adresa – Versuri.pro

Gândul Mâţei - Atât

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Atât.
Atât să-mi scrii, pierduta mea iubită.
Cum mai trăiești?
Să-mi scrii ce faci?
Să-mi umpli anii repezi și săraci
Cu chipul tău curat de neagră ceață.
Atât.
Atât să-mi scrii, pierduta mea iubită.
Ce umiliți îți bat în prag?
Să-mi scrii, eu, la răspundere să-i trag.
Să-mi scrii cât ești de fericită?
Te du cu bine, lalea suavă,
Destin curat, apus fulgerător.
Nu te acuz.
Adio.
Eu te ador.
Și poate asta-i treaba cea mai gravă.
Atât să-mi scrii, pierduta mea prințesă,
Acum când ochii mei îi lași pustii,
Din când în când minciuni să-mi scrii
Pe ultima și tragica adresă.

Eugenio Montale - Un Vis, Unul Din Multele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Visul care se repetă e că nu-mi amintesc
adresa și alerg spre casă
E noapte, valiza pe care o duc e grea
și-mi merge alături un Arturo
foarte introdus în vilele unor faimoase lesbiene
binecunoscut și el pentru multele sale merite
Ar vrea desigur să mă ajute în astfel de împrejurare
dar îmi observă și că n-are timp de pierdut
El locuiește la stânga eu o iau spre dreapta
dar nu știu dacă e drumul cel bun, numărul, orașul
Și numele meu îmi sună nesigur, cel al acelora care acum
mă adăpostesc tată, frate, rudă mai mult sau mai puțin îndepărtată
mi se rotește în vârtej prin minte, se înfățișează până și
o masă, un fotoliu, o barbă de strămoș
colecția întreagă a unei oribile reviste teatrale
cele zece sau douăsprezece rampe de scări unde o mătușă
de cumpărat a fost ridicată în brațele unui tenor slab
și a jurat din acea zi că ascensoarele sunt inutile
doamnelor de rangul ei și de formele ei
(în realitate înspăimântătoare) totul mi-e viu și prezent
în afară de poarta la care voi putea să bat
fără să mi se spună du-te-n…
Poate aș putea încerca Dintr-o cabină pusă special
o abordare telefonică dar unde să găsești un jeton
și la ce număr? în timp ce Arturo se scuză
și spune că s-a îndepărtat prea mult de
strada lui a Pelerinului de care ferice de el își amintește
Ce e ciudat e că la așa ananghie nu-mi spun niciodată
ca vechiul profet Enric Sperietoarea
că lemnul mosorului meu își arată albul
și nu vor mai avea nici un sens necazurile mele cu identitatea
și reședința
Mă așez pe o bară de protecție sau pe valiza cea grea
așteptând să se deschidă în beznă o portiță
și ca un glass să-mi zică intrați vă rog se plătește cu anticipație
o să găsiți latrina pe culoarul de la etajul trei
luați-o la dreapta și apoi cotiți la stânga. Dar de aici
începe de-abia trezirea

Sohrab Sepehri - Adresa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Lui Abolghasem Saidi*.
Pe unde este casa Prietenului meu?
Era în zori, atunci când călărețul întrebă.
Încremenise cerul, și pedestrașul pe umbra de nisip lăsă
vlăstarul de lumini pe care îl ținea-ntre buze;
apoi cu degetu-arătă spre-o argintie salcie și spuse:
, , ‘Nainte de-a ajunge la copac există crângu-acela..
mai înverzit decât a Domnului visare,
acolo unde-atât de-albastră e iubirea,
aidoma sincerității unei pene.
Cărarea vei străbate pân la capăt
și-ți va ieși în cale trecuta tinerețe,
apoi te vei întoarce la floarea-nsingurării.
La vreo doi pași de floare
te vei opri în fața înaltului izvor al miturilor lumii.
Aici te va cuprinde o frică transparentă,
în liniștea fluidă vei auzi un foșnet
și vei vedea un țânc urcând solemnul pin,
ca să culeagă puii din cuibul de lumină,
și-atunci vei întreba:
, , Pe unde este casa Prietenului meu?.

Notă*
Abolghasem Saidi este una dintre figurile proeminente ale celei de-a doua generații de pictori moderniști iranieni. Este cunoscut pentru picturile sale poetice cu copaci înfloriți.