amurg de noiembrie

Cad frunze-ngălbenite, cad mereu…Și vântul geme-n toamna-ntârziatăȘi fiecare frunză scuturatăCuprinde-o lacrimă din pieptul meu.Mă simt străin de tot ce mă-nconjoară,De mine însumi chiar mă simt străin…Și-al sării trist și-ntunecat declinÎn giulgiul său de nouri mă-nfășoară.O negură de corbi se-nalță-n stolDe pe-un copac cu ramuri despoiateȘi-ntr-un potop de strigăte stacate,Sfidând amurgul, se topește-n gol.Îmi amintesc de … Citește mai mult