arta sacra – Versuri.pro

Michelangelo - 236

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

236 (variantă) #.
Conceptul dă integrei sfintei arte
tipar de trup și gest, înaltă milă,
și-apoi abia material umilă!
Aceasta-i prima naștere: departe…….
A doua-i când, din piatra fără moarte,
frumos-concept ivește dalta-argilă,
că orice forță-n lume, oricât de-ostilă,
de veșnicia lui nu-l mai desparte.
din Poezii, traducere de C. D. Zeletin.
În noi când dramul din divina minte
concepe-un chip, atunci și mâna știe,
c-un biet model, să facă piatra vie,
dar asta nu prin meșteșug, ci-altminte.
Și în pictură: iute, înainte
ca pensula să fugă pe hârtie,
cel dăruit clădește-n fantezie
și-apoi dă mâna, gândului, veșminte.
La fel și eu, model mic, înțelesul
prin voi, o, doamnă nobilă și blândă,
mi-l capăt, renăscând mai bun, mai bine.
Sporind puținul și scăzând excesul,
stăpâna mea, spuneți-mi, ce osândă
înflăcărării mele se cuvine?.
din Poezii, traducere de C. D. Zeletin

Mircea Dinescu - Salonul de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Imaginația nu costă nimic
și asta o știe cel mai bine Dumnezeu-pictorul
în septembrie
când profitând de umezeala săracului
deschide o expoziție impresionistă în zidul jilav
(mici pete neînrămate, voluptuoasa igrasie ce-l excită pe Manet
de care nici popa nici primarul dornic de ceremonii
n-au habar
altfel, de bună seamă, s-ar fi tăiat o panglică
s-ar fi rostit discursuri ar fi gâlgâit șampania
și critica și-ar fi ros ciolanul ei roz,
aici la zidul săracului
unde mâna reumatică a lui Dumnezeu
își desăvârșește lucrarea

Ioan Alexandru - Grigorescu la Agapia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Te văd pe ziduri tânăr spânzurat
Doi ani vârât de viu în mănăstire
Să ceri din piatră soarele-ndărăpt
Şi-n loc de foc să-şi lepede privire.
Te-ai tot lovit cu graiul de pereţi
Până-ai rămas cu o fulgerătură
Un fel de aur care nu se ia
Nici de pe morţi şi nici de pe scriptură.
Şi când vârteju-acesta te-a cuprins
Uneltele ţi s-au aprins în mână
Şi-n loc să fie ele-n slujba ta
Culoarea-n sânge s-a făcut stăpână.
Şi de la sine-a curs şi s-a mulat
Şi carnea s-a lipit de oseminte
Şi pe o nară duhul sfârtecat
S-a limpezit în strai de la părinte.
Acuma stau la pândă-nveşmântaţi
Cum fost-au nevoiţi de priveghere
Şi ca să nu slăbească în extaz
Începu-şi ziua printr-o junghiere