și lumea s-o distrez.
O povară greu de purtat
Când teatrul spre el te-a chemat
Să uiți cum ești, să vrei să știi
Că alții și tu să poți fi.
Am vrut să fiu artistă
La 20 de ani
Și-atunci într-un spectacol
Un vis mi-l împlineam.
Acolo sus pe scenă
Doar sub un reflector
Am alungat tristețea
Din ochii tuturor.
O povară greu de purtat
Când teatrul spre el te-a chemat
Să uiți cum ești, să vrei să știi
Că alții și tu să poți fi.
Am vrut să fiu artistă
Atât cât voi trăi
S-aduc cu mine-n viață
Cât pot eu dărui.
Și-mi voi păstra curajul
De-a-mi împlini un vis
Chemându-mă-n mirajul
Pe scena acolo închis!

Mihai Eminescu - La o Artistă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ca a nopții poezie,
Cu-ntunericul talar,
Când se-mbină, se-mlădie
C-un glas tainic, lin, amar,
Tu cântare întrupată
De-al aplauzelor flor,
Apărând divinizată,
Răpiși sufletu-mi în dor.
Ca zefirii ce adie
cânturi dulci ca un fior,
Când prin flori de iasomie
Își sting sufletele lor,
Astfel notele murinde,
Blânde, palide, încet,
Zbor sub mâna-ți tremurândă,
Ca dulci gânduri de poet.
Sau ca lira sfărâmată
Ce răsgeme-ngrozitor
Când o mână înghețată
Rumpe coardele-n fior,
Astfel mâna-ți tremurândă
Bate-un cântec mort și viu.
Ca furtuna descrescândă
Care muge a pustiu.
Ești tu nota rătăcită
Din cântarea sferelor,
Ce eternă, nefinită
Îngerii o cântă-n cor?
Ești ființa-armonioasă
Ce-o gândi un serafin,
Când pe lira-i tânguioasă
Mâna cântecul divin?.
Ah, ca visul ce se-mbină
Palid, lin, încetișor,
Cu o rază de lumină
Ce-arde geana ochilor;
Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor flor
Dispărând divinizată,
Răpiși sufletu-mi în dor.

Mircea Cărtărescu - La O Artistă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Prieteno, dormi liniștită cu capul pe perna mea
iar eu voi sta să mă uit la tine
ne-am jucat mult timp unul cu altul
sticla de vodcă e la jumătate iar noaptea e-n toi
țigări mai ai doar vreo două
ce a fost cu tine haios și ce a fost sexual
și discuțiile deștepte și filmele de la biblioteca franceză
sunt ca un anotimp încheiat
tu vei avea alți iubiți
eu voi scrie alte poezele
dormi liniștită pe perna mea
prieteno
mă-ntreb dacă pieptul tău băiețesc
ca al mulatrei lui Baudelaire
se va mai suci vreodată spre mine
mă-ntreb cum te vei purta mâine la gară
știi tu ce e lumea?
n-ai să știi niciodată, nici eu n-am să știu
o să târâm valiza pe roțile pe caldarâmul peronului
și după asta vom coresponda pan’ la vară
arați așa de aiurea fără ochelari
e lună plină, ții minte că am văzut-o prin geamul lui 21
am prins zile mișto și am făcut multă dragoste
dar totul e ca un anotimp încheiat
tu vei mai uimi și pe alții cu clasa ta
eu voi mai scrie alte poezele

Claudia Pavel - Sună-Mă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Insistă, dorul tot insistă
Un pahar de vin și inima nu mai rezistă
Insistă, dorul tot insistă
Poate și din vina ta am devenit artistă.

Maschez orice privire cu una luminoasă
Și zâmbesc și atunci când plâng
Mi-aduc aminte, îmi spuneai că sunt frumoasă, dis-de-dimineață
Când afară era gheață.
Și zăpada, și frigul, toate au trecut, ca vinul alb sec
Și-acum simt că mă înec
Dacă nu-ți cânt încă o dată, sunt ok la suprafață
Dar vreau doar un tribut, încă nu vreau să te uit.

Nu vreau altă inimă să-mi ofere altcineva
De 10 ori mai mult decât mi-ai dăruit cândva
Nu vreau altă inimă și nu sunt o victimă
E o piesă intimă, dacă o auzi, sună-mă.
Sună-mă, sună-mă
Da-i ușor și sună-mă.

Ca un trandafir uscat, uitat într-o vază
E inima mea, când dorul nu mă lasă
Un inel cu diamant, dar fără vreo valoare
Ma simt uneori, cand lipsa ta ma doare.
Si stii foarte bine, piesa asta-i pentru tine
Si inima ta, inima ta bate in mine
Bate pentru tine, bate cum vrea ea
Bate, uneori, chiar si impotriva mea.

Și insistă, dorul tot insistă
Un pahar de vin și inima nu mai rezistă
Insistă, dorul tot insistă
Poate și din vina ta am devenit artistă.
Insistă, dorul tot insistă
Un pahar de vin și inima nu mai rezistă
Insistă, dorul tot insistă
Poate și din vina ta am devenit artistă.

Și insistă, dorul tot insistă
Un pahar de vin și inima nu mai rezistă
Insistă, dorul tot insistă
Poate și din vina ta am devenit artistă

Radu Stanca - Invitație la o Artistă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Astăzi va fi la mine o serbare,
Un tânăr zvelt va ține-o cuvântare
Despre iubire, moarte, datorii.
Și te întreb: nu vrei și tu să vii?,
Nu vrei să fii de față, în bacantă,
La cuvântarea lui interesantă
Și să dansezi apoi, aproape goală,
Pe podiul ridicat anume-n sală?
Eu, îmbrăcat în negru, cum seniori-s
Voi recita ceva din „Ars Doloris”,
Iar la sfârșit o placidă harfistă
Va încheia serbarea asta tristă.
Toți invitații mei vor fi persoane
Cu multă vază-n cer și în saloane,
Toți vor veni de sus, purtând pe-aripe,
Mantale fine, lungi, împodobite.
La masă vom rămâne dup-aceea
Noi doi, conferențiarii și femeia.
Tuspatru predispuși la o beție
Cum n-a mai fost și nici n-o să mai fie.
Nu mai târziu ca pân-la ora șapte
Răspunde-mi dacă vii sau nu la noapte,
Răspunde-mi dacă vrei ca să iei parte
La cheful nostru grav, stropit cu moarte.

Iacobuş Leonard - Artista

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe scena uitării, un simplu actor,
Ce joacă-n continuu o piesă de-amor.
O piesă ce pare, în fond, mult prea tristă,
Când deodată, în scenă, apare-o artistă.
Se trage cortina, luminile cad,
Din cer, de-undeva, şi parcă din vad,
Se-aruncă în plin, pe protagonistă,
Pe-a spectacolului fină artistă.
Stând în umbră, pier în obscur,
Intrând în lumină, eu vreau ca să-i fur,
Privirea de foc şi zâmbetul dulce,
Iar vraja, aproape de ea mă conduce!
Dar simt că-ntunericul, nu mă mai lasă,
Mă ţine puternic şi parcă m-apasă,
Lumina, departe, o duce pe ea,
Întreaga mea scenă şi iubirea mea.
Şi mă rup disperat, căzând în lumină,
Neştiind că la mine ea o să vină,
Bărbia mi-o ia, cu mâna ei mică,
Şi-n cer lângă ea pe loc mă ridică!
Dar cade cortina, un act e finit,
Aproape e gata, dar nu s-a sfârşit,
Căci nu apuc bine din ochi să clipesc,
Şi din nou cortina, eu sus o zăresc.
Pe scenă sunt singur, ea pare că nu-i,
O văd, ruinat, parcă-n braţele lui,
El, vântul cel rece, ce nu se arată,
Şi-n luptă mă-nfrânge, furând a mea fată!
Lumina se stinge, podeaua e rece,
De mână cu ea timpul repede trece,
Spectacolu-i gata?.. ori n-am eu revista?
În care-a fost scris că dispare artista..