ariete uitate – Versuri.pro

Paul Verlaine - Ariete Uitate (I)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Vântul în câmpie
Îşi ţine răsuflarea.
–
Este tandra lâncezeală,
‘Ndrăgostita oboseală,
Toţi fiorii din pădure
Cu îmbrăţişări bolnave,
Corul vocilor firave,
Printre ramurile sure.
O, plăpândul freamăt rece!
Ciripind, şoptind, el trece
Ca strigarea cea plăcută
Ce iarba, mişcând, o scoate.
Va spune-al pietrelor toate
Zbucium, sub apa tăcută.
Sufletul tânguitor,
În plânsul adormitor,
E al nostru, aşa-i oare?
E al meu, e şi al tău,
Răspândind umilul său
Chin, prin calda serii boare.

Paul Verlaine - Ariete Uitate (II)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Eu pot ghici în orice murmurare
Subtil contur de glasuri ancestrale
Şi-n licăririle lor muzicale,
Amor pal, o-auroră viitoare!
Şi sufletu-mi şi inima-mi durute
Nu sunt decât un fel de ochi dublat,
Unde-ntr-o zi, sub cerul tulburat,
Vibrează arieta, din alăute!
Să mori de-această moarte-nsingurată
În care, drag amor înfricoşat,
Trec ore noi şi vechi – mers balansat!
Să mori de-această pantă înclinată!

Paul Verlaine - Ariete Uitate (IV)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

E necesar, vedeți voi, să fim iertători.
Doar astfel, vom fi fericiți și visători
Și, dacă-n viață-s clipe grele uneori,
Noi, cel puțin, vom fi – așa-i? – doar plângători.
S-adăugăm noi, suflete îngemănate,
La jurăminte vagi, gust dulce, pueril,
De-a merge, de femei și de bărbați, departe.
Uitarea răcoroasă ne va fi exil!
Să fim ca doi copii, ca două fete mici,
Deloc îndrăgostite și de tot mirate,
Ce merg, pălind, sub bolta fermecată, nici
A vrea măcar să știe dacă sunt iertate.

Paul Verlaine - Ariete Uitate (V)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sunet vesel, inoportun,
Al unui clavecin sonor
(Petrus Borel).
Pianul ce-l sărută o mică mână fină
Abia mai străluşeşte-n al serii violet,
Pe când, cu o foşnire, ca de aripă, lină,
Fermecător, un aer subtil ca un regret,
Aproape cu sfială, mai stăruie discret
În sala parfumată de blânda Ei lumină.
Ce vrea să-nsemne-această subită legănare
Ce paşnic îmi alintă ființa mea învinsă?
Ce vrei tu de la mine, zglobia mea cântare?
Aveai ceva a-mi spune, refren nesigur, oare?
Tu vei muri-n curând prin fereastra-ntredeschisă
Ce dă către micuţa grădină-mbătătoare?