arta romaneasca – Versuri.pro

Carl Sandburg - Brâncuși

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Brâncuși e un țăran, care-și ia bilete pentru Nicăieri;
un țăran care și-a făcut bagajele, dar n-are
nici un oraș, da, Brâncuși e un țăran: înțelege
perfect păsările și craniile, cunoaște bine poziția
firelor de păr din buclele și șuvițele unui cap
de femeie; o cunoaște atâta de bine, încât știe
de unde vine și-ncotro se îndreaptă fiece fir; și
scormonește adânc, în căutarea tainelor celor
dintâi și celor mai vechi fauri de forme.
Să nu sărim cu gura pe Brâncuși pentru că abia
s-a urnit și pentru că nici nu e-n stare-a rosti
numele locului unde-ar dori să se ducă,
atunci când va avea timp și va fi gata de drum –
o, Brâncuși, ai pus lângă pragul casei tale
o sumedenie de butuci, să se usuce la soare și
să se întărească îndeajuns pentru a le putea mânui
lemnul cu mâinile-ți aspre, cu dălțile și ciocanele
tale, o, Brâncuși, faur de păsări transformate
în conuri, de cranii transformate în ouă, inima
ta e mângâiată de speranța că vei găsi Conul și
Oul, menite să dăinuie prin tăria lor, chiar după
ce pământul se va preface-ntr-o negură.
Brâncuși, tu nu vei da la ziar un anunț spunându-i
lui Dumnezeu că ar fi în folosul lui să vină să te
vadă; nu vei deveni guraliv risipind rugăciuni
cu nemiluita; nu vei deveni familiar și obraznic
de parcă Dumnezeu ar fi un vecin și i-ai fi numărat
cămășile atârnate pe-o frânghie; vei continua
să bolborosești,
să bâigui și să murmuri, sau vei rămâne tăcut ca
un șoarece în podul unei biserici, când orga revarsă
valuri de ocean pe stâncile luminate de soare
ale țărmurilor;
dacă Dumnezeu a hărăzit cumva un ungher
pentru vreun sac de oase, vei avea și tu parte
de un asemenea ungher, negreșit vei avea parte
de el, Brâncuși.

Grosu Paul Alexandru - România

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

România
de Paul Alexandru.
România-i țara în care m-am născut
S-a întâmplat asta, deși eu n-am vrut
Însă mai târziu am realizat
Că această țară e aur curat.
Limba acestei țări este un sfânt grai
Chiar dacă aici avem un greu trai
Totuși trăiești bine de vrei să muncești
Și-ai să mori de foame dacă leneș ești.
Avem munți cu carul, păduri și ogoare
Potențialul turistic este foarte mare
Dar când vin turiștii nu au ce să vadă
Decât un peisaj frumos și gunoaiele grămadă.
Istoria noastră e triumfătoare
Îl avem pe Viteazu și Ștefan cel Mare
Literatura e încântătoare
O dovedesc Eminescu și Caragiale
Îl avem și pe Creangă și mai sunt mulți alții
Scriitori celebri ce bântuie Carpații.
Arta Românească e nemuritoare
Carul cu boi al lui Grigorescu Nicolae
Brâncuși cu coloana infinitului
Făcând umbra porții sărutului.
Muzica Românească e o ființă vie
Enescu o dovedește cu a sa rapsodie
Gheorghe Zamfir cu ciobanul singuratic
Și multe altele care sună fantastic.
Avem și valori pe această glie
Care ne fac mândri de a noastră Românie
Îl avem pe Vuia a inventat avionul
Dar și pe Poenaru ce a inventat stiloul.
Și mai sunt mulți alții ce merită enumerați
Dar nu mai am timp, dacă nu vă supărați

Grigore Alexandrescu - Imn

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Destinat a se cânta la inaugurarea Teatrului
(inaugurată în seara de 31 decembrie 1852, la care
a participat și Alexandrescu).

I. Veniți, români, să consacrăm
O zi însemnătoare,
Și artelor ce cultivăm
S-aducem salutare.

II.
În sfârșit, iată-l ridicat,
Templul în muzeu dedicat,
Templul măreț împodobit, de unde-n viitor
Se va-nălța în zbor
Vestea răsunătoare,
Ca să arate-n lume
Că s-ale noastre nume
Pot fi neperitoare.

III.
Artiștii, voi care simțiți
Scânteia inspirării,
Acum deschisă voi priviți
Arena-naintării.

IV.
Nobile nații se fălesc
Cu scrieri lăudate,
Prin sentimente ce trăiesc
Și prin idei bogate.

V.
Veniți, vă-ntreceți, triumfați,
Cum triumfă odată
Eschil, Sofocle-aplaudați
În Grecia încântată.

VI.
Talentele își vor găsi
Aicea răsplătire,
Idei mărețe vor rodi
În inimi cu simțire.

VII.
Aici se va încorona
Virtutea lăudată,
Și vițiul se va-nfrunta
Prin fapta-i imitată.

VIII.
Plăceri și plânsuri,
Dureri și râsuri,
Ce fac viața p-acest pământ,
Toate-mpreună
Scena le-adună,
Folositoare toate ne sunt.

IX.
Veniți dar în ăst templu,
În solemna seară,
Să onorăm bărbații
Acei ce îl fondară.

X.
Un cuget, o gândire,
Pe toți să ne-nfrățească,
Și-n dreapta mulțumire
Să zicem în unire:
Trăiască țara noastră
Și arta românească.

Konstantinos Kavafis - Eu Am Adus În Artă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Stau și visez.
Dorințe și senzații
eu am adus în Artă –
Chipuri și siluete
abia întrezărite;
nesigure-amintiri
de iubiri ne-mplinite.
Ea știe să dea formă
Chipului Frumuseții;
pe nesimțite-aproape
ea viața completează,
asociind impresii,
asociind și zile.

Adrian Păunescu - Coloana Infinitului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Lui C. Brâncuși.
N-a fost de când lumea
Dar pare de-atunci;
A fost condamnată, a fost arestată,
Râdeau că ar fi o grămadă de stânci,
Au tras cu tractoare de ea să o scoată.
Ce poate-nsemna decât drumul în sus?
Sfârșit nu-și găsește și milă nu știe,
Coloana e omul cel fără apus
Și duh pe-un înalt parapet de sicrie.
La marginea firii punând temelii,
La ora când cerul întreg e-o cunună
În vorba „a fi” ea, coloana, e-un „i”,
Punctată de soare, punctată de lună.
Priviți-ne-n ea dacă vreți să ne știți,
Poporul acesta coloană arată,
Mereu zbuciumați, totdeauna uniți
Și n-avem de gând să murim niciodată.
Trudind totdeauna cinstit și modest,
Lăsăm infinitul distanțelor astre,
Dar, câteodată, în semn de protest,
Îi facem în țară, cu mâinile noastre.
Și ca să se știe că suntem și noi,
Că nu stăm aici, pe pământ, cu chirie,
În pauza dintre-nfloriri și altoi
Ieșim la vreun munte și-l facem vecie.